Miracolul învierii

Preoţii cei mai de seamă şi fariseii “au întărit mormântul, pecetluind piatra şi punând strajă.”(Mat. 27:66).

În prima zi a săptămânii, câteva femei urcau pe poteca ce ducea într-o grădină unde se afla mormântul lui Isus. Era grădina lui Iosif din Arimateia, un om bogat, un sfetnic de vază al Soborului, care şi el era un ucenic, dar pe ascuns. El ceruse de la Pilat trupul lui Isus şi împreună cu Nicodim, alt fruntaş al Iudeilor,” care a adus o amestecătură de aproape o sută de litri de smirnă şi de aloe, au luat trupul lui Isus şi l-au înfăşurat în fâşii de pânză de in, cu miresme.” Ioan 19:39,40).

L-au aşezat într-un mormânt săpat în stâncă, proprietatea lui Iosif.

Locul era cunoscut de către Maria Magdalena care a fost martoră la înmormântare. Împreună cu alte femei mergeau în tăcere spre mormânt cu sufletele triste, ducând miresme ca să ungă trupul lui Isus. Dar erau îngrijorate şi se întrebau cine o să le răstoarne piatra de la uşa mormântului.

Când au ajuns la mormânt era întuneric, iar piatra era luată. Mormântul era gol şi ele nu ştiau ce să înţeleagă. Atunci Maria Magdalena  a alergat la Petru şi Ioan şi le-a zis: “Au luat pe Domnul din mormânt şi nu ştiu unde L-au pus.” Ucenicii au venit la mormânt şi s-au convins de cele ce a spus Maria.

 “Dar Maria stătea lângă mormânt şi plângea. Pe când plângea s-a aplecat să se uite în mormânt. A văzut doi îngeri în alb şezând pe locul unde fusese trupul lui Isus. Femeie, i-au zis ei, pentru ce plângi?(Ioan 20:12,13). Când s-a întors a văzut pe Isus stând în picioare, dar nu ştia că este Isus. El a întrebat-o la fel ca îngerii: “Femeie de ce plângi? Pe cine cauţi? Ea credea că este grădinarul. Dar Isus i-a zis: “Maria.” Maria L-a recunoscut şi i-a zis în evreieşte: “Rabunii,” adică Învăţătorule. “Nu mă ţinea”, i-a zis Isus, “. Ci du-te la fraţii Mei şi spune-le că Mă sui la Tatăl Meu şi la Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi la Dumnezeul vostru.” Atunci Maria Magdalena  s-a dus şi a vestit ucenicilor că a văzut pe Domnul.

Cristos a înviat! Siguranţa solidă şi sigură a învierii noastre.

 Dreptatea Dumnazeiască n-a putut să lase în mormânt pe un Om sfânt, nevinovat şi deosebit de păcătoşi. Numai un Cristos viu este de folos omenirii pentru împăcarea cu Dumnezeu şi eliberarea din moarte. Aceasta a fost “voia” lui Dumnezeu. Prin această “voie”, adică jertfirea Fiului Său, noi să căpătăm sfinţirea.

 Învierea este argumentul că a avut loc moartea.

“Şi după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Cristos;”

AMIN!