M-am pregătit să vorbesc astăzi despre numărul şapte, pentru că şapte este un număr foarte important în Scripturi, de la Genesa, la Apocalipsa, totuşi, gândindu-mă cum Neemia s-a sculat în zorii zilei şi a ocolit Ierusalimul în timp ce toţi cei din Israel dormeau, verificând unde sunt spărturi în zid şi ce mai este de lucru, tot aşa cei ce veghează pentru a aduce binecuvântare poporului lui Dumnezeu trebuie să muncească la fel ca Neemia. Să vadă, încă din zori, ce lipseşte, ce mai trebuie, unde mai trebuie corectat sau îmbunătăţit în ce priveşte comportarea sau învăţătura. Şi de aceea despre acest număr şapte poate voi vorbi, doar tangenţial. Dar acum mă gândesc să mă ocup de un subiect care, socotesc că este la timpul nostru, la vremea noastră, şi anume modul în care putem să ne sfinţim prin adevăr. Mi-a plăcut mult acest „motto” pus aici – „Sfinţeşte-i, Tată, prin adevărul Tău, Cuvântul Tău este adevărul.” Numai adevărul sfinţeşte, eroarea niciodată. Pilat a întrebat pe Isus: „Ce este adevărul?” şi Isus nu i-a explicat nimic. Poate noi am fi spus multe. Dar Isus a văzut că nu este la cine spune despre adevăr. Mintea lui Pilat nu era pregătită să asculte adevărul. Dar cred că nouă ne este drag adevărul. De aceea am venit şi astăzi aici. Eu am auzit că sunt două lucruri diferite.
a) A avea adevărul,
b) A avea spiritul adevărului.
Nu-i suficient să avem adevărul. Poate ar spune cineva: Acum sunt în dilemă, eu am crezut că odată sosit la fraţii Studenţi de Biblie am găsit adevărul. Ce ar trebui să mai fie? Şi acum vreau să facem o analiză a acestui lucru. Să vedem ce înseamnă a avea spiritul adevărului. Dacă ne uităm la ap. Pavel, observăm că el vizita cu drag Bisericile, pentru că averea lui era fraţii. Dar i se întâmplă ceva în Corint. Cei din Corint încep să zeifice pe sfinţii lui Dumnezeu, spunând: Ca Petru nu-i nici unul; alţii spun: Ca Apollo nu-i nici unul aşa de devotat. Predică aşa de înfocat Cuvântul, încât îi întrece pe toţi. Acesta este omul lui Dumnezeu. Mai erau şi alţii care spuneau: Pavel acesta are o gândire foarte adâncă, abia îl putem urmării. Acesta precis este omul lui Dumnezeu. Şi ce s-a întâmplat, ce a zis Pavel? Corintenilor, aş vrea să vă întreb: Hristos a fost împărţit?, nu. Dar atunci de ce încercaţi să ziceţi, eu sunt al lui Pavel, eu al lui Apollo? Se pare că voi nu aveţi spiritul adevărului. N-aţi prins valoarea spiritului adevărului aşa cum trebuie. Voi zeificaţi pe fraţi, care toţi sunt slujitori ai adevărului. Unul sădeşte, altul udă, dar nici cel ce sădeşte nici cel ce udă, nu fac mare lucru. Este Unul care face să crească şi acesta este Dumnezeu. Atât timp cât noi ridicăm pe fraţi mai sus ca pe Domnul, greşim amar, indiferent cât ar fi un frate de consacrat.
