Trei dimensiuni ale caracterului creştin

Fiecare creştin trebuie să posede un caracter individual, care la sfârşitul călătoriei sale pământeşti să fie bine dezvoltat.

Pentru construcţia acestui edificiu, creştinul are ca model frumuseţea Caracterului divin. Domnul nostru Isus Cristos, în existenţa Sa pământească, a reprezentat în mod sublim acest Caracter. "El, care este oglindirea slavei Lui şi întipărirea Fiinţei Lui ..." (Evrei 1:3).

Dumnezeu doreşte ca şi copiii Săi, prin trăsăturile lor de caracter, să reprezinte în modul cel mai frumos îmaginea Fiinţei Lui.

Mi-am propus în acest articol să amintesc doar trei din multele însuşiri ale unui astfel de caracter.

1) Dragostea

Dragostea aste piatra din vârf a unui caracter. O clădire dacă nu are vârf, denotă că nu este completă.

La fel, un caracter fără dragoste nu are nici fundament, nici piatra de sus.

"Ţinta poruncii este dragostea, care vine dintr-o inimă curată, dintr-un cuget bun, şi dintr-o credinţă neprefăcută." (1Tim. 1:5).

Fiinţa omenească a fost creată în aşa fel, încât să aibă nevoie de dragoste.

Nu numai să primească, ci şi să dăruie dragoste. Acestă trăsătură de caracter face parte din "chipul" lui Dumnezeu, după care a fost făcut omul.

Toate însuşirile de caracter ale unui creştin, sunt legate de către Dragoste într-un mănunchi, formând fructul copt al Spiritului Sfânt.

Odinioară eram "...vrednici să fim urâţi şi urându-ne unii pe alţii." (Tit 3:3), dar Dumnezeu a iubit atât de mult lumea...Ioan 3:16.

Dumnezeu ne iubeşte nu pentru că suntem vrednici, ci pentru că "El este Dragoste."

Adeseori se aud afirmaţii de genul: Dacă Dumnezeu ar iubi făptura mâinilor Sale n-ar îngădui atâtea necazuri şi nedreptăţi. Dar Dumnezeu are un Plan şi Înţelepciunea Sa nu trebuie redusă la limita mărginirii noastre; El are perspectiva veşniciei. Dragostea lui Dumnezeu izvorăşte din Sine Însuşi. El posedă Dragostea venind din Sfinţenia Sa.

Ţinta noastră să fie ajungerea Dragostei desăvârşite.

Doamne ajută-ne!

AMIN!

2) Încrederea

"Domnul mă va izbăvi de orice lucru rău, şi mă va mântui, ca să intru în Împărăţia Lui cerească. A Lui să fie slava în vecii vecilor! Amin! (2Tim. 4:18).

Textul de mai sus exprimă credinţa şi încrederea în Dumnezeu a unui om care, conştient fiind că a luptat lupta bună a credinţei, aştepta să fie mutat acasă ...la Domnul.

Venerabilul apostol a parcurs un drum pământesc aspru şi îngust, invitându-ne şi pe noi să călcăm pe urmele sale.

El a câştigat lupta zilnică împotriva imperfecţiunilor sale, a influenţelor seducătoare ale lumii, socotindu-le lucruri de nimic, pentru a rămâne în Cristos şi a ajunge - dacă va fi cu putinţă - la învierea din morţi.

Deşi a fost jefuit de către prietenii săi pământeşti, având inima sfâşiată văzând necredinţa poporului său, încrederea lui nu s-a clătinat. Privea mereu la gloria Împărăţiei şi se ruga pentru compatrioţii săi. Dorinţa inimii sale era, ca toţi să fie mântuiţi.

Lui Timotei, copilul său în credinţă, îi spune: "Dar tu fii treaz în toate lucrurile, rabdă suferinţele, fă lucrul unui evanghelist, şi împlineşte-ţi bine slujba." (2Tim. 4:5).

Am ajuns şi noi în zilele din urmă, şi învăţăturile Sfântului Pavel către Timotei ne sunt foarte folositoare. Este în adevăr un timp periculos. Oamenii sunt iubitori de sine. Egoismul este înălţat la rang de virtute, iar iubirea scade mereu. Creştinii trec prin probe grele. De multe ori sunt rău înţeleşi chiar de către prietenii lor.

Unii au încercări în familie, alţii în adunare şi, aproape toţi sunt dispreţuiţi în societate. Trecem prin momente când ni se pare că toţi ne-au părăsit ... afară de Domnul.

Toate aceste probe nu trebuie să oprească pe un creştin din lupta la care s-a angajat. Domnul este credincios părţii Sale din contract şi aşteaptă să facem şi noi la fel.

Să ne aducem mereu aminte de îndemnul dat Bisericii din Smirna: "Fii credincios până la moarte şi-ţi voi da cununa vieţii." (Apoc. 2:10).

Când avem de trecut prin cele mai adânci suferinţe, să nu încetăm a zice ca ap. Pavel: "Domnul mă va izbăvi de orice lucru rău, şi mă va mântui, ca să intru în Împărăţia Lui cerească."

Lăudat să-I fie Numele în veci de veci!

AMIN!

3) Nădejdea

"O nădejde amânată îmbolnăveşte inima, dar o dorinţă împlinită este un pom de viaţă." (Prov. 13:12).

Câte iluzii s-au dovedit deşarte şi au lăsat în urmă goluri şi regrete. Unii şi-au pus nădejdea în bogăţii, ca mai târziu să ajungă săraci. Alţii s-au încrezut fără rezerve în prietenii lor, care de cele mai multe ori i-au decepţionat.

Singură Evanghelia reprezintă o nădejde solidă şi sigură. Ea ne aduce: "...nădejdea viţii veşnice, făgăduită mai înainte de veşnicii de Dumnezeu, care nu poate să mintă." (Tit 1:2).

În mijlocul atâtor frământări şi incertitudini ale vieţii, doar credinţa este ancora nădejdii noastre. Ea face invizibilul vizibil.

Credinţa nu este o naivitate, ea se bazează pe făgăduinţele lui Dumnezeu, care sunt "Da şi Amin".

A crede înseamnă a ne odihni în întregime pe desăvârşirea şi credincioşia lui Dumnezeu, înseamnă a avea convingerea că orice Cuvânt ieşit din gura Sa, este realitatea însăşi. Astăzi noi umblăm prin credinţă, dar speranţa noastră nu este bazată numai pe credinţă, ci pe Însişi Domnul Isus Cristos ... nădejdea noastră.

Faţă de această singură şi sigură nădejde, toate nădejdile omeneşti nu sunt decât iluzii deşarte.