Gânduri despre Cornilescu

Traducătorul Bibliei în limba romană modernă.

Dumnezeu are pentru fiecare din credincioşii Lui o lucrare; prin fiecare din ei are de transmis un mesaj. Ce anume? Când? Cât timp durează? Cât de important este? Răspunsul la aceste întrebări este treaba lui Dumnezeu. Rolul nostru, obligaţia noastră de oameni credincioşi? Una singură: ascultarea! Atunci, la timpul când Dumnezeu ne pune într-un anumit loc, pentru o anumită lucrare, să fim gata să o împlinim. El este suveran să ne folosească pe fiecare aşa cum crede El de cuviinţă, iar noi nu avem dreptul să comentăm hotărârile Lui. Pentru Dumnezeu contează să faci ceea ce El îţi dă de făcut, cu înţelepciunea şi puterea pe care ţi le pune El la dispoziţie.

Cei 4-5 ani în care a tradus Biblia rămân pentru toţi cei care l-au cunoscut pe Dumitru Cornilescu, o enigmă. Nimeni, nici chiar soţia lui, nu ştie multe lucruri cu privire la această perioadă din viaţa lui. Cum a fost posibil ca un singur om, într-un timp atât de scurt, să facă o lucrare atât de mare, de grea şi de importantă? Niciodată nu se mai întâmplase aşa ceva. Nu numai că a realizat această lucrare singur, într-un timp record şi fără să aibă o pregătire specială, dar era şi bolnav, nu ştia ebraica, trăia într-o ţară cu posibilităţi reduse şi mai ales era în necunoştinţă totală despre elementele esenţiale ale mântuirii. Toate aceste carenţe trebuiau să fie rezolvate din mers şi au fost rezolvate! Cum a fost posibil? Desigur că dacă privim la Dumnezeu ca autor al acestei lucrări, nimic nu mai pare extraordinar. Dumnezu şi-a folosit resursele Lui pentru a aduce lumină în acest colţ de lume cuprins de întuneric.

A urmat apoi câţiva ani în care călugărul solitar s-a manifestat ca un excepţional organizator, energic şi efervescent. Ocupându-se de tipărirea Bibliei a avut de-a face cu oficialităţile din ţară şi de peste hotare, cu cele mai de seamă feţe bisericeşti, pe care a trbuit să le înfrunte fără compromisuri.

În toată activitatea pe care a dus-o în anii aceia a fost neobosit, năvalnic, inepuizabil; un canal deschis prin care Dumnezeu Îşi revărsa pe pământul Romaniei un belşug de binecuvântări spirituale.

A venit însă un moment în care Dumnezeu a socotit că rolul lui Dumitru Cornilescu în această lucrare şi în acest loc s-a sfârşit. De aceea l-a luat din ţara lui, dintre puţinii prieteni credincioşi pe care şi-i făcuse, din familia lui, din adunarea care abia se înfiripase şi l-a pus în alt loc. L-a luat deoparte, ca să-l înveţe miezul vieţii de credinţă, o lecţie care nu se poate învăţa decât la picioarele Domnului.

Tot ce a lăsat scris este îmbibat cu relităţile vieţii. "Puterea unei vieţi de credinţă se arată în lupta cu vrăjmaşul. Ea ne este dată în orele de meditaţie, când facem linişte în noi înşine pentru a asculta glasul lui Dumnezeu." De la oameni învăţăm să vorbim, iar de la Dumnezeu învăţăm să tăcem. Din meditaţiile lui mai citim: "O viaţă de comuniune cu Dumnezeu nu rămâne fără efect: ea se traduce printr-o asemănare tot mai mare cu modelul divin."

"Viaţa de comuniune cu Dumnezeu îşi răsfrânge binecuvântarea asupra întregii noastre fiinţe. Nobleţea spirituală iluminează viaţa şi o face să străluciască."

În toţi anii pe care i-a petrecut departe de ţara natală, Domnul Isus a fost pentru Dumitru Cornilescu nu numai un mântuitor, ci şi Cel mai bun prieten al său. Iată ce a lăsat scris: "În Isus găsim plinătatea unei prietenii adevărate, de fond... Eu am găsit în Mântuitorul meu un prieten căruia îi spun totul, cu care împart totul. Nu este nimeni în această lume mare, care să merite mai mult ca El încrederea mea. Prietenia Lui mă umple de o fericire negrăită. Cum aş putea să mă simt vreodată singur sau sărac alături de El?" Încă două lucruri importante în legătură cu viaţa de părtăşie cu Domnul, găsite în meditaţiile lui: "Credinciosul transformă toate experienţele vieţii lui în valori veşnice; întocmai ca un arbore care îşi pregăteşte, din toate sărurile pământului, hrana sa."

Dar care este drumul spre viaţa de părtăşie intimă cu Dumnezeu? Răspunsul e simplu: "Există un singur drum care duce la această părtăşie; drumul ascultării." Dar ce este ascultarea? Dumitru Cornilescu a învăţat de la Prietenul său, Isus şi ne spune şi nouă: "Şi ce jertfă a fost pentru Fiul lui Dumnezeu să se facă Fiul omului!...Parcă-L aud pe Tatăl zicând: Du-te, Fiule şi scapă pe păcătoşii pe care i-am pedepsit în mânia Mea! Pedeapsa e grea, mânia împotriva păcatului e mare, dar Tu poţi şi trebuie să-i scapi din ea, prin moartea şţi sângele Tău! Şi parcă îL aud pe Fiul răspunzând: Da, Tată, vreau din toată inima, vreau să fac ce zici Tu. Ce vrei Tu este ce vreau şi eu."

Pentru încheiere încă câteva scurte meditaţii:

"A şti să asculţi de Dumnezeu înseamnă să fii de acord ca El să-ţi coordoneze toate planurile tale omeneşti."

"Acela care stă să discute un ordin divin, nu este demn de numele de creştin."

"Este foarte important să ştim să mergem cu Dumnezeu: fără să grăbim pasul şi fără să rămânem în urmă."

"Domnul Isus nu vrea să fie pentru noi o idee abstractă, în care să credem doar, ci o Persoană vie, care este în ficare zi cu noi – până la sfârşitul veacului."

"Nu este totul să ai credinţă. Nu este esenţial ca această credinţă să fie mare. Important este ca slăbiciunea noastră să se bizuie totdeauna pe Mântuitorul."

"Vom fi miraţi de valoarea pe care o vor căpăta greutăţile pe care le-am întâlnit aici, jos, pe pământ. Ele sunt instrumentele transformării noastre după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu,"

"În fond care este preţul unei vieţi creştine? Singurul răspuns exact este: totul. Nu este suficient să-I dăm lui Dumnezeu jumătate, un sfert, sau trei sferturi din viaţa noastră. Nu! Dumnezeu pretinde să-I dăm inima întreagă. Trebuie să dăm totul ca să primim totul. Ce trebuie să înţelegem prin acest tot pe care îl aşteaptă Dumnezeu de la noi? Tot înseamnă foarte exact,tot. Dumnezeu nu face jocuri de cuvinte."

Să apreciem, dragi creştini, eforturile tuturor înaintaşilor noştri pe care Dumnezeu i-a folosit pentru a ne transmite mesajul Său. Amin.

Spicuiri din cartea "Viaţa şi Lucrarea lui Dumitru Cornilescu" de Alexandru Măianu.