Timpul - Implacabila lui scurgere

Cu emoţie întoarcem încă o filă din calendarul viţii noastre pământeşti. A mai trecut un an. Am mai străbătut o etapă din itinerarul nostru pe aceste meleaguri. Mulţumim Tatălui ceresc pentru că ne permite să mai înaintăm în timp. Timpul este un factor deosebit de important în efemeritatea noastră. Timpul vine, tace şi trece. Inepuizabilul tren al existenţei aleargă mereu. Spre deosebire de cel care străpunge spaţiul, trenul vieţii străpunge timpul. Fiecare bătaie a ceasului ne anunţă că am făcut încă un pas în tunelul timpului. Această fantastică dimensiune a fost dată omului de către Creator pentru a măsura intervalul de timp în care poate lua valori. În acelaşi timp ne putem măsura bine zilele ca să vedem cât de trecători suntem.

În definitiv, sfârşitul anului nu este decât un punct ce marchează o etapă pe care am străbătut-o şi care nu se mai întoarce niciodată. Avem ocazia şi chiar datoria să ne facem un bilanţ sufletesc. Cum am folosit zilele anului care s-a sfârşit? Ne-am folosit de toate ocaziile pentru a vesti virtuţile Celui ce ne-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată, ori am irosit zilele anului în zadar şi nu le-am pus în slujba unui ţel nobil? Firul vieţii nu trebuie depănat la întâmplare. Mereu ne incumbă datoria de a veghea la noi înşine, de a ne cerceta mereu dacă suntem în credinţă.

Sfârşitul anului ne dă posibilitatea să ne revizuim toată "arhiva" faptelor noastre din anul care a trecut. Să nu fim tentaţi a folosi în această judecată două măsuri. În timp ce nu permitem nici o scuză pentru greşelile altora, noi să ne acordăm cu dărnicie circumstanţe atenuante. Nu trebuie să fie aşa, ci să privim întâi la propriul nostru eu.

În faţa celui mai sever judecător – conştiinţa noastră – să putem spune ca un înţelept: "Să-ţi înşeli aproapele e un păcat; să-L înşeli pe Dumnezeu e o naivitate; să te înşeli pe tine însuţi, e o crimă."

Păşim în noul an pe un teren necunoscut. Marea vieţii este tot mai agitată. Talazurile ei ne vor izbi de toate aisbergurile. Să nu uităm, însă, că în barca credinţei noastre este Acela care, în corabie cu ucenicii a certat vânturile şi valurile înfuriate, care s-au potolit: şi s-a făcut linişte. Nici să nu moţăim, crezând că în somn vom afla refugiu, ci să exercităm acelaşi dor de luptă a cracterului nostru în direcţia potrivită şi vom beneficia în continuare de binecuvântări.

Avem făgăduinţa că înainte noastră merge Isus, Regele. Cine merge pe drumul regal este sub protecţia Regelui. Să nu uităm de siguranţa credinţei: "Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi"

Cu astfel de gânduri să continuăm şi în acest an ascensiunea spre idealurile măreţe ale Împărăţiei, ţesând mai departe la măiastra broderie a caracterului nostru.

"Răscumpăraţi vremea, căci zilele sunt rele." (Efeseni 5:16)