Vedenia de pe Muntele schimbării la Faţă a fost o lecţie de aleasă iubire, pe care Isus a pregătit-o intimilor Săi prieteni; Petru, Iacov şi Ioan. Deşi ucenicii erau convinşi că Isus este Fiul lui Dumnezeu, a spus-o cel dintâi Natanael, iar mai târziu Petru, totuşi Isus a vrut să-i încredinţeze încă odată, nu numai prin cuvinte, ci făcându-i să fie martori oculari la venirea Sa într-o Împărăţie plină de glorie.
Credem că nu întâmplător, Domnul a ales un munte pe care să se desfăşoare această scenă. Tot pe un munte Isus a fost ispitit de diavol. De pe un alt munte a rostit predica Fericirilor, iar acum pe un munte "faţa Lui a strălucit ca soarele şi hainele Lui s'au făcut albe ca lumina." Despre Sionul pe care l-a ales Domnul şi pe care l-a dorit ca locuinţă a Lui, avem informaţii că are temeliile aşezate pe munţii cei sfinţi.(Ps. 87:1).
Nu ştim cât au înţeles cei trei prieteni, la timpul acela, din priveliştea de pe vârful muntelui. Când au văzut că faţa lui Isus strălucea ca soarele, hainele erau albe ca lumina, stând de vorbă cu Moise şi Ilie, Petru plin de entuziasm a luat cuvântul şi a zis: "Doamne, este bine să fim aici; dacă vrei, am să fac aici trei colibi..." Dar în timp ce vorbeau, un nor i-a acoperit cu umbra lui, şi din nor s-a auzit un glas care zicea: "Acesta este Fiul Meu pra iubit, în care Îmi găsesc plăcerea Mea; de El să ascultaţi!" A fost acelaşi mesaj divin pe care l-a auzit Ioan stând pe malul Iordanului, după ce l-a botezat pe Isus.
Cuprinşi de spaimă, ucenicii au căzut cu faţa la pământ. Isus s-a apropiat, s-a atins de ei şi le-a zis: "Sculaţi-vă, nu vă temeţi". În vreme ce coborau muntele, Isus le-a dat o poruncă: "Să nu spuneţi nimănui de vedenia aceasta, până va învia Fiul omului din morţi." Se pare că ucenicii au respectat întocmai porunca Domnului şi n-au relatat nimănui despre întâmplarea tulburătoare de pe Tabor.
Mai târziu în Evanghelia sa, Ioan dezvăluie: "...şi noi am privit slava Lui, întocmai ca slava singurului născut din Tatăl." Dar cea mai completă mărturie vine de la ap. Petru. "...ştiu că dezbrăcarea de cortul meu va veni deodată, după cum mi-a arătat Domnul nostru Isus Hristos. În adevăr, v'am făcut de cunoscut puterea şi venirea Domnului nostru Isus Hristos, nu întemeindu-ne pe nişte basme meşteşigit alcătuite, ci ca unii care am văzut noi înşine cu ochii noştri mărirea Lui. Căci El a primit de la Dumnezeu Tatăl cinste şi slavă, atunci când, din slava minunată s-a auzit deasupra Lui un glas care zicea: "Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care Îmi găsesc plăcerea." Şi noi înşine am auzit acest glas venind din cer, când eram cu El pe muntele cel sfânt." (2Petru 1:14,16,17,18).
Noi nu avem astăzi bucuria de a fi cu Domnul pe Muntele schimbării la Faţă, dar avem bucuria de a fi împreună cu El, ori unde am fi, dacă suntem doi sau mai mulţi adunaţi în numele Lui.
Grandoarea priveliştii de pe Tabor, care ne face să vibrăm şi astăzi în cele mai adânci cute ale sufletului, rămâne pentru noi cea mai elocventă imagine a adevăratei Împărăţii. Sfinţii din toate veacurile au văzut în ea Sionul, cetatea sărbătorilor noastre, locuinţa veşnică, despre a cărei glorie Profeţii au "vorbit în voci sublime".
De citim în Evanghelii, trei din ele ne învaţă,
Cum pe muntele Tabor s-a schimbat Isus la faţă.
Petru, Iacov şi Ioan au avut o reverie
Când au apărut pe munte, blândul Moise şi Ilie.
Pe când Domnul se ruga s-a schimbat la-nfăţişare;
Hainele s-au făcut albe şi faţa strălucitoare.
Doamne, ce bine-i aici, a zis Petru fericit,
Vrei să facem trei colibi sub cerul nemărginit?
Una va fi pentru Tine, iar alta pentru Ilie,
Una va fi pentru Moise şi va fi o armonie.
Reîntâlnindu-ne-mpreună în vremea restaurării
Va fi dulce amintirea de pe Muntele Schimbării.
Dar pe când vorbea cu Domnul, cerul s-a acoperit
Şi din norul luminos un glas sfânt s-a auzit:
Acesta e fiul Meu prea iubit, să-L ascultaţi!
În El îmi găsesc plăcerea şi pe Dânsul să-l urmaţi.
Ucenicii plini de frică, au căzut toţi la pământ,
I-a înspăimântat mesajul ce venea de la Cel sfânt.
Domnul s-a atins de ei, zicându-le cu iubire:
"Sculaţi-vă, nu vă temeţi," reveniţi-vă în fire.
Când ei se dezmeticiră, ridicându-şi ochi-n sus,
Nu au mai văzut pe nimeni – rămăsese doar Isus.
Coborând cu ucenicii, Domnul le-a cerut s-asculte,
Şi să nu spună la nimeni de vedenia din Munte.
A fost o mică secvenţă a Eternului Regat,
Şi din care ucenicii, doar puţin – au pregustat.
3 comentarii:
Multumim frate Iuliu.
"O ada doamne a ta imparatie", citind finalul poeziei, mi-am amintit de versurile acestei cantari si am vrut sa-ti fac de cunoscut ca si adancul meu a vibrat pasind pe aleea cu flori pe care asa frumos le-ai aranjat pentru noi. Multumim Gradinarului pentru slujba ce ai primit-o de la El.
intr-adevar, o slujba minunata, care ne ajuta pe fiecare dintre noi sa mergem mai departe in viata. aceste articole ne dau putere. multumim frate si Domnul sa te intareasca pe mai departe.
Persida
Dragii mei fraţi, scriu pentru amândoi un singur răspuns.
Domnul să vă binecuvinteze cu binecuvântările de sus şi cu binecuvântările de jos, pentru că daţi mai întâi de toate şi mai preus de orice atenţie clădirii voastre spirituale.
Mă bucur că, "Nu stingeţi Duhul, nu dispreţuiţi proorociile", că vă ridicaţi peste nevoia de a şti, peste nevoia de a înţelege, şi insistaţi pe nevoia de a cunoaşte. "Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine singurul Dumnezeu adevărat şi pe Isus Hristos, pe care l-ai trimis Tu." (Ioan 17:3). Hilel spunea: "cine nu-şi sporeşte cunoştinţele, le împuţineză". Numai eliberaţi din strâmtele zări ale îngrădirilor omeneşti veţi putea respira mereu aerul proaspăt de pe înălţimile Munţilor Sfinţi. Mulţumiţi totdeauna şi rămâneţi integri faţă de Dumnezeu. "Să nu fim ca robii care slujesc stăpânului pentru simbrie, ci să fim ca cei care slujesc la Stăpân din dragoste pentru El. Şi Stăpânul nu va rămânea dator."
Domnul să vă aibă pentru totdeauna în dragostea Lui.
Trimiteți un comentariu