O Veste Minunată

"Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr." (Ioan 1:14)

Odată, demult, într-un miez de noapte s-a cântat de către îngeri, ca pe nişte harfe de aur: "Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte, şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui". Aceasta era o cântare de mărire din cer, şi colinele Iudeii răsunară în noaptea naşterii Domnului de aceste glasuri armonioase, ce aduceau solia de pace, vestind pământului că în milenara lui existenţă a avut loc cel mai mare eveniment atunci, când cohortele oştilor cereşti s-au unit cu îngerul ce aduse-se păstorilor din câmpia Betleemul mesajul ceresc: "Nu vă temeţi: căci vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul: astăzi în cetatea lui David, vi s-a un mântuitor, care este Hristos, Domnul." (Luca 2:10, 11) Acesta a fost mesajul îngerului. Noi putem vorbi oricând despre acest mesaj, chiar dacă data de 25 Decembrie nu este data reală în care s-a născut Domnul, ci este, probabil, data anunţării de către îngerul Gavril a conceperii Domnului în fecioara Maria. Naşterea a avut loc mai târziu cu nouă luni. Dar Cel pe care Îl iubim atât de mult, în serviciul căruia ne-am angajat până la moarte, a cărui naştere, moarte şi înviere înseamnă atât de mult pentru familia umană, merită să fie sărbătorit nu numai într-o zi, ci în fiecare zi de către toţi aceia care apreciază ce a făcut El pentru rasa noastră. Faptul că ne amintim în această vreme despre naşterea Domnului, înseamnă că îL iubim şi de aceea ne înteresează să ştim cât mai multe despre El.

Domnul nostru nu ne-a comunicat dorinţa de a serba naşterea Sa. Aşa că rămâne la latitudinea noastră, dacă să facem acest lucru sau nu. Avem însă responsabilitatea de a vorbi drept despre adevăr şi a spune răspicat că, data de 25 dec. nu este cea corectă.

Nu este scopul acestui articol de a dovedi prin argumente scripturale anul naşterii Domnului. Scopul este de a arăta vremea din an când a avut loc acest eveniment. Cel mai simplu calcul este următorul: Ştim cu certitudine că Domnul a murit primăvara, luna Nissan, la 33 ani şi jumătate. Socotind cealaltă jumătate pentru a ne da anul complet, ajungem la începutul luinii Octombrie. Cum s-a ajuns totuşi, ca lumea catolică şi ortodoxă, protestantă şi neoprotestantă să sărbătorească naşterea Domnului la 25 decembrie? Este acest lucru bazat pe Biblie?

Enciclopedia Americană ne informează: "Motivul pentru care sărbătoarea naşterii Domnului se ţine pe 25 dec. este destul de obscur. Se crede în general că această zi a fost aleasă pentru ca să coincidă cu sărbătorile păgâne care se ţineau în jurul solstiţiului de iarnă, când zilele încep să crească, pentru a celebra renaşterea soarelui. Saturnaliile romane (sărbători care îl celebrau pe saturn – zeul agriculturii şi forţa reînoită a soarelui) se ţineau tot în această perioadă."

Enciclopedia Catolică declară: "Data naşterii lui Hristos nu e cunoscută. Evangheliile nu indică nici luna, nici ziua. La 25 dec. anul 274 împăratul roman Aurelian a proclamat zeul soare ca principalul zeu protector al imperiului şi i-a dedicat un templu în câmpia lui Marte." Cu toate cele ce s-au scris în diferite enciclopedii, noi ştim precis că Domnul a murit îm luna Nissan la 33 ani şi jumătate. De aici putem socoti luna aproximativă când a avut loc naşterea Sa.

Pe noi însă, ne interesează mai mult mesajul îngerilor. "Vestea bună care va fi o mare bucurie pentru tot poporul." Mesajul a răsunat de-a lungul veacurilor până a ajuns la urechile noastre. El ne-a uimit când l-am auzit pentru prima dată şi de atunci ne bucură tot mai mult, pe măsură ce îi putem pătrunde proporţiile şi frumuseţile. Mesajul este veste bună nu numai pentru cei relativ puţini, care astăzi au urechi de auzit, ci la timpul hotărât de Dumnezeu, el va fi o mare bucurie pentru toţi oamenii. După cum fiecare membru al rasei umane se împărtăşeşte de consecinţele căderii lui Adam, adică de blestemul morţii, tot aşa fiecare membru al rasei umane a fost inclus în marele sacrificiu răscumpărător al Domnului. Deci tot poporul va beneficia de binecuvântările actului încheiat la Golgota.

