12 NISAN

Dimineaţa, Isus şi ucenicii s-au întors la Ierusalim. Când au trecut pe  lângă smochin l-au văzut uscat din rădăcină. Petru i-a zis lui Isus: "Învăţătorule, iată că smochinul pe care l-ai blestemat s-a uscat."

Isus le-a zis: "Aveţi credinţă în Dumnezeu!" (Marcu 11:22).

În această zi, făţarnicii farisei au făcut alianţă cu iridienii, numai pentru a putea să-şi ducă până la final scopul lor criminal de a-L ucide pe Isus.

Irodienii nu erau o sectă religioasă, ci un partid politic care, îl susţinea pe Irod şi aveau sentimente plăcute pentru romani. Fariseii erau duşmanii irodienilor, dar de data aceasta interesul a fost mai puternic decât moralitatea.

Irodienii i-au pus tot felul de întrebări lui Isus cu mult respect, dar şi cu şiretenie.

"Se cade să dăm bir Cezarului, s-au nu?" Isus le-a priceput viclenia şi le-a răspuns: "Pentru ce mă ispitiţi?

"Daţi Cezarului ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu." (Luca 20:22-25).

Cu toate acestea, mai târziu Isus este învinovăţit că oprea pe oameni să dea bir Cezarului.

Au mai pus şi alte întrebări, dar Isus le-a spus că se rătăcesc, necunoscând scripturile.

Fariseii erau chinuiţi de o problemă: "Care poruncă din Lege este mai mare." Interpretând fiecare cuvânt din legământul legii şi "despicând firul în patru", s-au pierdut în amănunte şi au văzut în lege 248 articole pozitive, cât numărul oaselor corpului omenesc şi 365 articole negative, corespunzând cu zilele anului şi cu numărul arterelor şi venelor trupului. Acestea însumează 613 articole de lege, adică exact numărul literelor din Decalog.

Să nu fi ştiut fariseii care este cea mai mare poruncă din Lege? Greu de crezut!

Isus îi răspunde celui ce întreabă şi rezumă întreaga Lege şi prooroci la două porunci: "Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta şi cu tot cugetul tău; şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi." (Luca 10:27).

Această zi a fost pentru Isus foarte încordată. Isus părăseşte pentru cea din urmă oră Templul.

În seara aceleaşi zile, pe când se aflau pe Muntele Măslinilor, în drum spre Betania, Isus le spune ucenicilor profeţia Sa despre dărâmarea Templului, redată nouă în ev. după Matei , cap. 24.

S-a întors din nou în Betania, la cei ce-L iubeau.

În tot acest timp, puţin mai la miazăzi de Ierusalim, în casa marelui preot Caiafa se adunase Sinedriul. Se sfătuiau cum să prindă cu vicleşug pe Isus şi să-L omoare. Dar când? Se apropia sărbătoarea. Nu în timpul sărbătorii, ziceau unii, ca să nu se facă tulburare în popor. Dar sfatul divin a fost altul. Tocmai în timpul sărbătorii, pentru că El trebuia să fie Mielul de Paşte. De aceea Domnul a serbat Paştele împreună cu ucenicii Săi cu o seară mai devreme.

Aşa se pare, dar Domnul cu ucenicii au serbat corect. Evreii au schimbat prăznuirea Paştelor, şi făceau acest lucru în prima zi din sărbătoarea Azimilor.