Răzbunarea

Răzbunarea este răsplata răului pentru răul suferit.

Ap. Pavel a avertizat pe romani prin epistolă: „Nu întoarceţi nimănui rău pentru rău. Urmăriţi ce este bine înaintea tuturor oamenilor.”(Rom. 12 17). Dacă luăm „băţul” pentru a ne răzbuna, lucrăm cu nechibzuinţă. Mai degrabă să fim înţelepţi şi să iertăm.

„Înţelepciunea face pe om răbdător şi este o cinste pentru el să uite greşelele.”(Prov. 19:11). Dacă ne răzbunăm semănăm cu duşmanul nostru, dar dacă îl iertăm ne ridicăm mai presus decât el. Gândul că cineva m-a rănit mă obsedează mereu până când iert. Atunci am eliberat un prizonier şi constat că prizonierul acela sunt eu.

Iertarea trebuie făcută din inimă, nu ca un act ostentativ pentru a demonstra altora că eu sunt mai bun. Dacă nu iertăm din inimă nici Tatăl ceresc nu ne iartă.

În Sfintele Scripturi avem multe exemple de oameni care şi-au păstrat cumpătul şi au fost nerăzbunători.

Despre Iosif, Fiul lui Iacov, pe care fraţii lui l-au vândut în Egipt, citim că: „I-a îmbrăţişat pe toţi fraţii lui, plângând.”(Gen. 45:15).

Moise nu s-a răzbunat pe Maria, ci a strigat către Domnul şi a zis: „Dumnezeule, te rog videcă-o.”(Num. 12:13).

David nu s-a răzbunat pe Saul.

Isus nu s-a răzbunat pe duşmani, ci s-a rugat pentru ei.

Ştefan a refuzat să se răzbune pe cei din sobor care au pus la cale să fie omorât cu pietre. Mai degrabă s-a rugat: „Doamne, nu le ţinea în seamă păcatul acesta.”(F.A 7:60).

Nerăzbunarea este termometrul care arată gradul iubiri şi răbdării noastre.

Ap. Petru spune despre Isus: „ Când era badjocorit nu răspundea cu badjocuri; şi când era chinuit nu ameninţa , ci se supunea Dreptului Judecător.”(1Petru 2:23). La fel ap. Pavel le scrie corintenilor: „Când suntem ocărâţi binecuvântăm, când suntem prigoniţi răbdăm; când suntem vorbiţi de rău, ne rugăm.(1Cor. 4:12,13).

Să învăţăm şi noi de la Isus şi de la toţi urmaşii Săi adevăraţi, nerăzbunarea!

Domnul să ne ajute!