Să observăm în continuare pe Pavel şi să fim atenţi de ce spirit a fost condus. Nu le-a spus fraţilor: Vedeţi când vine Apollo pe la voi să nu-l primiţi. Eu am fost cel care am muncit serios aici. Chiar dacă unii au spus ce au spus, dar eu mi-am cheltuit mult timp cu voi, v-am predicat de multe ori, fiţi atenţi, nu-l mai primiţi pe Apollo, nici pe Petru. Aşa a spus Pavel? Nu! Înseamnă că învăţăm ceva de aici. Pavel a apreciat pe sfinţii lui Dumnezeu, dar fratele Russell, care a fost spiritul său? Ne este drag să vorbim despre fratele Russell. Ne sunt dragi studiile. Dar trebuie să vedem ce spirit a avut acest serv a lui Dumnezeu. Cum a muncit el, care a fost felul său de studiu? Fr. Russell zice în Volumul VI: „Toţi acei ce cred în jertfa Domnului Isus Hristos şi au făcut o deplină consacrare sunt fraţii noştri.” Aşa a fost de larg acest frate la inimă, că i-a cuprins pe toţi aceştia şi i-a socotit fraţii lui. N-a spus: aceştia nu sunt fraţi cu mine, pentru că nu cred ca mine, de aceea nu sunt fraţi cu mine. Aşa a spus fratele Russell? Nu! Înseamnă că a avut un spirit foarte generos. A lăsat ca domnul să aleagă pentru el.
Oare nu s-au rătăcit creştinii, în cursul istoriei, prin faptul că au încercat să stăpânească peste moştenirea lui Dumnezeu? Oare nu s-a întâmplat, în cursul istoriei, tocmai faptul că unii dintre sfinţi au avut pretenţia că ei ştiu totul despre adevăr şi alţii nimic? Să analizăm acest lucru puţin. Poate în zilele noastre, unora dintre noi ni s-ar pare că ştim toate lucrurile. Ştim până la sfârşitul Mileniului tot. Oare este bun acest gând? Să privim întâi la Domnul. Îmi place să pornesc întotdeauna de la El. Isus este modelul nostru. Nu găsim pe nimeni mai consacrat ca Domnul. A ştiut El toate lucrurile? Nu a spus odată că lucrul acela nu-l ştie Dânsul, ci numai Tatăl? Oare de ce nu i l-a arătat Tatăl, n-a fost destul de credincios? Nu cred. Oare ap. Pavel le-a ştiut pe toate ? Să citim 1 Corinteni cap. 13:9 “Căci cunoaştem în parte, şi proorocim înparte…” Cum, cel mai ilustru apostol nu le ştia pe toate? Nu aş vrea să creadă cineva că eu susţin faptul, că ap. Pavel nu a cunosut liniile generale ale adevărului. Departe de mine lucrul acesta. În mintea lui Pavel erau clare principiile adevărului. El ştia ce are de făcut pentru a alerga drept la ţintă. Nu avea nici un dubiu. Dar erau unele lucruri pe care Pavel nu le ştia. Oare fr. Russell ce spune ? Le ştia pe toate ? Când a fost întrebat : „ De ce nu scrie volumul 7, el a spus că dacă ar fi ajuns la un grad de cunoaştere să le ştie pe toate ar fi scris demult volumul 7. Ce concluzie tragem noi? A fost o falsă modestie la acest serv credincios, n-a vrut să se laude în faţa fraţilor, dar de fapt ştia toate lucrurile? Nu dragii mei. A spus sincer şi drept. Noi astăzi putem crede că ştim toate lucrurile? Avem de muncit mult la această chestiune.
