joi, 17 noiembrie 2016

         Tabletă de sănătate III 

„… veniţi să ne închinăm şi să ne smerim, să ne plecăm genunchiul înaintea Domnului,Făcătorului nostru!”8Ps. 95v6).

Adeseori se spune că, rugăciunea este respiraţia omului nou ce se dezvoltă în simţurile noastre. Aşa după cum trupul fizic are nevoie de aer ca să poată persista, tot aşa fiinţa spirituală are nevoie de rugăciune, chiar de îngenunchere în rugăciune. Credincioşii VT, cât şi a NT, aşa au făcut.
Moise, Iosua, David, Solomon, Ezechiel, Daniel, Ezra, Neemia se aruncau cu faţa la pământ şi aşa proslăveau pe Dumnezeu.
Daniel auzind de uneltirile pe care căpeteniile şi dregătorii lui Dariu, Medul, le făceau, adică „ se dea o poruncă împărătească, însoţită de o aspră oprire, care să spună că oricine va înălţa în timp de treizeci de zile rugăciuni către vreun dumnezeu sau către vreun om, afară de tine, împărate, va fi aruncat în groapa cu lei,” Daniel a intrat în odaia lui unde ferestrele erau deschise spre Ierusalim şi de trei ori pe zi îngenunchea se ruga şi lăuda pe Dumnezeu lui.
Adeseori Isus a căzut cu faţa la pământ şi s-a rugat. În Ghetsimani, depărtat de cei mai intimi ucenici ai Săi, de trei ori a îngenunchet şi s-a rugat Tatălui.
Apostolui Pavel scrie: „Eu îmi plec genunchii înaintea Domnului nostru Isus Cristos…” Când şi-a luat rămas bun de la presbiterii efesenilor, scriptura ne spune că au îngenuncheat cu toţii.
Diaconul Ştefan, plin de har şi de putere, atunci când iudeii îl omorau cu pietre, a îngenuncheat şi pironind-şi ochii spre cer a strigat cu glas tare: „Doamne nu le ţinea în seamă păcatul acesta!”
De asemenea, ap. Petru a îngenuncheat şi s-a rugat la căpătâiul Tabitei ce murise, iar Tabita a înviat.

Deşi credem că Dumnezeu se uită la inimă şi nu ia seama la manifestările noastre exterioare, totuşi credem că El are plăcere văzând cum copilul Său se pleacă în faţa Lui cu reverenţă şi smerit. Dacă comportarea noastră interioară este în supunere, atunci ea se va manifesta şi afară.
Când ne rugăm stăm de vorbă cu Dumnezeu. El este Sfânt. Să nu mergem la El în audienţă oricum, ci plini de respect şi teamă sfântă!
Să privim la înaintaşii noştri şi să le urmăm comportamentul şi credinţa!


Amin.

Niciun comentariu:

Cartea aceasta a Legii să nu se depărteze de tine!

Cartea aceasta a Legii să nu se depărteze de tine!
Iosua 1:8