Via lui NABOT

S-a întâmplat în ţara lui Israel,

Pe când Ahab domnea ca împărat,

O crimă odioasă ce a sfidat dreptatea,

Dar sângele vărsat s-a răzbunat.

NABOT din Isreel avea o vie

Ce se învecina cu casa lui Ahab,

Era de la părinţi o moştenire,

Râvnită cu ardoare de acest "nabab".

Crezându-se stăpân peste destine,

Monarhul arogant către NABOT grăi:

Dă-mi via ta să fac din ea grădină

Şi crede-mă ce-ţi spun; te voi despăgubi.

De vrei îţi voi plăti preţu-n arginţi,

Ori îţi dau altă vie; nu calc nicio lege,

NABOT însă, i-a refuzat oferta,

Rănindu-l în orgoliul de rege.

S-a dus Ahab acasă foarte trist,

Simţindu-se dispreţuit de-acest "rebel",

Dar calmă, Izabela i-a reamintit

Că el, Ahab, domneşte peste Israel.

Nu fi neliniştit de ce se-ntâmplă

Şi nu-ţi pierde dispoziţia de tot,

Eu, Izabela, consoarta vieţii tale

Te voi întăbula cu via lui NABOT

Nu peste mult, în valea Isreel

S-a consumat premeditata mişelie,

NABOT, moştenitorul unei vii alese

A fost ucis prin ordin de la-mpărăţie.

Atunci Ahab fără de nici un scrupul

S-a coborât în valea Isreel

Să ia în stăpânire via lui NABOT,

Ca hoţ şi ucigaş ce şi-a ajuns un ţel.

Dar Dumnezeu prin Ilie Tişbitul

I-a pronunţat sentinţa acestui călău:

De dreapta judecată nu veţi putea scăpa,

Nici tu, nici Izabela şi nici chiar fiul tău.

Lângă un zid de piatră din valea Isreel,

Meschina Izabela zăcea desfigurată,

Prietenii săi intimi pe geam o arunca-se

La Iehu să o calce pe-această blestemată.

Aceasta a fost drama coruptei dinastii,

Pedeapsa lăcomiei lovind ca un baltag,

Dreptatea Celui veşnic le-a pecetluit soarta

Perfidei Izabela şi regelui Ahab.

Astăzi, în timpul nostru, la scară mondială,

O altă Izabelă la orizont se-arată,

Dar Regele de drept îi va rosti sentinţa,

Călcând-o în picioare, ca Iehu altădată.