Limba – instrumentul comunicării

„…dar limba nici un om n-o poate îmblânzi. Ea este un rău care nu se poate înfrâna, este plină de o otravă de moarte.” (Iac. 3:8).

Controlul asupra limbii este o problemă foarte grea pentru creştini. Oricâte eforturi facem pentru a ne feri „limba de rău şi buzele de cuvinte înşelătoare,” constatăm că uneori o scăpăm de sub control.

Suntem fiinţe imperfecte şi condiţiile în care ne desfăşurăm activitatea sunt tot imperfecte, de aceea este imposibil să ne înfrânăm limba, oricât de aspru ne comportăm cu trupul. În fiinţele noastre se luptă o „lege” contrară simţurilor noi ce se dezvoltă în vasul de pământ. Fiecare copil al lui Dumnezeu, constată din experienţa lui că, afirmaţiile prezbiterului Iacov sunt adevărate. „Limba este şi ea un foc, este o lume de nelegiuiri, un mădular care întinează tot trupul…” Cu limba ne exprimăm dragostea şi tandreţea, cu ea ne rugăm, cântăm, spunem versuri şi rostim discursuri, dar tot cu limba bârfim, calomniem, chiar blestemăm pe semenii noştri făcuţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu.Un proverb popular zice: „Calomnia este arma răilor în mâna pigmeilor.”

Rezultă că limba poate fi un instrument al binelui, dar şi un instrument al răului, atât un organ care poate rosti binecuvântări, cât şi un organ care este înstare să blesteme. „Din cuibul gândurilor noastre zboară zilnic, fără oprire, stoluri de păsări albe şi negre.” Limba este „cureaua de transmisie” a acestor gânduri.

Înfrânarea limbii trebuie să fie o prioritate în viaţa unui creştin, dacă vrem ca omul vechi să nu ucidă făptura nouă. Evanghelia după Matei ne redau cuvintele lui Isus: „Vă spun că, în ziua judecăţii, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor pe care-l vor fi rostit. Căci din cuvintele tale vei fi scos fără vină, şi din cuvintele tale vei fi osândit.” (Mat. 12:36,37).

Limba nu poartă singură vina. „Din prisosul inimii vorbeşte gura.” „Căci dinăuntru, din inima oamenilor ies gândurile rele, precurviile, curviile, uciderile, furtişagurile, lăcomiile, vicleşugurile, înşelăciunile, faptele de ruşine, ochiul rău, hula, trufia, nebunia. Toate aceste lucruri ies din inimă şi spurcă pe om.” Limba este instrumentul care scoate la iveală tot ce „coace” inima în ascuns.

Limba nu trebuie să se lase totdeauna manevrată de către inimă. Inima este un organ primejdios şi foloseşte limba ca pe purtătorul ei de cuvânt. Dar dacă inima s-a debarasat de apele noroioase ale tradiţiilor şi deşertăciunii şi s-a umplut la Fântâna adevărului, atunci din prisosul ei vor izvorî apele vieţii. Cuvintele pe care le va rosti limba vor fi plăcute şi binecuvîntătoare pentru toţi oamenii. Aceste cuvinte vor rămâne totdeauna în hotarele unei raţiuni sănătoase, în hotarele dreptăţii şi în conformitate cu voinţa Divină.

Să zicem fiecare împreună cu David: „Doamne, deschide-mi buzele şi gura mea va vesti lauda Ta.”(Ps.51:15).

„Voi veghea asupra căilor mele, ca să nu păcătuiesc cu limba; îmi voi pune frâu gurii cât va sta cel rău înaintea mea.”(Ps. 39:1).

„Gura mea să vestească lauda Domnului şi orice făptură să binecuvânteze Numele Lui cel sfânt în veci de veci!”(Ps. 145:21).

Amin.