Maturitatea creştinului

„Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil, gândeam ca un copil; când m-am făcut om mare, am lepădat ce era copilăresc.” (1 Cor. 13:11).

Cum se întâmplă în viaţa naturală, aşa se întâmplă şi în viaţa credinţei. Există o vreme a copilăriei, o vreme de bucurie, de euforie şi extaz, o vreme, aş putea spune, a naivităţii. În această perioadă de dragoste ferbinte, de râvnă fără multă pricepere, Marele Gospodar plantează în ogorul inimii sămânţa adevărului peste care trimite ploaia timpurie.

Schimbarea inimii în primele zile ale trezirii noastre, prin care devenim copii ai Săi, este numită în Biblie naştere. Dar cu toată dragoste dintâi, care ne-a umplut toată fiinţa, n-am fost atunci mai mult decât nişte copii născuţi de curând care ne hrăneam doar cu lapte.

După ce am beneficiat din partea lui Dumnezeu în mod paşnic de razele iubirii Sale, El a aşteptat să trecem de la faza copilăriei spre maturitate şi chiar noi am aşteptat acest lucru, cum ne spune ap. Petru: „să creştem spre mântuire.”

Dacă în viaţa pământească un copil nu are o creştere normală, părinţii săi se îngrijorează. Şi dacă dezvoltarea trupului este o întâmplare tristă, cât de trist şi dureros este pentru copilul lui Dumnezeu să nu crească spiritual.

Domnul nostru în pilda cu sămânţa ne spune cum trebuie să rodească pământul: „Întâi un fir verde, apoi spic, după aceea grâu deplin în spic.” Nici un credincios nu se poate aştepta să călătorească prin adâncimile mari ale ştiinţei divine, dacă nu se nutreşte cu hrană tare. Hrana tare este pentru caracterele tari. Recomandarea laptelui ca hrană a creştinului în primul stadiu al vieţii sale spirituale nu se face cu scopul ca el să rămână mereu în acel stadiu, ci de a pune bazele creşterii în Cristos. Vine apoi o vreme când el trebuie să fie în stare a „părăsi”învăţăturile începătoare, în sensul că şi-a gravat bine în minte aceste lucruri, şi să treacă spre cele desăvârşite.

Cel mai important lucru în această etapă de dezvoltare este să fim atenţi la hrană.

Dacă ne lăsăm nutriţi cu amestec de adevăr cu eroare, riscăm să ne deshidratăm şi să devenim anemici. „Oile adevărate, zice Domnul, merg după Păstor pentru că îi cunosc glasul.”

Legile creşterii, în orice domeniu, presupun activitate. Frumuseţea crinilor  care cresc fără să se ostenească, despre care Domnul a vorbit, se datorează activităţii lui Dumnezeu.

Privind la crini şi la toate florile, la iarba de pe câmp, la pomii din grădină cum cresc, să nu credem că şi noi putem creşte la fel, fără efort din partea noastră, bazându-ne pe faptu că Domnul le face pe toate. Dumnezeu a creat condiţii pentru dezvoltare, a pregătit chiar fapte. Noi trebuie doar să umblăm în ele. Este adevărat că Dumnezeu face să crească, dar pentru ca noi să beneficiem de creştere trebuie să îndeplinim unele condiţii cerute de voinţa divină. Dezvoltarea caracterului după principii de dreptate şi iubire este una din condiţii.

Puterea creşterii crinilor vine din pământ şi de la soare. Pentru noi făgăduinţele lui Dumnezeu sunt pământul în care suntem ancoraţi şi am prins rădăcini, iar soarele iubirii lui Dumnezeu toarnă în noi, prin Duhul Sfânt, seva care alimentează creşterea noastră. „Dumnezeasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, . . .”(2Petru 1:34)

Creşterea noastră în har şi cunoştinţă, progresele noastre, bucuriile noastre, creşterea spre maturizare, toate acestea depind de unitatea noastră cu Cristos, de adorarea profundă pentru Domnul. „Despărţiţi de Mine nu puteţi face nimic.”

Dacă suntem ai Domnului, toate experienţele prin care trecem zilnic ne maturizează, ne fortifică credinţa şi inima noastră devine tot mai largă. Când plăcerea noastră devine împlinirea voii lui Dumnezeu, noi creştem spiritual. Avem sentimentul pe care îl are un instrumentist dintr-o orchestră care cântă o simfonie şi se sileşte a se achita cât mai onorabil de partitura lui. Noi toţi cântăm o simfonie a vieţii. Niciodată muzica nu-i mai armonioasă ca atunci când trecem prin suferinţe, care dau adâncime vieţi. Există un teasc în care suntem puşi, când unul când altul, pentru zdrobire. Atunci când Cel Atotputernic ne zdrobeşte, El ne dă şi binecuvântări. După ce lui Iacov i s-a frânt coapsa în lupta cu îngerul şi a rămas olog, Dumnezeu i-a schimbat numele în Israel – care are şi semnificaţia de „Prinţ a lui Dumnezeu.”

O, de am fi şi noi cândva numiţi astfel! Lăudat să fie Dumnezeu pentru harul pe care ni-l dă în aceste vremuri.

Amin!