Versuri

Pe acest blog puteţi citi unele poezii semnate de Rodica Dragoş, care la 31 ianuarie 2006 s-a dus pe calea pe care merge tot ce este pământesc. Avea 51 ani.

RĂBDAREA

Era un om în ţara Uţ, cu vază-n răsărit,
Şi dintre toţi din vremea lui, era cel mai vestit.
El se temea să facă rău şi era foarte umilit.
Iov s-a numit acest erou, era un om neprihănit.

Satan i-a zis lui Dumnezeu: "Oare în van e Iov un sfânt?
Nu Tu l-ai binecuvântat cu tot ce este pe pământ?
Dar lasă-mă numai pe mine să mă ating de-averea sa,
Şi sunt convins că Iov în faţă amarnic Te va blestema."

I-a nimicit toată averea, pe toţi copiii i-a ucis,
Era convins atunci Satana, că scopul său şi l-a atins.
Dar Iov şi-a sfâşiat mantaua şi-a spus atuncea un cuvânt:
"Gol am ieşit din trupul mamei, gol mă voi duce în pământ!"

Deodată Iov a fost lovit cu bube-n cap şi în picioare.
Se scărpina mereu cu-n ciob, dar n-a căzut în disperare.
Nevasta lui l-a îndemnat să blesteme pe Dumnezeu,
Dar Iov cel sfânt i-a replicat: "E drept să nu primim şi rău?"

L-au cercetat atunci trei prieteni, dar nici nu l-au mai cunoscut,
Uimiţi de starea vieţii sale au plâns şi ei şi i-a durut.
Ar fi fost, poate, mult mai bine văzându-i chinu-ngrozitor,
Să stea cu dânsul şapte zile şi să se-ntoarcă-n ţara lor.

N-au cugetat la acest lucru, şi-n loc să îl fi mângăiat,
I-au repetat mereu în faţă, că este sigur vinovat.
Iov, însă, şi-a blestemat soarta, chiar ziua-n care s-a născut,
Viaţa ce s-a zămislit în creatura sa din lut.

"Doresc mormântul" – zicea Iov, "Să dorm şi să mă odihnesc,
În adăpostul din ţărână cei răi nu te mai necăjesc."
Dar prietenul său Elifaz stând şi-ascultându-i tânguirea,
I-a reproşat bietului Iov c-a semănat nelegiuirea.

Că cel neprihănit nu piere, iar Cel Atotputernic ştie
De este sincer şi onest, s-au dacă-i doar făţărnicie.
Bătrânul Iov s-a întristat de cele ce a auzit;
El aştepta iubirea lor şi ei cu pietre l-au lovit.

"Cerut-am eu să-mi daţi averi, să cheltuiţi să mă scăpaţi?
De ce mereu mă umiliţi, de ce cu vorbe mă mustraţi?
Zilele îmi sunt doar o umbră, ca un ostaş sunt pe pământ,
Când mă voi duce în ţărână, vă va fi dor că nu mai sunt.

Vreţi să vorbiţi lucruri deşarte din dragoste de Dumnezeu?
Şi prin minciuni să-L apăraţi vorbind în detrimentul meu?
O, nu!, de vă va cerceta, vă va găsi pe toţi cu vină,
Vă va afla că-L înşelaţi şi vă va scoate la lumină.

Aş vrea să-mi văd vorbele scrise, săpate cu-n priboi de fier:
"Să ştiţi că Răscumpărătorul e viu şi El se află-n cer."
La urmă El va reveni şi va aduce pe pământ,
Dreptate la npăstuiţi şi armonia Celui Sfânt."

Când cei trei oameni au tăcut, a început un alt discurs,
Elihu, mâniat pe Iov, de parcă n-ar fi fost de ajuns.
El a vorbit cu-nflăcărare, şi poate cel mai înţelept,
Deşi nici el n-a-nţeles bine experienţa celui drept.

Din tot ce-a spus acest Elihu, bătrânul Iov a învăţat,
Că nu Cel ce-I atotputernic l-a pedepsit ca vinovat.
Atunci a înţeles mai bine că faptele de pe pământ,
N-au merite şi nici valoare în faţa Celui pururi Sfânt.

Că doar iubirea Lui supremă, dreptatea Lui îl face drept;
La El e toată bogăţia, El singur este înţelept.
I-a răspuns apoi chiar Domnul, şi din mijlocul furtunii,
L-a-ntrebat de veşnicii, de timpul creaţiunii.

"Eşti încredinţat acum c-ai vorbit nesăbuit,
Şi-ai mustrat pe Acela care te-a făcut şi te-a-ntocmit?"
"Nu mai pot răspunde, Doamne, şi mă simt atât de mic,
Iar în faţa Măreţiei nu mai pot să zic nimic!

Urechea mea auzise despre Tine, Doamne Sfânt,
Dar acum Te-a văzut ochiul; mi-este scârbă de ce sunt!"
Iov a spus o rugăciune şi Domnul a auzit;
Averea de mai-nainte i-a redat-o îndoit.

Bogăţiile din urmă i-au fost binecuvântarea.
Doamne, fă-ne să-nţelegem ce virtute e RĂBDAREA.
Iov este modelul nostru, şi toţi care l-au urmat,
Steagul grelei suferinţe cu iubire l-au purtat.

Rodica Dragoş.