duminică, 4 mai 2014

Omul fericit

Ferice de cei care se află-n casa Ta;
Cât de plăcute sunt locaşurile sfinte;
Să urce munţii sfinţi, ei ţi-au dat inima
Şi de-ar avea mai mult ţi-ar da, Părinte.

Ferice  de cei care îţi văd curţile Tale,
Ce prin făgăduinţă au o nădejde vie,
Iar Braţul Tău puternic îi însoţeşte-n cale,
Şi-i binecuvintează cu ploaia cea târzie.

Ferice de aceia ce-n Tine au tărie,
Care-n zăduful zilei pornesc la semănat,
Ei seamănă cu lacrimi şi multă bucurie,
Aşteptând rodul muncii la timp de secerat.

Ferice de aceia ce au învins tristeţea,
Atraşi de măreţia Palatului de sus;
Pătrunşi de nostalgie admiră frumuseţea
Imaginii superbe a Domnului Isus.

Ferice de cei care în Tine au credinţă,
Salvându-i prin iubire ei sunt sub legământ.
Ce era imposibil, acum e cu putinţă,

Să fim primiţi de Tine în Canaanul sfânt.

Niciun comentariu:

Cartea aceasta a Legii să nu se depărteze de tine!

Cartea aceasta a Legii să nu se depărteze de tine!
Iosua 1:8