Dragostea şi frica

„În dragoste nu este frică; ci dragostea desăvârşită izgoneşte frica…”(1 Ioan 4:18).

Dragostea de Dumnezeu şi frica de Dumnezeu sunt două lucruri deosebite. Când Creatorul a pedepsit păcatul săvârşit în Eden, în om s-a născut frica. Satan a plantat în inima omului o frică teribilă de Cel Atotputernic. Astfel omenirea a fost împinsă într-o permanentă stare de frică. Satan a prezentat în mod fals Caracterul lui Dumnezeu şi Planul Său. Din cauza acestor învăţături demonice, începând de la marginea Edenului până astăzi, lumea este obsedată de frică. Frică de un Dumnezeu care, după bunul Lui plac îşi va arde creatura, pe cei care au săvârşit păcat, o veşnicie într-un cuptor cu foc nestins. Câtă ipocrizie din partea marelui adversar!

Sfintele Scripturi vorbesc de faptul că există o frică potrivită pe care o au copiii lui Dumnezeu. Această frică n-o putem înţelege numai după ce am intrat în familia Lui şi El ne-a primit în legământul Său. Crescând în fiecare zi în har şi cunoştinţă, începem să cunoaştem Caracterul lui Dumnezeu. Ni se descoperă Planul Său, Taina ascunsă: „Cristos în noi nădejdea slavei.”

Neprihănitul Iov spune: „Începutul înţelepciunii este frica de Domnul.”(Iov 28:28). Aceasta este o stare de veneraţie şi respect faţă de Creatorul nostru care, atât de mult a iubit lumea încât a dat la moarte pe Fiul Său, pentru ca oricine crede în El să nu piară , ci să aibă viaţă veşnică.

Pe măsură ce iubirea de Dumnezeu creşte în inima unui om, ea va izgoni din fiinţa lui frica însclăvitoare indusă de satan. Frica pe care noi trebuie să o părăsim, este frica de oameni. Dacă frica de Dumnezeu o înţelegem şi noi cum o înţeleg oamenii, este un semn că iubirea adevărată nu s-a consolidat în inima noastră.

În epistolele sale ap. Pavel aminteşte că şi el a avut destule temeri. Apostolul nu ne spune prin ce fel de temeri a trecut. Ştim că în exterior a avut mulţi duşmani, iar în interior o frică cu care se lupta în fiecare zi. Teama de a nu ajunge la ţintă şi a intra în odihna făgăduită, ar fi putut fi una dintre temeri. Acest lucru nu l-a descurajat ca să oprească lupta, nici măcar pentru un ceas, dimpotrivă, s-a aruncat în luptă cu şi mai mare zel, aşa încât la sfârşitul căii sale a putut spune:

„M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa. De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii pe care mi-o va da în ziua aceea, Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor vor fi iubit venirea Lui.”(2Tim. 4:7,8).

Frica pe care o avea apostolul este o frică potrivită pe care o putem avea fiecare din noi.

Un lucru este cert: Pavel nu avea frică şi spaimă de un Dumnezeu lipsit de iubire care, dacă nu va reuşi în luptă să-l ardă în foc. Frica noastră de Dumnezeu  trebuie să fie teama de a nu rupe relaţia cu El, temerea că încălcând adeseori principiile dreptăţii va trebui să suportăm consecinţele, teama de a nu vorbi drept despre Tatăl nostru ceresc  şi despre Fiul Său etc. Această frică nu este păcătoasă.

Este adevărat versetul din ep. lui Ioan că: „…dragostea desăvârşită izgoneşte frica.” Nu este vorba aici de frica potrivită. Dragostea desăvârşită izgoneşte „frica de oameni care este o cursă.”

Dacă cineva nu are frică de Dumnezeu, de la care vin toate darurile bune şi desăvârşite, se găseşte într-o mare primejdie. Pierzând frica de Dumnezeu, pierde respectul faţă de El, precum şi respectul faţă de Cuvâmtul Său.

Dumnezeu a spus prin profet: „Atunci şi cei ce se tem de Domnul au vorbit adesea unul cu altul; Domnul a luat aminte la lucrul acesta şi a ascultat; şi o carte de aducere aminte a fost scrisă înainte Lui, pentru cei ce se tem de Domnul şi cinstesc Numele Lui.”(Mal. 3:16).

A nu avea teamă de Dumnezeu este cea mai mare pierdere a oricărui om.

Ap. Petru ne îndeamnă: „De asemenea, dacă-L chemaţi pe Tatăl, care judecă fără părtinire, după lucrarea fiecăruia, purtaţi-vă cu teamă cât timp locuiţi ca străini.”(1Petr. 1:17).

Astăzi miliarde de oameni sunt prizonierii fricii, înlănţuiţi în ignoranţă şi superstiţie. Învăţătorii lor ipocriţi, care pretind dreptul divin, predau sofisteriile lui satan şi îi îndeamnă să le fie frică de Dumnezeu ca de un tiran care, în dorul Lui de răzbunare îi va trimite la chinuri veşnice.

Acest lucru este o blasfemie la adresa lui Dumnezeu.

Toţi cei care am gustat cât de bun este Domnul, al căror intelect a fost binecuvântat ca să înţelegem valorile cereşti, să-I mulţumim lui Dumnezeu că ne-a scos de sub puterea întunericului şi ne-a dăruit credinţă în Cuvântul şi făgăduinţele Sale.

Amin.