Era de lipsă ca pentru eliberarea omului din starea sa decăzută să vină Marele Reformator şi Medic. Era profeţit acest lucru. Fiecare generaţie a lui Israel a aşteptat pe Eliberator, pentru că Patriarhul Iacov binecuvântase pe fiul său Iuda zicând: "Toiagul de domnie nu se va depărta din Iuda, Nici toiagul de cârmuire dintre picioarele lui, Până va veni Şilo, şi de El vor asculta popoarele." Mai târziu Balaam îşi rosteşte şi el proorocia zicând: "Îl văd, dar nu acum, Îl privesc, dar nu de aproape. O stea răsare din Iacov, un toiag de cârmuire se ridică din Israel. El străpunge laturile Moabului, şi prăpădeşte pe toţi copiii lui Set...Cel ce se naşte din Iacov domneşte ca stăpânitor..." (Numeri 24:17,19). Dumnezeu a hotărât mai dinainte şi a pregătit condiţiile naşterii lui Isus. Nu numai timpul, dar şi locul. În Mica 5:2 citim: "Şi tu, Betleeme Efrata, măcar că eşti prea mic între cetăţile de căpetenie ale lui Iuda, totuşi din tine Îmi va eşi Cel ce va stăpâni peste Israel, şi a cărui obârşie se suie până în vremuri străvechi, până în zilele veşniciei." Această făgăduinţă, precum şi altele s-au întipărit bine în minţile Israeliţilor şi aşteptau că se va naşte dintr-o femeie a poporului evreu un copil de parte bărbătească ce se va numi Mesia – Eliberatorul şi Regele lor. Cu toate acestea, ei n-au vegheat ca să-şi cunoască vremea cercetării şi din această cauză, când timpul naşterii Domnului a sosit, Dumnezeu a găsit potrivit ca la foarte puţini oameni să le facă cunoscut. Aşa se vede că numai păstorii Betleemului şi mai târziu nişte magi de la răsărit au fost favorizaţi de a se închina primii Mântuitorului. Mai era în Ierusalim un om numit Simion, "...el aştepta mângăierea lui Israel, şi Duhul Sfânt era peste el, Mai era acolo şi o proorociţă, Ana, fata lui Fanuel, din seminţia lui Aşer..." (Luca 2: 25,36). Aceştia, se pare că, sunt cei la care Dumnezeu le face cunoscut că s-a născut un Mântuitor.

Revenind la mesaj vreau să spun că, cine niciodată nu a pătruns adâncul bogăţiei, înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu nu va putea înţelege adevărata semnificaţie a mesajului. Nu va putea înţelege cum Dumnezeu Cel neschimbător, care a pronunţat un blestem asupra rasei, schimbă acest blestem în binecuvântare. Aici este cheia întregii filosofii a Planului divin. Dumnezeu să rămână neprihănit şi totuşi să socotească neprihăniţi pe cei care cred în Isus, după cum spune ap. Pavel în Romani 3:26.

Deşi au trecut multe secole de când masajul îngerului a răsunat pe câmpia Betleemului, acesta nu s-a împlinit decât într-o mică măsură, şi acest lucru doar prin credinţă. În loc de a aduce bucurie celor ce l-au recepţionat, masajul a adus tristeşe şi nefericire. Planul divin a fost discreditat şi Iahveh a fost dezonorat de către toţi aceia care timp de 2000 ani au schimbat în minciună adevărul. Au slujit şi s-au închinat mai degrabă făpturii, în locul Făcătorului. Dar cu toată împotrivirea "fiinţelor nopţii", cei care au acceptat mesajul s-au bucurat şi se bucură de mântuirea începută în inimile lor. Ap. Pavel numeşte aceasta – mântuire prin speranţă (Romani 8:24). Noi nu suntem mântuiţi în realitate. Întunericul mai persistă peste pământul în care mai este necaz. Ne încearcă durerea, suspinul, plânsul, moartea. Blestemul nu este încă îndepărtat. Singura răsplată prezentă este manifestarea iubirii şi aprobării pe care o simţim în inimă.

Cântarea exprimată de înger împreună cu oştile cereşti: "Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte, şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui", nu s-a împlinit nici la naşterea Domnului, nici de atunci încoace. Aceasta a fost o profeţie ce se va împlini mai târziu, la sfârşitul Mileniului, când întreaga familie umană va fi tămăduită de urmările păcatului. Atunci "Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui", va fi strigătul de bucurie a unei rase răscumpărată şi readusă la căminul Părintesc. Mulţumim Tatălui nostru ceresc pentru că ne-a descoperit multe din tainele ce erau ascunse de veacuri şi ne-a dărit credinţă să le putem crede. Amin.