Drama omului

Când armonia ce domnea în EDEN, între Adam şi Eva, a fost stricată prin introducerea păcatului, "entropia" şi-a început activitatea. De atunci, degradarea fizică şi morală a continuat, iar fiii oamenilor au început să se coboare în locuinţa morţilor. Cineva şi-a bătut joc şi a schimonosit Coroana Creaţiei pământeşti a lui Dumnezeu. Acel cineva a fost Luceafărul strălucitor, fiul zorilor, devenit satan. Introducerea păcatului în lume se atribuie acestui adversar al lui Dumnezeu şi al oamenilor. Urmărind un singur scop – să ajungă ca Cel Prea Înalt – a capturat pe primii noştri părinţi şi pe urmaşii acestora. Această păcătoasă ambiţie, nu numai că i-a stricat gloriosului heruvim, degradându-l şi făcându-l un duşman al lui Dumnezeu, dar prin aceasta a adus asupra rasei noastre osânda morţii, toate mizeriile, durerile, necazurile şi suferinţele de tot felul. Cu toţii suntem martori oculari la aceste lucruri. Cabinetele medicilor, pompele funebre şi cimitirele ne confirmă că blestemul morţii mai planează încă asupra noastră, drept cea mai neagră calamitate ce se poate închipui. De aceea dezamăgirea îi cuprinde pe cei mai mulţi din fii oamenilor.

Rebeliunea din Eden.

Ştim că, în grădină, satan s-a folosit de un şarpe ca instrument pentru ispita ce o întindea Evei. Nu ştim precis dacă şarpele a vorbit cu voce ori numai prin faptele sale. Oricum a fost, ştim sigur că intenţia rebelului a fost să înstrăineze afecţiunea, iubirea şi respectul primei perechi faţă de Dumnezeu. Pentru aceasta el s-a făcut prietenul lor şi l-a descris pe Dumnezeu ca pe un egoist care le ascunde multe secrete. În grădină se aflau tot felul de pomi. Toţi erau pomi de viaţă. Eva şi Adam, mâncând aceste fructe, puteau să-şi continue viaţa fără sfârşit. Dar între pomii de viaţă ai acestei grădini era unul deosebit pe care Dumnezeu îl numeşte pomul cunoştinţei binelui şi răului, din ale cărui fructe dânşii nu aveau voie să mănânce. Satan a atras pe mama Eva în cursa lui şi prin aceasta a adus asupra lui Adam şi a rasei sale osânda păcatului. Trebuie să ne amintim că Eva nu a avut experienţa păcatului şi de aceea a fost o pradă uşoară pentru strălucitul şi frumosul heruvim.

Ispita, venind prin Eva, a vut o putere extraordinară asupra lui Adam. El ştia că odată ce Eva a mâncat din pomul oprit va muri. Satan l-a atins pe Adam în punctul cel mai slab, iubirea pentru femeie. Nu ştim cât timp au stat împreună în Eden. Ştim, însă, că înainte Adam s-a aflat singur o bună bucată de vreme, pentru că nu-şi găsea o pereche potrivită pentru el printre toate creaturile. Iar atunci când Dumnezeu i-a făcut femeie, os din oasele sale şi carne din carnea sa, a găsit în ea partea mult dorită. Dându-şi seama că moartea îi va răpi pe Eva şi va rămâne iarăşi singur, el a consimţit să mănânce din pom, asumându-şi orice risc.

Nu trebuie să condamnăm prea aspru prima pereche, ci să ne amintim că, deşi erau perfecţi pentru a se conforma poruncii divine, ei nu erau făcuţi desăvârşiţi prin experienţe, cu toate că ar fi trebuit să-şi întrebuinţeze înţelepciunea pentru a cunoaşte marginile necunoştinţei lor. Proba a fost prea tare, iar ei, neavând experienţă, s-au prăbuşit.

Acest fel de neascultare îl vedem şi astăzi, cu toate că noi avem experienţă. Dacă cineva este gata să condamne şi să critice pe mama Eva pentru că a ascultat de vocea şarpelui, acela să-şi aducă aminte că majoritatea aşa zişilor creştini de astăzi cred în minciuna lui satan tot atât de tare, ori poate mai tare ca mama Eva.

Pentru introducerea păcatului în lume, asupra şarpelui a fost rostit un blestem. "Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul" (Genesa 3:15). Capul şi călcâiul sunt simbolice. Unul este o parte vitală, iar unul o parte nevitală. Capul zdrobit înseamnă moarte, pe când zdrobirea călcâiului nu prezintă un pericol deosebit. Deşi satan a fost totdeauna pe urmele credincioşilor – seminţei femeii – pricinuindu-i multe împunsături şi persecuţii, totuşi ea s-a dezvoltat. Şi cu toate că satan s-a încumetat să batjocorească pe Domnul prin mâna fariseilor, chiar omorându-l, totuşi va veni timpul când sămânţa femeii va zdrobi capul şarpelui. Această zdrobire va însemna stingerea pentru vecie a oricărui rău, a oricărui vicleşug şi a oricărui păcat pe care satan l-a introdus în lume. Acest lucru nu s-a întâmplat. Răul încă prosperă şi chiar foarte mult. Oameni răi vor înainta şi vor deveni tot mai răi. Aceasta va fi marea bătălie a sfârşitului de veac. În ce priveşte "eclesia nebiruită", ea are o parte importantă în această zdrobire a răului. Ap. Pavel scria romanilor: "Dumnezeul păcii va zdrobi în curând pe satana sub picioarele voastre..." (Romani 16:20).

În prezent, toţi urmaşii lui Adam mor din cauza neascultării sale, deposedaţi de darul lui Dumnezeu – dreptul la viaţă veşnică. Dar nu numai atât, Adam a pierdut şi dreptul de a transmite copiilor săi, acest drept. Cele câteva mii de ani de necaz, plânset, durere şi moarte au fost o lecţie aspră pentru om – "o noapte neagră ce nu va fi uitată niciodată." Ne bucurăm că timpul acesta se apropie de final. Vârsta vieţii şi fericirii se va deschide în curând. Acela care s-a dat pe Sine preţ de răscumpărare pentru Adam, şi indirect pentru toată rasa pierdută, Acel mare Răscumpărător va stabili o domnie a dreptăţii. "El nu va slăbi, nici nu se va lăsa, până va aşeza dreptatea pe pământ;"(Isaia 42:4).

Această eră de aur este aşteptată de către toată creaţia cu "...o dorinţă înfocată." Amin!