Crucea noastră

 La prima vedere„Crucea noastră suntem, mai întâi, noi înşâne, cu defectele noastre fizice şi morale, care ne produc suferinţe şi umiliri în releţiile cu semenii: o infirmitate corporală ori spirituală, ignoranţa, pornirea promtă spre mânie, spre judecăţi pripite, o boală cronică ce ne pune zilnic la grea încercare. Dar adevărata purtare a crucii este mai mult. Ea constă în faptul de a trăi şi a muri pentru Cristos. Acest lucru se cunoaşte din activitatea noastră zilnică. 

Crucea este trăirea în comun cu firi diametral opuse, care ne cer o continuă îngăduinţă şi stăpânire de sine.

Crucea este nedreapta apreciere, răstălmăcirea celor mai curate intenţii şi denigrările venite, mai ales, din partea acelora cărora nu le-am făcut nici un rău.
După ce ne-am identificat, într-o oarecare măsură Crucea, să luăm aminte cum trebuie să purtăm această cruce: cu acea răbdare şi conformare cu voinţa Părintelui ceresc, arătată de Isus începând din Ghetsimani şi până pe Golgota.

Crucea este simbolul suferinţei noastre pentru Domnul şi pentru Adevărul Său. Ea ne este necesară nu numai pentru puritatea şi sfinţirea noastră, ci şi pentru păstrarea ei, pentru a ne feri de păcate şi a umbla călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu.

Crucea ne trezeşte din iluzia, că noi suntem ceva, că suntem vrednici de ceva. Vrednicia este a Domnului nostru. Fără El noi nu putem face nimic.

Aşa cum pentru a vedea stelele de pe cer este necesar ca întunericul nopţii să învăluie pământul, tot aşa ca să-L zărim pe Dumnezeu trebuie să fim învăluiţi, câteodată, în zăbranicul negru al suferinţei.

Să ne îmbrăţişăm Crucea, ca pe instrumentul sfinţirii noastre!

Să urcăm cu ea „via dolorosa”, Calvarul, iar Isus ne va ridica ori de câte ori vom cădea!”

Toţi atomii fiinţei noastre să fie pătrunşi de cuvintele Mântuitorului: „Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre.

Căci jugul Meu este bun şi sarcina Mea este uşoară.”

Amin.