Aş vrea acum să fac referinţă la modul în care putem ajunge să cunoaştem multe lucruri. Sfinţii lui Dumnezeu, fiind serioşi au dorit mult să priceapă anumite lucruri. Găsim pe omul lui Dumnezeu, Daniel, care a avut o vedenie şi a vrut să ştie, a vrut să cunoască despre ce este vorba, dar nu un spirit dornic de îngâmfare l-a împins la aceasta. Ce a făcut Daniel? A aşteptat să aibă un vis, să vină un înger să-i explice? Nu. S-a rugat. A ştiut că are o cheie care poate deschide o magazie, din care vin toate informaţiile. Cât s-a rugat Daniel să priceapă vedenia? O zi, două, trei, o săptămână? S-a rugat 7 zile, s-a mai rugat 7 zile şi încă 7 zile. Adică 21 zile. Am ajuns la numărul 7. Şi despre acest lucru voi aminti, dacă v-a rămânea timp. Numai după 21 zile îngerul a reuşit să ajungă la Daniel, pentru că o căpetenie a împărăţiei Persiei i-a stat împotrivă, până i-a venit în ajutor Mihail cea mai de seamă căpetenie. Şi ce i-a spus îngerul? Daniele, eşti prea curios, prea multe vrei să ştii. De ce îţi baţi capul să ştii atâtea?, ai văzut vedenia şi fii liniştit. Aşa i-a spus îngerul? Nu. „Daniele, om prea iubit şi scump, din ceea dintâi zi cuvintele tale au fost ascultate şi tocmai din pricina cuvintelor tale vin eu acum.” Ce vreau să spun cu aceasta? Oamenii lui Dumnezeu nu se odihnesc. Bine că scrie în Biblie, bine că scrie în volum, le-am citit, le ştiu, mai mult nu mă interesează. Nu acesta a fost spiritul fr. Russell. Care a fost spiritul lui, cum a studiat el? S-a culcat seara şi dimineaţa s-a sculat şi le-a spus fraţilor că a visat ce înseamnă umbrele Tabernacolului? Nu. A venit un înger să-i facă cunoscut? Nu. Dar cum s-a întâmplat, ce a făcut el? A deschis Biblia, a citit, a citit şi n-a înţeles. A închis cartea şi a zis că într-o zi va şti? Nu. S-a aplecat pe genunchi, s-a rugat, s-a rugat şi iar s-a rugat. Apoi când s-a întâlnit cu fraţii şi le-a spus: Uite fraţilor la ce mă gândesc eu de un pic de vreme, dar nu pricep. Aveţi un gând, o sugestie? Da, frate Russell. Mi se pare că se poate înţelege aşa. Un alt frate a completat, mie mi se pare aşa. Ce a mai făcut acest frate? A verificat să vadă ce au spus cei dinainte de el, ce a spus Petru Waldo, ce a spus Ioan Wyclifee, Luther, Miller. După ce a văzut ce au spus ceilalţi, a văzut ce au spus fraţii, el tot a continuat să se roage. Încetul cu încetul s-a făcut lumină în mintea lui. Cum lumină? S-a făcut claritate. A început să înţeleagă.
Când ajungi să pricepi adevărul, acesta produce ceva. Produce o bucurie care nu te lasă liniştit. Trebuie să începi a scrie, sau a vorbi. Cei ce vor muncii ca fr. Russell vor câştiga bucurie. Bucurie care nu se poate compara cu nimic. Aceasta înseamnă a nu fi leneş, a trudi. Adevărul nu se află la suprafaţă. Toţi cei ce stăruie să priceapă vor fi binecuvântaţi. Domnul a promis că celui ce bate i se deschide şi cine caută găseşte. Dacă dorim să ştim ceva, atunci să căutăm, să ne rugăm, să fim sinceri şi vom găsi. Să nu ne fie ruşine a spune: Nu ştiu frate, îmi poţi spune tu ceva?
Ştiţi cum se întâmplă adeseori? Îţi dă cheia tocmai fratele pe care îl cunoşti că nu are multă cunoştinţă. Despre unele lucruri din Scripturi, fr.Russell n-a scris nimic. De ce? Tatăl Ceresc nu a vrut ca toate lucrurile să-i fie descoperite fr. Russell. A dorit ca şi tu să ai parte de un studiu serios pentru a găsi ceva. A dorit ca şi ţie şi mie să ne de-a din bucuria celor ce descoperă frumuseţi de adevăr. Acesta este spiritul de cercetare pe care l-au avut Studenţii Bibliei. Acest spirit să nu-l stingă nimeni. Nu spun eu, ci spune Pavel.
Ap. Pavel scria celor din Tessalonic: „Nu stingeţi spiritul!” Cum îl putem stinge? Frate, am auzit că ai nişte idei şi nu mi se par tocmai bune. Aştepţi să fi lăudat tu pentru ideile tale? Aştepţi să fi pus pe un piedestal şi toţi să se aplece înaintea ta? Câţi l-au iubit pe Isus, câţi l-au iubit pe Pavel, dar pe fratele Russell? A avut duşmani fr. Russell? Da. Dar de ce? Pentru că nu a zis ca şi cei mai mulţi. El a fost un mare reformator şi unde i s-a părut că religia mare s-a rătăcit (şi alte religii, de asemenea), el a încercat să corecteze cu un spirit blând şi umilit, dar ferm.
