„S-a dus apoi într-un loc îngrădit numit Ghetsimani” (Marcu 14:32).
Pe drumul de la Ierusalim spre Betania, pe valea Chedronului şi la poalele muntelui Măslinilor, se afla un colţişor ascuns, discret şi intim, unde adeseori se retrăgea Isus cu discipolii Săi spre a se ruga. Era Ghetsimani. Un loc liniştit, aspru şi melancolic. În acest loc tainic, departe de zgomotele lumii, prielnic celor mai profunde reculegeri, Isus a petrecut noaptea de doliu. Aici s-a rugat pentru ultima oră, zdrobit fiind de durere ca rodul măslinelor sub teascul din Ghetsimani.
A ajuns într-un chin ca de moarte şi a început să se roage mai fierbinte, iar sudoarea i se prefăcuse ca nişte picături de sânge care cădeau la pământ. Aici sub umbra răsfirată a măslinilor, Isus a îngenunchiat pentru ultima dată şi glasul Său blând despica tăcerea nopţii . . .”Tată, dacă este cu putinţă depărtează de la mine paharul acesta. Totuşi nu cum vreau Eu, ci cum voieşti Tu.”
Undeva mai departe ucenicii dormeau pe când încă vibra în atmosferă ecoul ultimului îndemn . . .”Vegheaţi şi rugaţi-vă ca să nu cădeţi în ispită.” Erau ultimele clipe ale Fiinţei celei mai nevinovate din câte a cunoscut lumea şi cea mai iubită din tot Universul.
E noapte. Cerul pare un ocean de jăratec. Într-un colţ se înalţă luna visătoare, ca o mireasă poleind frunţile bombate ale măslinilor. Printre trunchiurile copacilor abia distingi o fiinţă pe a cărei faţă, în lumina lunii, se conturează amprentele durerii. E în genunchi. În ochii lui senini s-au topit norii ce se ridicau în zare. Buzele Sale rostesc câte un cuvânt, iar în priviri se brăzdează un adânc zbucium sufletesc. În zare se înalţă Golgota, iar în faţa Lui apare drumul de la Pretoriu şi până la vârful Căpăţânii, apoi . . .crucea. „Tată . . . dacă este cu putinţă” . . .şi în ochi i se rostogolesc boabe rubinii, ca de sânge, parcă ar fi vrut să înscrie ceva.
Acolo a început cea mai sublimă jertfă, când fiinţa Lui s-a contopit cu deznădejdea morţii, de mii de ori mai grea decât toate chinurile din lume. Acolo s-a urzit umbra crucii . . . şi acolo a început să pâlpâie nădejdea mântuirii noastre. După lungi suspine, Isus pare învins de dragoste după sufletele noastre.
Ghetsimani este oglinda cea mai fidelă, în care vezi pe Isus fără păcat şi deosebit de păcătoşi, pe de o parte, iar pe de altă parte pe om cu toate păcatele lui. Ghetsimani este locul în care s-a dat lupta între întuneric şi lumină, între viaţă şi moarte, faptul că nimeni nu a suferit, nu s-a supus şi n-a IUBIT ca El.
Pe drumul de la Ierusalim spre Betania, pe valea Chedronului şi la poalele muntelui Măslinilor, se afla un colţişor ascuns, discret şi intim, unde adeseori se retrăgea Isus cu discipolii Săi spre a se ruga. Era Ghetsimani. Un loc liniştit, aspru şi melancolic. În acest loc tainic, departe de zgomotele lumii, prielnic celor mai profunde reculegeri, Isus a petrecut noaptea de doliu. Aici s-a rugat pentru ultima oră, zdrobit fiind de durere ca rodul măslinelor sub teascul din Ghetsimani.
A ajuns într-un chin ca de moarte şi a început să se roage mai fierbinte, iar sudoarea i se prefăcuse ca nişte picături de sânge care cădeau la pământ. Aici sub umbra răsfirată a măslinilor, Isus a îngenunchiat pentru ultima dată şi glasul Său blând despica tăcerea nopţii . . .”Tată, dacă este cu putinţă depărtează de la mine paharul acesta. Totuşi nu cum vreau Eu, ci cum voieşti Tu.”
Undeva mai departe ucenicii dormeau pe când încă vibra în atmosferă ecoul ultimului îndemn . . .”Vegheaţi şi rugaţi-vă ca să nu cădeţi în ispită.” Erau ultimele clipe ale Fiinţei celei mai nevinovate din câte a cunoscut lumea şi cea mai iubită din tot Universul.
E noapte. Cerul pare un ocean de jăratec. Într-un colţ se înalţă luna visătoare, ca o mireasă poleind frunţile bombate ale măslinilor. Printre trunchiurile copacilor abia distingi o fiinţă pe a cărei faţă, în lumina lunii, se conturează amprentele durerii. E în genunchi. În ochii lui senini s-au topit norii ce se ridicau în zare. Buzele Sale rostesc câte un cuvânt, iar în priviri se brăzdează un adânc zbucium sufletesc. În zare se înalţă Golgota, iar în faţa Lui apare drumul de la Pretoriu şi până la vârful Căpăţânii, apoi . . .crucea. „Tată . . . dacă este cu putinţă” . . .şi în ochi i se rostogolesc boabe rubinii, ca de sânge, parcă ar fi vrut să înscrie ceva.
