Primejdia lăcomiei

Folosesc în acest articol titlul: “Primejdia lăcomiei”şi nu păcatul lăcomiei, deşi   cred că toţi care suntem în armonie cu Biblia am învăţat că lăcomia este un păcat. « …niciun lacom de avere, care este un închinător la idoli, n-are parte de moştenire în Îpărăţia lui Cristos şi a lui Dumnezeu. » (Efeseni 5 :5).
 Lăcomia murdăreşte intelectul omului. Domnul a zis : « Ce iese din om, aceea spurcă pe om. Căci dinlăuntru, din inima oamenilor, ies gândurile rele, preacurviile, curviile, uciderile, furtişagurile, lăcomiile, vicleşugurile, înşălăciunile, faptele de ruşine, ochil rău, hula, trufia, nebunia. Toate aceste lucruri rele ies dinlăuntru, şi spurcă pe om. » (Marcu 7:20-23).

Lăcomia este o poftă exagerată pentru orice lucru. O dorinţă necumpătată pentru a câştiga avere. Este un lucru dezonorant în viaţa unui creştin.

Câteva texte din VT care vorbesc despre lăcomie:

Exod 18 :21 ; Iov 20 :20, 21 ; Prov. 1 :19 ; 28 :16 ; Isaia 57 :17.

Lăcomia este ceva detestabil în ochii lui Dumnezeu.

Referiri la acest păcat găsim şi în NT : Efes. 5 :3,5 ; Luca 12 :15 ; Tit 1 :7 ; 1Tes. 2 :5 ; 2Petru 2 :14.

Să reflectăm puţin la pilda bogatului căruia i-a rodit ţarina. O găsim relatată în Luca cap. 12, începând cu v 13.

« Unul din mulţime a zis lui Isus : « Învăţătorule spune fratelui meu să împartă cu mine moştenirea noastră. » « Omule », i-a răspuns Isus, « cine M-a pus pe Mine judecător sau împărţitor peste voi ? » Apoi le-a zis : « Vedeţi şi păziţi-vă de orice fel de lăcomie de bani ; căci viaţa cuiva nu stă în belşugul avuţiei lui. » «  Tot aşa este şi cu cel ce îşi adună comori pentru el şi nu se îmbogăţeşte faţă de Dumnezeu. »

În dorinţa de a ilustra cât mai concludent acest viciu al omenirii, vreau să merg până la Avram care s-a întors din Egipt la Betel, împreună cu nepotul său Lot. La Betel se afla cortul său la început.

Biblia ne spune, că la altarul pe care îl făcuse mai înainte, Avram a chemat Numele Domnului.

Citim că în Egipt, Avram s-a îmbogăţit foarte mult, la fel şi nepotul său Lot. Deşi pământul Canaanului era fertil, turmele de oi şi cirezile de vite erau prea multe şi nu mai puteau locui împreună.

Adesea păstorii se certau. 
Este deosebit de sugestiv felul în care Avram a potolit această ceartă.

În loc să lase ca cearta dintre păstori să crească, lucru ce putea dăuna şi relaţiei sale cu Lot, el a preferat mai bine despărţărea.

N-a ales cel dintâi încotro să plece, deşi era întemeiat dreptul acesta pe faptul că Dumnezeu i-a promis lui toată ţara, şi nu nepotului său Lot. 
La fel, Avram era mai bătrân şi ar fi avut prioritate. Dar el nu a fost un egoist şi un lacom. Avea credinţă puternică în Dumnezeu, că toate le va face spre folosul său şi îi va da ţara seminţei lui, aşa cum a promis.

Această atitudine a lui Avram a fost o binecuvîntare pentru el.

« Binecuvântarea Domnului îmbogăţeşte, şi El nu lasă să fie urmată de niciun necaz. » (Prov. 10 :22).

În Egipt, Lot a prins gustul luxului, şi când s-a ivit oportunitatea alegerii, a ales valea Iordanului care semăna cu pământul roditor al Egiptului. Poate că în lăcomia lui a vrut să-l întreacă pe Avram cu averea. Şi-a întins corturile până la Sodoma, o cetete aşezată în câmpia Sidimului, care a devenit simbolul stricăciunii. Valea Sidimului se mai numea şi valea demonilor.

Privită din punc de vedere lumesc, alegerea pe care a făcut-o Lot pare înţeleaptă, dar ea a fost neînţeleaptă din punc de vedere dumnezeesc.

Nu putem spune că Lot a fost un om rău, căruia să-I fi plăcut nelegiuirea Sodomei şi pe acest considerent să fi făcut alegera.

Dimpotrivă, scripturile ne vorbesc despre « neprihănitul Lot », cum el îşi « chinuia sufletul » în mijlocul sodomiţilor stricaţi.

Nu putem fi siguri, dar se pare că mintea lui lumească, lăcomia de a avea cât mai multă avere, probabil ca să placă femeii şi fetelor sale, l-a făcut să aleagă fără nici un scrupul.

În Avram şi Lot sunt reprezentate două clase de creştini.

Creştini cu mintea naturală, ca Lot şi creştini cu mintea spirituală, ca Avram.

Despărţirea dintre ei n-a fost aparenta ceartă dintre păstori. Această ceartă putând fi aplanată uşor. Pentru Avram această ceartă a fost o minunată ocazie de a arăta puterea credinţei şi nivelul moralităţii sale înalte la care credinţa ridică pe credincios.

Pentru Lot a fost ocazia de a-şi arăta viaţa lumească a inimii sale.

Nu cearta a produs viaţa lumească în Lot şi nici credinţa în Avram. Cearta doar a scos la iveală ceeace aveau fiecare în inimă.

Lot a umblat prin vedere şi lăcomia inimii sale l-a făcut să aleagă.

Avram a umblat prin credinţă şi n-a permis inimii sale să aleagă. Pentru el a ales Dumnezeu.
Lui Lot îi lipsea credinţa. El niciodată nu a umblat cu Dumnezeu, ci doar cu unchiul său Avram.

Trăirea frăţească ne arată că într-o adunare sunt atât caractere Avram, cât şi caractere Lot. Toţi ne ospătăm din belşug la mesele noastre de dragoste. Toţi credem că suntem bogaţi, din punct de vedere spiritual. Dar această bogăţie întrebuinţată fără înţelepciune poate fi un factor de despărţire.

Despărţirea dintre Avram şi Lot a avut la bază o motivaţie materială. 
Despărţirile dintre fraţi au o motivaţie spirituală şi sunt foarte dureroase.

Darurile pe care Dumnezeu ni le-a dat, nu le-a dat cu scopul ca ele să producă despărţiri, ci le-a dat ca prin ele să ajungem toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei, la starea de om mare, la statura plinătăţii lui Cristos.

Atunci când darurile nu sunt întrebuinţate conform Înţelepciunii de sus, ele pot fi motive de ceartă. Noi nu avem niciun lucru pe care să nu-l fi primit, şi dacă l-am primit de ce ne lăudăm ca şi cum ar fi proprietatea noastră.

Suntem lacomi să ne poziţionăm mai sus ca alţii.

Legile lăcomiei sunt foarte perfide. Acţionează în toate domeniile.

Lot a văzut şi a ales. Avram a crezut şi a lăsat să aleagă Dumnezeu pentru el.

Psalmistul ne informează despre singura formă de lăcomie plăcută lui Dumnezeu. El spunea : « ...sunt lacom după poruncile Tale. »(Ps. 119 :131).

Domnul Dumnezeu să ne ajute a fi mulţumiţi cu starea în care El ne-a aşezat.

AMIN !