Aşteptând Împărăţia

De câţiva ani buni, găsim "păşuni verzi" şi bem cu nesaţ "apă", din izvorul ce curge de sub Stânca Veacurilor. Influenţa binecuvântătoare a acestui adevăr ne renovează minţile, ne revitalizează fiinţele şi fortifică pe zi ce trece fericita noastră speranţă bazată pe făgăduinţele lui Dumnezeu.

Sfaturile înţelepte şi pline de iubire, dezvăluirile pe care Isus le face prietenilor Săi în seara Cinei, au constituit pentru apostoli, pentru urmaşii lor, precum şi pentru noi astăzi, cele mai dulci mângâieri care, amplificau mereu expresia Domnului: "Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine."

Aceste promisiuni făcute în intimitate prietenilor Săi, n-au fost înţelese atunci de gândirea naturală a ucenicilor. Dar după 40 zile, urcaţi fiind pe Muntele Măslinilor, ucenicii au privit uimiţi spre cer la Domnul lor care, S-a dus după cum a spus: "Mă duc la Cel ce M-a trimis." Încă de atunci, începând cu apostolii, credincioşii Veacului Evanghelic s-au rugat mereu: "Vino, Doamne Isuse!"

Trei lucruri mari are Domnul în vedere la a doua venire:

1) Să se amestece în casa celui "tare" şi să lege pe Satan, nimicindu-i împărăţia şi toate sistemele amăgitoare;

2) Să-şi primească Mireasa la Sine;

3) Să stabilească Împărăţia, despre care El a învăţat pe ucenici să se roage.

Dumnezeu a prevăzut în Planul Său ca omul să aibă pe pământ o stăpânire perfectă. O stăpânire perfectă este o stăpânire ideală şi excelentă în cel mai înalt grad. O astfel de stăpânire în ochii lumii este imposibilă. În mijlocul atâtor dezastre, atâtor războaie, atâtor nedreptăţi şi stăpâniri despotice, o stăpânire perfectă, zic oamenii, este inaccesibilă şi de aceea imposibilă. La Dumnezeu, însă, nimic nu-i cu neputinţă. La timpul hotărât, după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu, omenirea va avea o astfel de stăpânire. O astfel de Împărăţie, care va fi veşnică, se va stabili pe pământul nostru. Toate premisele sunt gata, toată baza şi toate punctele de plecare. Această Împărăţie va fi culmea progresului în desfăşurarea Planului divin.

Când Ioan Botezătorul şi-a început misiunea în câmpia Iudeii, el zicea: "Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape." După ce Ioan a fost închis, Isus a părăsit Nazaretul şi s-a dus în Capernaum, cetatea Lui. De atunci înainte El zicea: "S-a împlinit vremea şi Împărăţia lui Dumnezeu este aproape. Pocăiţi-vă, şi credeţi în Evanghelie." Când Isus trimite în misiune pe cei doisprezece apostoli, le spune: "... pe drum, propovăduiţi şi ziceţi: Împărăţia cerurilor este aproape." Tot aşa procedează şi cu cei 70 ucenici când îi trimite şi pe ei să vestească Evanghelia.

Aşa au stat lucrurile atunci. Care este poziţia noastră, acum? Vestim şi noi Împărăţia? Nici un creştin adevărat nu poate sta pasiv, faţă de această problemă vitală. Din Eden şi până astăzi, omul a păstrat în pieptul său dorinţa de a reveni la condiţiile de la început. A făcut multe eforturi şi multe reforme. A încercat multe remedii: monarhie, capitalism, comunism, republică democrată. Toate s-au dovedit remedii fără succes. În loc să ridice un edificiu al fericirii şi dreptăţii, omul, după atâtea mii de ani se vede depăşit. Egoismul a semănat în el ură, invidie, lăcomie, nedreptate. Dumnezeu, în virtutea "liberului arbitru", a lăsat pe om să umble pe căile alese de inima lui ca să înveţe bine lecţia că, ignorându-L pe Dumnezeu toate eforturile lui sunt în zadar.

Acum, când cei mai mulţi oameni sunt decepţionaţi de perspectivele tot mai sumbre ale existenţei lor, creştinii au ocazia favorabilă de a spune că Împărăţia lui Dumnezeu, care va dăinui veşnic şi care nu va mai trece sub stăpânirea unui alt popor, este pe punctul de a lua fiinţă. "Vara", prevestită de înflorirea smochinului – renaşterea lui Israel, stă să înceapă. Nu putem dovedi supunerea noastră faţă de voinţa divină doar citind Cuvântul lui Dumnezeu, bucurându-ne cu mintea de cele ce învăţăm şi apoi să rămânem pasivi. Urmărind fericirea personală, ne dovedim egoismul. Iubirea faţă de Dumnezeu nu o putem exprima, decât iubind pe aproapele. Iar această iubire trebuie dovedită prin fapte. Dacă Îl iubim cu adevărat pe Domnul, nu putem sta nepăsători faţă de Împărăţia care, după spusele Lui, s-a apropiat de noi la prima Lui venire şi care va fi întemeiată în timpul celei de a doua veniri. Această Împărăţie va fi singurul remediu şi singura şansă pentru însănătoşirea pământului.

Nici un om de pe pământ, oricine ar fi el, nu poate prin înţelepciunea şi cunoştinţa sa proprie, să arate în mod perfect cum se vor derula aceste lucruri. Este adevărat că cei ce au ungerea din partea Celui Sfânt nu se mai găsesc în întuneric, pentru ca stabilirea Împărăţiei lui Dumnezeu să-i ia prin surprindere. Dar după cum în desfăşurarea Planului divin au fost evenimente despre care a ştiut, un timp, numai IEHOVA – tot aşa şi astăzi sunt lucruri pe care nu le ştie decât Tatăl şi Fiul, căruia I s-a dat toată autoritatea în cer şi pe pământ. N-aş vrea prin afirmaţiile mele să reduc cuiva orizontul de credinţă, să-i mărginesc informaţiile în acest domeniu la cunoştinţele mele. Am observat, însă, că Dumnezeu a permis copiilor Săi, să umble în lungul şi latul Planului Său cât au dorit. Le-a permis să prindă înălţimi ce nu se pot descrie şi să pătrundă în adâncimi nebănuite ale adevărului, dar când a fost vorba de timpuri, aici Dumnezeu a fost mai circumspect. Pe acestea le-a păstrat ca pe un secret al Lui. Ucenicul sincer care serveşte pe Stăpânul său cu toată integritatea, nu va fi afectat dacă, un eveniment nu se produce la data exactă stabilită de cifre. Oricum, voia lui Dumnezeu se va face şi pe pământ, după cum se face şi în cer. Trăim evenimentele sfârşitului. Pe care să le punem întâi, şi pe care după aceea, nu este treaba noastră. Treaba noastră este să fim credincioşi până la moarte. Să ne încredinţăm cu toată puterea în Înţelepciunea lui Dumnezeu, care toate le face după cum a hotărât "Mâna Sa şi Sfatul Său". Noi să aşteptăm cu drag Împărăţia ce va aduce binecuvântare pentru toate familiile pământului. Amin!