Patriarhul Isaac

Isaac, fiul făgăduinţei, i-a fost dăruit lui Avraam de către Sara, tocmai la bătrâneţe, când Araam avea o sută de ani.

Deşi a fost născut prin făgăduinţă, Isaac nu s-a remarcat prin însuşiri deosebite, nici în copilărie şi nici la maturitate ; dar el a fost îngăduit să se nască pentru a fi un tip, în el fiind concentrate pentru un timp toate bogăţiile harului divin.

La fel se întâmplă şi în zilele noastre. Copiii lui Dumnezeu nu se disting prin trăsături deosebite faţă de alţi oameni, nu se evidenţiază prin calităţi ieşite din comun, ci sunt oameni simpli, dar oneşti, purtând în vasul lor de lut comoara nepreţiută a adevărului.

Mintea  noastră mărginită nu poate cuprinde toate tainele şi toate criteriile de selecţie pe care le aplică Dumnezeu în lucrarea de mântuire a omului.

Domnul Isus îi mulţumeşte Tatălui pentru ceea ce face.

« Te laud, Tată, Doamne al cerului şi al pământului, pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi şi pricepuţi, şi le-ai descoperit pruncilor. Da, Tată, Te laud, pentru că aşa ai găsit Tu cu cale ! » (Matei 11 :25,26).

Numele Isaac înseamnă ‘fiul râsului’, deşi această semnificaţie a numelui i se potriveşte mai puţin liniştitului Isaac, care era un copil paşnic. Se pare că acest nume este, mai degrabă , în legătură cu împrejurările în care Isaac este făgăduit. Atât Avraam cât şi Sara, atunci când îngerul Domnului a vestit făgăduinţa naşterii lui Isaac, au râs.

O altă semnificaţie a numelui Isaac este ‘vesel’ sau ‘cel voios’. Isaac tipifica pe Cristos, « vestea  de mare bucurie pentru tot norodul », spusă de către înger la naşterea lui Isus.

După cum Isaac nu era un om de lume, căruia să-i placă distracţiile şi divertismentul, tot aşa a fost şi Isus, antitipul lui Isaac, şi tot aşa este şi Biserica.

Fratele lui Isaac, Ismael, mai mare ca el cu paisprezece ani, avea o altă fire. Se pare că Ismael i-a făcut necazuri lui Isaac, iar Sara îi cere lui Avraam să izgonească pe roaba Agar şi pe fiul ei. Sara ştia de făgăduinţa lui Dumnezeu făcută lui Avraam : « Cu adevărat, nevastă-ta Sara îţi va naşte un fiu ; şi-i vei pune numele Isaac. Eu voi încheia legământul Meu cu el, ca un legământ veşnic pentru sămânţa lui după el. » (Genesa 17 :19).

Toate aceste evenimente pe care nici Avraam nu le-a putut înţelege la timpul acela, au fost nişte tipuri, tablouri pictate cu măiestrie de către Dumnezeu, pentru a reprezenta cât mai fidel realitatea de mai târziu.

Ap.Pavel scrie Galatenilor  că Agar şi fiul ei Ismael reprezentau legământul Legii, iar Sara cu fiul ei Isaac reprezintă legământul Avraamic.

La prima venire a Domnului, clasa Ismael persecuta pe clasa Isaac. Dar a venit vremea când Isus pune capăt legământului Legii. « Căci Cristos este sfârşitul Legii... » (Rom. 10 :4). Evreii aflându-se sub acest legământ au pierdut favoarea lui Dumnezeu şi astfel au fost împrăştiaţi printre neamuri.

Atât Simon Petru şi Iacov , la primul consiliu al apostolilor de la Ierusalim, cât şi ap. Pavel mai târziu, vorbesc despre faptul că harul Domnului Isus se va întoarce la Israel.

Cortul lui David va fi ridicat din prăbuşirea lui (F.A 15 :6) şi atunci tot Israelul va fi mântuit, (Rom. 11 :25,26).

Un alt argument valoros în această chestiune îl găsim în cartea Ezechiel cap. 37.

Când Isaac a ajuns la vârsta de 40 ani, Avraam i-a căutat o soţie. Nu era obiceiul ca părintele să i-a o soţie fiului său, dar cazul acesta a fost unul special.

După cum Isaac este tipul lui Cristos, tot aşa Sara este tipul Bisericii. Avraam a trimis pe servul său să îi aducă mireasă lui Isaac. Tot aşa Tatăl ceresc trimite Spiritul Sfânt ca să-i aducă Mireasă lui Cristos.

« Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl. » (Ioan 6 :44).

După cum Avraam a interzis fiului său să-şi ia soţie dintre fetele Canaaniţilor, tot aşa cei ce doresc să facă parte din Mireasa lui Cristos, trebuie să îndeplinească unele condiţii.

Ei nu trebuie să facă parte din lume, ci din casa credinţei. Toţi păcătoşii sunt chemaţi la pocăinţă, dar numai cei care mor faţă de nădejdile lor pământeşti , vor putea intra în nădejdile cereşti şi vor fi Mireasa lui Cristos.

Călătoria făcută de Rebeca şi însoţitoarele ei până la casa lui Isaac reprezintă toate necazurile şi adâncimile de suferinţe individuale pe care le întâlnim în drumul spre casa Mirelui nostru ceresc.

La fel, această călătorie reprezintă experienţele întregii Biserici, trecând prin pustiul acestei lumi spre munţii cereşti, unde va fi întâmpinată de Mirele ei.

Aşa cum Isaac a ieşit în câmp să întâmpine pe Rebeca, tot aşa Domnul nostru ne va întâmpina în văzduh.

Peste noi cade, încă, mahrama mormântului, dar la vremea hotărâtă vom trece dincolo de văl ... şi vom fi totdeauna acasă la Domnul.

                   « Ce bucurie va fi când

                      Faţă-n faţă-L vom vedea,

                      Pe Domnul care pentru noi

                      A gusta şi-a-nvins moartea. »

“Fie peste noi bunăvoinţa Domnului Dumnezeulzu nostru!” ( Ps. 90 :17)

AMIN !