CREAREA şi FACEREA

Două tipuri de lucrări a înfăptuit Dumnezeu la început. În unele cazuri, lucrarea mâinilor Sale a fost creată (în ebraică "bara"), iar în alte cazuri a fost făcută (în ebraică "asah").

Dumnezeu a chemat la fiinţă, din nimic, lucruri care mai înainte nu au avut nici o formă de existenţă.

Singur Dumnezeu poate crea în acest fel, şi nicăieri în Biblie nu apare alt subiect pentru verbul "a crea", afară de Dumnezeu.

Omul nu poate crea. Creatura nu poate fi cretor. Omul cu inteligenţa şi capacităţile sale intelectuale poate doar "să facă" lucruri, adică să asambleze tot felul de lucruri complexe, dar el niciodată nu poate crea nimic.

Apostolul Pavel ne spune că lucrurile lui Dumnezeu au fost isprăvite încă de la întemeierea lumii, (Evrei 4:3).

Dumnezeu nu numai a "creat", ci a şi "făcut".

Genesa, cap. 1 menţionează trei lucruri care au fost create, (unde se foloseşte verbul "bara").

a) crearea elementelor de bază ale cosmosului - spaţiul, materia şi timpul, (adică, începutul, cerurile şi pământul), care sunt lipsite de raţiune.

b) crearea conştiinţei (în ebraică "nephesh", asociat cu suflarea de viaţă.

c) crearea omului după "chipul şi asemănarea lui Dumnezeu".

Nimic n-a fost creat întâmplător. Toate au fost lucruri pregătite pentru scopul final al lui Dumnezeu - fericirea omului.

Lucrurile pe care le-a făcut Dumnezeu au fost mature de la început. Nu a existat nici un sistem de "bâlbăială" evoluţionistă.

"Dumnezeu zice, şi se face, porunceşte şi ce porunceşte ia fiinţă." (Ps. 33:).

N-a avut nimic nevoie să evolueze. Pe Adam şi Eva, Dumnezeu i-a făcut adulţi.

Întreaga lume a fost concepută pentru om, şi el a fost în aşa fel făcut, încât să poată administra ceea ce i-a dăruit Dumnezeu.

Au fost făcute pentru om toate condiţiile, pentru ca el să se simtă bine.

Dumnezeu nu l-a făcut ca să fie o maşină teleghidată de către Dânsul; a fost făcut cu voinţă liberă.

Omul a avut libertatea de a iubi sau de a nu iubi, de a asculta sau de a nu asculta, cât şi posibilitatea de alegere.

Istoria omului plină de crime, de războaie, de suferinţă şi moarte, este dovada incontestabilă a faptului că, omul a făcut o alegere greşită.

Pe poartea Edenului a intrat păcatul, urmat de moarte. De atunci firea este supusă "robiei stricăciunii", despre care ap. Pavel vorbeşte Romanilor, şi pe care oamenii de ştiinţă o numesc descompunere sau entropie.

Blestemul care a venit asupra Pământului în urma păcatului săvârşit de către Adam, este o dovadă a faptului că Dumnezeu urăşte păcatul.

"Ochii Lui sunt aşa de curaţi că nu pot să vadă răul, şi nu pot să privească nelegiuirea!" (Hab. 1:13).

Orice om care posedă de la Dumnezeu darul vieţii, ar trebui să-şi analizeze rostul său pe acest pământ şi să se împace cu Dumnezeu.

Ar trebui să-şi amintească de jertfa lui Isus care a murit pentru ca noi să avem şansa împăcării cu Dumnezeu.

Dar se constată că în drumurile lor, oamenii ocolesc mereu pe Dumnezeu, recurgând la tot felul de tertipuri, pentru ca Dumnezeu să fie izolat, undeva, acolo în cerul Lui. Cu toate acestea Dumnezeu invită pe toţi oamenii să se pocăiască, făgăduindu-le iertare pe baza jertfei de pe Golgota.

Există astăzi mulţi oameni care îşi zic creştini, dar care compromit Cuvântul infailibil al lui Dumnezeu, susţinând teoria evoluţiei. În mintea acestora Cuvântul Scripturii nu este prioritar, ci prioritară este teoria unor oameni "însemnaţi cu fierul roşu în însuşi cugetul lor".

"Fiindcă au semănat vânt, vor secera furtună." (Osea 8:7).

Singura autoritate în acest domeniu rămâne cartea Genesei - unde Dumnezeu a informat pe om despre creare şi facere.

AMIN!