Orice formule am folosi pentru a defini Biblia, nu vom putea evalua niciodată adevărata ei valoare. Ar fi o definiţie incompletă, care ar dovedi neputinţa omului de a cuprinde în totalitatea ei această operă DIVINĂ.
Templul ştiinţei universale, cum o numea un înţelept al vremurilor trecute, Biblia este ştiinţa care înmănunchează în mod sistematic esenţialul ştiinţelor omeneşti. Prin ea, ca printr-o fereastră divin deschisă, toţi oamenii pot privi spre liniştea şi seninătatea eternităţii, întrezărind ceva din căminul lor îndepărtat, demult uitat.
Deşi nu este un manual de filosofie, Biblia este, totuşi, o enciclopedie a enciclopediilor, un inepuizabil rezervor de răspunsuri la problemele vieţii. Prin ea ne este dată o perspectivă de ansamblu asupra existenţei. În profunzimea cuvintelor sale găsim drumul spre Dumnezeu, spre aproapele nostru, spre noi înşine.
Tradusă în toate limbile pământului, această „Carte a Cărţilor” este un nesecat izvor de înţelepciune pentru toate generaţiile. Faptul că Biblia a supravieţuit atâtea secole, pe când duşmanii ei din fiecare generaţie îşi dorm somnul morţii, este o dovadă evidentă că Autorul şi-a susţinut opera, peste timpuri, tocmai pentru că a fost şi este mai înţelept decât fii oamenilor.
Deşi vine de peste milenii, din străvechile ei versete sorbim mereu apă proaspătă. E adevărat că în patrimoniul umanităţii se găsesc şi alte comori ale gândirii, din alte vremuri, opere de artă (sculpturi, opere literare, etc.) care încântă privirea şi simţurile prin frumuseţea lor, dar mesajul pe care îl poartă este al unei lumi demult apuse. Biblia, însă, scoate în evidenţă lucruri petrecute cu mii de ani înainte, dar care sunt valabile şi azi. Riscul de a confunda conţinutul Bibliei cu cel al unui roman, ne ţine într-o ignoranţă totală faţă de valorile inestimabile ale acestei cărţi şi, implicit, faţă de Dumnezeu.
Mulţi oameni au încercat prin diferite metode să nimicească această carte şi să-i şteargă pomenirea. Nu s-a putut, pentru că Biblia este carte doar în ceea ce priveşte înfăţişarea ei, dar de fapt este cuvântul lui Dumnezeu întrupat în litere. „Toată scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire...” (2Tim.3:16) Întregul ei conţinut este un tot armonios. Cu toate acestea, Biblia este discreditată de către unii dintre pretinşii ei apărători. Dacă în mod sincer şi eliberaţi de prejudecăţi dogmatice am explora filoanele bogate ale acestei cărţi, vom descoperi caracterul lui Dumnezeu drept, înţelept, puternic şi plin de iubire.
Vom descoperi superbul său plan de mântuire a omului, pe care l-a alcătuit în Sine Însuşi
(Ef.1:9). Nicăieri, orice puţuri am sonda, fie că se numesc mahomedanism, confucianism, budism, nu ne vor oferi o asemenea revelaţie. Singură „Cartea Cărţilor” cuprinde cuvintele lui Dumnezeu vorbite prin gura sfinţilor Săi profeţi, a Preaiubitului său Fiu Isus Hristos şi a sfinţilor Săi apostoli. „Dacă un studiu complet şi metodic este necesar pentru aprecierea oricărei ştiinţe omeneşti, atunci acesta se cere în mod special pentru descoperirea ştiinţei dumnezeieşti.”
Nu trebuie să primim învăţăturile nici unui om, drept învăţături ale Sfintelor Scripturi, ci în mod personal trebuie să studiem Cuvântul lui Dumnezeu. Fiecare trebuie să ne convingem de autenticitatea Bibliei, iar celelalte învăţături să le măsurăm cu această riglă, care este cuvântul inspirat al lui Dumnezeu. Pentru ca adevărul să aibă cât mai înălţător efect asupra noastră, ca el să dea putere facultăţilor intelectuale de a discerne lucrurile spirituale ce se găsesc dincolo de dimensiunile mărginirii noastre, este imperios necesar să stăm puţin în loc şi să ascultăm şoapta sufletului setos după muzică divină.
Sunt multe lucruri legate de persoana lui Dumnezeu, de planul Său, pe care nu le ştim. Puţinul pe care îl ştim ţine de întinderea neştiinţei noastre. Unii dintre noi, precum Nicodim altădată, ne amăgim cu ideea că viaţa ne este curată, că avem un caracter bine echilibrat şi nu mai avem nevoie de altceva. Dar dacă am accepta ca razele Evangheliei lui Hristos să ne pătrundă încheieturile şi întreaga structură, ar apărea foarte clar toată diformitatea şi defectele caracterului nostru. Păcatul care ne-a înlănţuit şi ne-a făcut robi ascultării de Satan, ne ţine prizonieri ai deznădejdii, izolaţi de adevărata libertate cu Isus. Dumnezeu doreşte să scoată pe om din starea degradării şi să-l ducă din nou pe culmile prosperităţii. Dumnezeu vrea să restabilească în noi Chipul Său moral.
Să presupunem că, pentru moment, am face abstracţie de Biblie, totuşi vedem că Dumnezeu ni se revelează prin natură, prin măreţia, splendoarea şi grandiozitatea creaţiei Sale. Ni se descoperă prin grija ce o manifestă faţă de existenţa noastră, dând ploaie şi peste cel bun şi peste cel rău.