Dacă noi împiedicăm pe cineva în cercetare şi studiu, nu vom fi din cei care avem spiritul adevărului. Se poate obiecta: O, fr. Hosu, tu ne trimiţi în luptă, dar ne este frică. S-ar putea să învăţăm greşit şi să credem greşit. Asta ar fi o ruşine. Decât să ajungem la aşa ceva mai bine stăm în banca noastră, nu ne hazardăm. Aici se potrivesc cuvintele auzite la primul discurs de ieri: „…fiindcă nu eşti nici rece , nici în clocot, am să te vărs din gura Mea.” Devenim căldicei, suntem fericiţi până aici, am aflat mai mult ca toate sectele, stăm liniştiţi, într-un pătuţ al nostru.
Oare nu a permis Dumnezeu sfinţilor Săi să înveţe ceva greşit? Cei mai mulţi ştiţi cine a fost Miller, acum spun pentru cei ce nu ştiu. Miller a fost un serv foarte credincios şi zelos al lui Dumnezeu, un student foarte sârguincios. Dumnezeu i-a descoperit multe lucruri din cartea lui Daniel. Dar el a tras o concluzie greşită într-un loc. Dar a fost aşa credincios, încât unii care au umblat cu el şi-au vândut chiar şi averile fiind într-o stare ca şi creştinii primului secol. Şi totuşi, n-au reuşit să înţeleagă totul.
N-au fost suficient de credincioşi? Nu cred. Dar de ce Dumnezeu a permis să fie atât de puternic dezamăgiţi în convingerile lor? Oare apostolii n-au avut o astfel de lecţie? Şi ei credeau că regatul lui Israel se stabileşte în timpul lor. Şi s-a văzut că nu a fost aşa. Nu s-a stabilit Împărăţia când credeau ei. Dar când a crezut Miller, dar când a crezut fr.Russell? N-au fost credincioşi aceşti fraţi? Da, au fost. Să dea Dumnezeu să fim toţi ca ei.
Dar de ce Dumnezeu a permis să treacă pe aici? Pentru toţi sfinţii lui Dumnezeu, Tatăl permite lecţii de umilire. Aşa că nimeni să nu fie descurajat dacă în studiul său greşeşte ceva. Nu înseamnă că Dumnezeu te-a părăsit. Înseamnă, numai, că vrea să te maturizeze. Cei ce au frică de studiu, cei cărora le este frică să se uite mai adânc în Scripturi, să nu o facă. Ei să stea liniştiţi. Dar pe ceilalţi vreau să îi încurajez, împreună cu mine, să muncim, să muncim mult de tot. Aşa îi scria Pavel fiului său în credinţă, Timotei, să se străduiască să ducă o luptă bună. Aşa a fost şi spiritul fr. Russell. El a spus: Frate drag, dacă ai un alt gând, foarte bine, eu am gândul acesta. Nu s-a supărat pe fraţi, pentru că nu gândesc la fel ca el. Apostolii, odată, s-au silit să oprească pe cei ce nu gândeau ca ei. Şi Domnul i-a mustrat de ce-i opresc, spunându-le că toţi cei ce adună împreună cu ei nu risipesc. Acesta trebuie să fie gândul nostru. Toţi cei ce adună împreună cu adevărul, nu risipesc, sunt fraţii noştri, sunt cununa noastră. V-am împărtăşit câteva gânduri prin care, am vrut să stimulez pe toţi cei ce iubesc adevărul, să ştiţi că el sfinţeşte, produce bucurie, produce tărie în credinţă şi chiar dacă trebuie să suferim din cauza adevărului să fim fericiţi.
Este o plată pentru aceasta. Amin.
Acest discurs a fost rostit de către fr. Ioan Hosu la Convenţia Generală - Cluj Napoca - 03.04.2005.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu