Baza caracterului

„Ţinta poruncii este dragostea, care vine dintr-o inimă curată, dintru-n cuget bun şi dintr-o credinţă neprefăcută.”(1Tim. 1:5)

Reflecţii pe marginea unui articol publicat în revista „Studii în Scripturi-1934.

Omul este o fiinţă cugetătoare. Are o mare însămnătate ceeace gândim sau cugetăm. Orice lucru a luat fiinţă dintr-o cugetare. Cugetele sunt seminţele care semănate se dezvoltă.

În acest sens fiecare om se aseamănă cu un agricultor. Semănarea de cugete pe care le plantăm în pământul vieţii noastre, apoi îngrijirea acestei semănături dezvoltă caracterul. La fel ca în grădină, planta care răsare are nevoie de mâna grădinarului, care o curăţeşte, o udă şi smulge buruienile din jurul ei ca să se dezvolte. La fel se întâmplă şi în viaţa de credinţă.

Un astfel de credincios îşi cultivă un caracter iubitor, răbdător şi plin de respect faţă de Dumnezeu.

După cum elementele nutritive din pământ fac să crească sămânţa, tot aşa cugetele noastre se transformă în vorbe şi fapte, arătând valoarea caracterului.

Grădinarul trebuie să fie atent la un aspect. Unele plante pot creşte mari şi frumoase, dar nu vor produce niciodată rodul dorit. Acest lucru se poate întâmpla din cauză că sămânţa a fost amestecată cu elemente străine, ori că, în lucrarea lui, grădinarul s-a lăsat influienţat de metode, idei şi obiceiuri ale altor oameni.

Dacă lucrările pământului din inima noastră le facem conform instrucţiunilor pe care ni le-a dat „Specialistul,” atunci vom reuşi. Trebuie să fim într-o relaţie sfântă cu Stăpânul care ne-a întocmit şi a pus în inima noastră gândul veşniciei.

Începutul dezvoltării caracterului prin asemănare cu plantarea unei seminţe în pământ este o comparaţie a dezvoltării cugetelor în vasul nostru de pământ.

Să ne îndreptăm mereu cugetele spre Creator, spre bunătatea Lui, spre jertfa lui Isus care ne-a adus împăcarea.

Faptul că sămânţa este un simbol al gândurilor sau cugetelor pe care le semănăm în inimă, o afirmă ap. Pavel în ep. către Galateni 6v7: „…ce seamănă omul aceea va şi secera.”

Gândurile noastre, sămânţa pe care o semănăm în inima, nu totdeauna corespunde gândurilor lui Dumnezeu. Prof. Isaia ne spune: „Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre şi căile voastre nu sunt căile Mele.”(Is.55:8). Noi avem de dus o luptă continuă pentru a ne armoniza gândurile noastre cu gândurile lui Dumnezeu.

În aceasta constă deosebirea dintre Biblie, unde sunt gândurile lui Dumnezeu întrupate în litere, şi orice alte carţi în care se găsesc gândurile oamenilor.

La sfârşit, toate faptele se vor aduna laolaltă şi atunci se va vedea cum am trăit, cum am gândit, cum ne-am petrecut timpul etc.

Va veni timpul secerişului. Oare ce vom secera? Ce am semănat!

Astăzi trebuie să ne cugetăm bine pentru ce facem un lucru sau altul, pentru ce mergem într-o parte sau alta, ce semănăm. Dacă vom cugeta mereu la viaţa lui Isus, ne vom sili să mergem în urmele Lui. Dacă vom cugeta rău despre fraţi ori despre înaintaşii noştri şi-i vom vorbi de rău, răpindu-le numele bun, vom secera paie de mirişte. Totul depinde de cugetele noastre. Dacă semănăm în pământul inimii sămânţă rea şi aşteptăm roade bune, ne înşelăm singuri.

Cum cugetă omul în inima lui aşa este el.

Să cugetăm la lucruri plăcute, la făgăduinţele lui Dumnezeu şi vom avea parte de ele.

Amin.