Toate aceste dovezi evidente ale iubirii lui Dumnezeu nu l-au convins pe om de Creatorul său, lăsându-se înşelat de Satan. După instrucţiunile date de acest rebel, omul priveşte pe Dumnezeu ca pe un tiran, un judecător aspru, care pândeşte pe om până face răul ca să-l poată osândi.
Pentru a şterge această imagine întunecată şi a descoperi oamenilor iubirea neasemuită a lui Dumnezeu, Domnul Isus a venit să trăiască un timp pe pământul nostru. Trăind printre păcătoşi, dar deosebit de ei prin faptul că a fost fără de păcat, Isus a reprezentat în modul cel mai frumos imaginea Tatălui. El ni L-a descoperit pe Dumnezeu ca pe un „Părinte milos şi plin de îndurare, îndelung răbdător şi bogat în bunătate” (Iona 4:2). Domnul Isus n-a ascuns niciodată Adevărul, El a demascat făţărnicia, nedreptatea şi abuzurile. Toate aceste elemente negative ale existenţei au fost instrumentele lui Satan prin care omenirea a fost ţinută departe de posibilitatea împăcării cu Creatorul său. Dar „Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine...” (2Cor. 5:19). Isus a devenit pentru noi „omul durerilor”, a fost „străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre...” (Isa. 53). Golgota reprezintă pentru noi un monument de aducere aminte despre mila şi iubirea Divină.
Sacrificiul Domnului Isus n-a fost făcut pentru a trezi în inima Tatălui iubire faţă de păcătoşi. Nu! „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3:16). Tatăl nu ne iubeşte pentru că s-a făcut un sacrificiu, ci această jertfă a fost adusă pentru că ne iubeşte. Inima iubirii Divine doreşte după fii oamenilor. În Domnul Isus ne-a dăruit totul şi ne-a convins de iubirea Lui. Să nu apreciem aceasta, eforturile Cerului de a readuce pe om la casa Tatălui său?
Ca oameni raţionali în care s-a învestit inteligenţă, ne vom reculege în locul cel mai sfânt din templul fiinţei noastre. Va fi o dulce odihnă după peregrinările prin lumile "răpitor de frumoase" pe care le-am străbătut, dar care ne face să avem cu atât mai mult setea după dragostea unică, în zadar căutată pretutindeni. Părintele nostru nu închide porţile fericirii nici uneia din creaturile Sale. Merită să studiem profund şi să reflectăm cu multă înţelepciune la caracterul Tatălui şi la iubitul Său Fiu. „Cine cugetă la Cuvântul Domnului găseşte fericirea...” (Pro. 16:20). Cugetând astfel, vom fi transformaţi şi reînnoiţi după chipul şi asemănarea pe care am avut-o, prin Adam.
Citirea superficială a Sfintelor Scripturi nu va aduce înţelepciune. Ca să le putem pătrunde misterele şi admira proporţiile, trebuie să ne transpunem în cercetători serioşi. Biblia prezintă Adevărul într-un mod foarte simplu, ca să poată fi înţeles de toate clasele sociale. Şi totuşi, în această expunere atât de simplă, găsim subiecte foarte înalte, parcă peste putinţa noastră de a înţelege. Adevărul este că, fiecare om care studiază Biblia are posibilitatea să meargă până la originea sa, îşi poate analiza starea actuală şi poate observa căile ce duc la comuniune cu Dumnezeu.
Dincolo de toate acestea, însă, se află adevărurile de nepătruns ale Slavei Sale. „Lucrurile ascunse sunt ale lui Dumnezeu, iar cele descoperite sunt ale noastre şi ale copiilor noştri” (Deu.29:29). Aceste taine depăşesc capacitatea noastră de raţiune, însă inspiră inimii noastre respect şi admiraţie. Dumnezeu este de necuprins „În care sunt ascunse toate comorile înţelepciunii şi ştiinţei” (Col. 2:3). Faptul că anumite probleme din Biblie sunt pentru unii enigme, iar pentru alţii „lucruri greu de înţeles” (2Pet. 3:16), denotă că această carte este o operă superioară mărginirii noastre.
Trăind într-o lume în care adversarul a semănat discordie şi ură fratricidă, noi avem şansa de a înţelege că Dumnezeu este Iubire. Din această iubire a pornit sacrificiul Său infinit, trimiţându-ne pe Cristos care „a gustat moarte pentru toţi” (Evr. 2:9). Scopul Părintelui Ceresc este de a reaşeza toate lucrurile la starea lor iniţială şi de face ca omul să devină iar un suveran al Pământului. Pentru ca acest lucru să se poată înfăptui, va fi o înviere a morţilor – „şi după cum toţi mor în Adam, tot aşa toţi vor învia în Hristos...” (1Cor. 15:22). Fiindcă scepticismul e prevalent, fundamentul adevărului e adeseori pus la îndoială. „Totuşi, ceea ce propovăduim noi este o înţelepciune...” (1Cor. 2:6), este un adevăr şi orice judecată îi poate încerca pătratele şi unghiurile după cele mai stricte reguli de justiţie dumnezeiască.
Am găsit rezonabil faptul că Biblia, privită prin prisma raţiunii, este o revelaţie Divină. Cu cât ne vom aprofunda studiul nostru mai mult în Cuvântul lui Dumnezeu, cu atât mai mult vom putea discerne dovezile incontestabile ale iubirii Lui infinite. Regele David spunea: „Învăţăturile Tale sunt moştenirea mea de veci, căci ele sunt bucuria inimii mele”(Ps. 119:111).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu