Gânduri despre rugăciune

Eclesia şi-a început activitatea în atmosfera rugăciunii.

Adeseori în rugăciune inima sângerează, adică ochii varsă lacrimi.

Prin rugăciune creatura se întâlneşte cu Creatorul. Este singura ei şansă de a călători în transcendent, iar Dumnezeu nu-i refuză omului această posibilitate.

Rugăciunea este liman pentru cei învăluiţi de vifor, ancoră pentru cei purtaţi de valuri, toiag pentru cei osteniţi, comoară pentru cei săraci în duh!

Prin rugăciune, fiinţa umană naufragiată pe „marea de sticlă amestecată cu foc”, îşi găseşte liniştea eternităţii, ancorând în portul păcii divine.

Putem să ne însuşim toată istoria neamului omenesc, întreaga filozofie a Planului de răscumpărare, dar dacă ne lipseşte legătura cu „puternica Cetate a infinitului”, nu suntem nimic din punct de vedere Dumnezeesc.

Cei care n-au trecut niciodată cu Isus pârâul Chedron, n-au ascultat niciodată cu o ureche supusă la poarta grădinii Ghetsimani rugăciunea lui Isus, nu vor putea niciodată gusta cât de bun este Domnul.

Isus, Marele Preot este Mijlocitorul, care duce jertfele noastre de laudă şi mulţumiri în faţa lui Dumnezeu. Chiar dacă rugăciunile noastre sunt uneori slabe, incomplete şi nedesăvârşite, Isus le prezintă Tatălui ca pe un merit al Său. Astfel, ele devin un miros bine plăcut.

Rugăciunea „Tatăl nostru”, pe care Isus a spus-o ucenicilor Săi este atât de simplă, dar atât de frumoasă şi completă în profunzimea ei.

E lipsă de respect din partea noastră când ne rugăm puţin. Cum suntem oare priviţi de către oştile cereşti care zi şi noapte îi cântă osanale şi aduc laudă Creatorului?

Toţi cei care am gustat „cât de bun este Domnul”, care ne-am eliberat din strâmtele zări ale îngrădirilor omeneşti şi am privit prin credinţă astrele şi chiar dincolo de ele, să cultivăm cu sinceritate şi evlavie, cu pasiune şi credinţă, o viaţă sfântă de rugăciune.

AMIN!