duminică, 25 mai 2014

Extras dintr-un calendar

12 ianuarie: După sărbătorile de sfârşit de an, odihnă completă.
7 februarie: Mare curăţenie în casă. Mi-au schimbat locul. M-au surghiunit într-un colţ.
2 martie: Fără să ştiu pentru ce, iarăşi mi-au schimbat locul.
5 martie: Înţeleg de ce m-au scos din colţul negru. Era aşteptată bunica. Ea m-a ţinut multă vreme pe genunchii ei. Pentru prima dată m-am simţit iubită.
17 martie: Bunica a plecat. Nimeni nu se mai ocupă de mine.
21 martie: Mare eveniment. Astăzi m-au dus la adunare.
10 aprilie: Mă simt mereu părăsită. Niciodată nu se vorbeşte de mine, niciodată nu mă consultă.
1 iulie: Pregătire de călătorie. Se umplu valizele. Cineva, arătându-mă, a pus întrebarea: „O luaţi”? Răspunsul a căzut ca plumbul: „Nu e nevoie”!
Iulie: singură lăsată acasă.
1 august: Întoarcerea din vacanţă. M-au acoperit cu ecusoane aduse din călătorie. Nu mă simt bine deloc.
10 august: Dificultăţi, îngrijorări. Încercări în casă. Aş fi avut multe lucruri de spus dacă m-ar fi consultat; multă mângâiere de dăruit.


Povestea imaginară a unei Biblii.

Niciun comentariu:

Cartea aceasta a Legii să nu se depărteze de tine!

Cartea aceasta a Legii să nu se depărteze de tine!
Iosua 1:8