Acolo a început cea mai sublimă jertfă, când fiinţa Lui s-a contopit cu deznădejdea morţii, de mii de ori mai grea decât toate chinurile din lume. Acolo s-a urzit umbra crucii . . . şi acolo a început să pâlpâie nădejdea mântuirii noastre. După lungi suspine, Isus pare învins de dragoste după sufletele noastre.
Ghetsimani este oglinda cea mai fidelă, în care vezi pe Isus fără păcat şi deosebit de păcătoşi, pe de o parte, iar pe de altă parte pe om cu toate păcatele lui. Ghetsimani este locul în care s-a dat lupta între întuneric şi lumină, între viaţă şi moarte, faptul că nimeni nu a suferit, nu s-a supus şi n-a IUBIT ca El.
3 comentarii:
Minunat articol. Multumim din suflet pentru prezentarea ata de patrunzatoare a ultimlor clipe din viata Mantuitorului. Dumnezeu sa ne ajute la toi sa intelegem cu adevarat jertfa si s-o apreciem ca atare. Dumnezeu sa te binecuvinteze in toate frate!
Persida
doamne ajuta ne ca n fiecare zi sa ne aducem aminte de aceasta noapte si sa i multumim domnului de sfanta jertfa in care ne am pus speranta cu toate marile greseli(in ce ma priveste)foarte frumos si miscator articol domnul sa va binecuvinteze
http://netlog.com/corne_ruscorne rusruscornecorne_rushttp://ro.netlogstatic.com/p/tt/009/429/9429936.jpgRomaniaCluj corne_rus
IN GHETSIMANI
„S-a dus apoi într-un loc îngradit
numit Ghetsimani” (Marcu 14:32).
Pe drumul de la Ierusalim spre Betania,
Pe valea Chedronului
Si la poalele muntelui Maslinilor,
Se afla un coltisor ascuns,
Discret si intim,
Unde adeseori se retragea ,
Isus cu ucenicii Sai spre a se ruga.
Era Ghetsimani.
Un loc linistit,
Aspru si melancolic.
În acest loc tainic,
Departe de zgomotele lumii,
Prielnic celor mai profunde reculegeri,
Isus a petrecut noaptea de doliu.
Aici s-a rugat
Pentru ultima ora,
Zdrobit fiind de durere
Ca rodul maslinelor
Sub teascul din Ghetsimani.
A ajuns într-un chin ca de moarte
Si a început sa se roage mai fierbinte,
Iar sudoarea i se prefacuse
Ca niste picaturi de sânge
Care cadeau la pamânt.
Aici sub umbra rasfirata a maslinilor,
Isus a îngenunchiat pentru ultima data
Si glasul Sau blând despica tacerea noptii . . .
”Tata, daca este cu putinta
Departeaza de la mine paharul acesta.
Totusi nu cum vreau Eu,
Ci cum voiesti Tu.”
Undeva mai departe ucenicii ,
Dormeau pe când înca vibra
In atmosfera ecoul ultimului îndemn . . .
”Vegheati si rugati-va ca sa nu cadeti în ispita.”
Erau ultimele clipe ale Fiintei
Celei mai nevinovate din câte a cunoscut lumea
Si cea mai iubita din tot Universul.
E noapte.
Cerul pare un ocean de jaratec.
Într-un colt se înalta luna visatoare,
Ca o mireasa poleind fruntile bombate ale maslinilor.
Printre trunchiurile copacilor abia distingi,
O fiinta pe a carei fata,
In lumina lunii, se contureaza amprentele durerii.
E în genunchi.
În ochii lui senini s-au topit norii
Ce se ridicau în zare.
Buzele Sale rostesc câte un cuvânt,
Iar în priviri se brazdeaza
Un adânc zbucium sufletesc.
În zare se înalta Golgota,
Iar în fata Lui apare drumul
De la Pretoriu si pâna la vârful Capatânii,
Apoi . . .crucea.
„Tata . . . daca este cu putinta” . . .
Si în ochi i se rostogolesc boabe rubinii,
Ca de sânge,
Parca ar fi vrut sa înscrie ceva.
Acolo a început cea mai sublima jertfa,
Când fiinta Lui s-a contopit
Cu deznadejdea mortii,
De mii de ori mai grea decât toate chinurile din lume.
Acolo s-a urzit umbra crucii . . .
Si acolo a început sa pâlpâie nadejdea mântuirii noastre.
Dupa lungi suspine,
Isus pare învins de dragoste dupa sufletele noastre.
Ghetsimani este oglinda cea mai fidela,
In care vezi pe Isus fara pacat
Si deosebit de pacatosi, pe de o parte,
iar pe de alta parte pe om cu toate pacatele lui.
Ghetsimani
Este locul în care s-a dat lupta
Intre întuneric si lumina,
Intre viata si moarte,
Faptul ca nimeni nu a suferit,
Nu s-a supus si n-a IUBIT ca El.
de Iuliu Dragoj
mi-a placut articolul si am zis ca merg foarte bine si ca poezie
cu scuzele de rigoare
Trimiteți un comentariu