Roadele Spiritului

Într-un discurs anterior, am vorbit despre darurile Spiritului Sfânt descrise de către apostolul Pavel creştinilor din Corint. Am găsit acolo nouă daruri, şi anume: Înţelepciunea, Cunoştinţa, Credinţa, Puterea vindecătoare, Puterea minunilor, Proorocia, Deosebirea duhurilor, Facultatea de a vorbi limbi străine şi, Tălmăcirea limbilor (1 Cor. 12: 8 – 10). Aceste daruri au fost indispensabile bisericii timpurii, până când a început să rodească.

Domnul nostru Isus spune în Evanghelie: "Eu sunt adevărata viţă, şi Tatăl Meu este vierul. Pe orice mlădiţă care este în Mine şi n-aduce roadă, El o taie; şi pe orice mlădiţă care aduce roadă, o curăţeşte, ca să aducă şi mai multă roadă" (Evangh. Ioan cap. 15: 1,2). Domnul nu spune că, cel care nu va avea darurile Spiritului va fi dat la o parte, ci cel care nu va aduce roadă. El nu ne spune nimic aici de roade, dar acest lucru este tratat de ap. Pavel în scrisoarea către Galateni (cap. 5: 22,23).

Să ne amintim: "Roada Duhului, dimpotrivă, este: Dragostea, Bucuria, Pacea, Îndelunga răbdare, Bbunătatea, Facerea de bine, Credincioşia, Blândeţea, Înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege." Observăm aici nouă roade, după cum mai înainte am văzut că au fost nouă daruri.

Vom analiza pe scurt aceste daruri începând cu cel din urmă.

ÎNFRÂNAREA POFTELOR.

Dacă am folosi cuvântul temperat, când zicem înfrânarea poftelor, probabil am exprima, după unii, mult mai bine abilitatea de a ne supraveghea şi înfrâna dorinţele trupului. Când cineva se hotărăşte să intre în serviciul lui Dumnezeu, el trebuie să-şi facă bine socoteala că, lucrul acesta îl va costa enorm. Chiar dacă la început el este temperat în toate lucrurile, va observa pe parcurs că lepădarea de sine, la care a fost chemat, corespunde tocmai înfrânării poftelor. În toată slujba pe care o face în continuare, creştinul are nevoie de multă înfrânare a poftelor. Îi trebuie un control strict asupra tuturor acţiunilor sale, asupra simţurilor, asupra cuvintelor, asupra gândurilor, chiar şi asupra închipuirilor minţii sale. Toate acestea necesită timp, perseverenţă şi răbdare.

Când Spiritul Sfânt a dat cuiva daruri, ele nu au fost date gradual. Nu tot aşa se întâmplă cu fructele Spiritului. În acest caz este ceva deosebit. Putem planta un pom şi să aşteptâm înflorirea lui. Florile sunt atât de suave, de delicate, de adorabile. Frumuseţea lor ne încântă, parfumul lor ne îmbată de gingăşie. Dar pomul trece prin câteva experienţe. Vine un vânt şi îi scutură florile. Tot ce a fost frumos, parcă a dispărut. Singurul lucru rămas sunt nişte formaţiuni de muguri verzi şi amari. Este, oare, acest lucru o dovadă că pomul ocupă pământul degeaba? Nu. Micul fruct verde va creşte încet, dar continuu, fiind mereu amar şi neatrăgător, nedorit, până când ploaia, soarele şi vântul îl va face fruct veritabil, ajungând la coacere. Aşa se întâmplă cu roadele Spiritului Sfânt. Darurile ne sunt date, roadele cresc în timp.

BLÂNDEŢEA

Blândeţea este greu de definit. Este un amestec de supunere, dispoziţie spre împăcare, preferinţă pentru pacea altora. Lucrează în strânsă legătură cu smerenia. Omul născându-se în mijlocul răului, caută totdeauna să-şi apere drepturile sale, adeseori ca să supraveţuiască, instinctul îl face să treacă dincolo de drepturile sale. Acest lucru, însă, nu scuză pe creştin să fie împodobit cu roadele blândeţii. Creştinul nu are nici un drept aici, şi drept urmare nu trebuie să-l caute. Domnul dă o ilustrare a blândeţii, anume: Smerirea inimii, care este opusă mândriei personale. Prezenţa celor blânzi în mijlocul unei adunări este un stimulent pentru sfinţirea altora.

CREDINCIOŞIA

Pe măsură ce evoluiază timpul, credincioşia este o calitate tot mai rară. Credinţa implică conştiinţă şi cunoaştere a ceea ce avem de indeplinit sub flamura regească. Ducerea la îndeplinire cu devotament şi abnegaţie, cu blândeţe şi teamă sfântă a misiunii noastre, va fi dovedită de credincioşie. Admirăm credincioşia lui Dumnezeu care, pe drept ne-ar fi putut tăia de atâtea ori din via Sa. Dar El n-a zdrobit trestia frântă şi n-a stins mucul care mai fumega, ci mereu ne-a oferit şansa reabilitării.

Să ne arătăm şi noi credincioşia faţă de acest Suveran al Universului.

BUNĂTATEA

Bunătatea este calitatea de a fi bun. Este o copie a caracterului divin. Singur Dumnezeu este bun, dar unii oameni pot avea de la natură bunătate. Aceasta este o bunătate condiţionată. "Eu sunt bun cu tine până la un punct." Bunătatea lui Dmnezeu , însă, este nelimitată. Ne convingem de acest lucru în fiecare zi.

FACEREA DE BINE

Este tocmai punerea în practică a bunătăţii, exercitarea acestei trăsături în relaţia cu semenii noştri şi mai ales, cu fraţii noştri. "Fiţi buni unii cu alţii", fiţi miloşi, iertaţi-vă unii pe alţii cum va iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos. Ca nişte aleşi a lui Dumnezeu sfinţi şi preiubiţi, imbrăcaţi-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă răbdare" (Efeseni 4:32), (Coloseni 3:12,13).

ÎNDELUNGA RĂBDARE

Pentru ca acest fruct să-şi dezvolte aroma şi să împodobească caracterul unui creştin, trebuie să treacă mult timp. "Nici o virtute nu face atâta cinste caracterului, nu câştigă aprobarea conştiinţei lumii şi nu glorifică atât de mult pe Dumnezeu, ca răbdarea." Apostolul Pavel îi îndeamnă pe Tesaloniceni: "Fiţi îndelung răbdători către toţi." Creşterea şi întărirea noastră în cunoştinţă ne ajută să creştem şi în acest dar al răbdării. Creştinul fără răbdare este slab şi în privinţa credinţei.

Credinţa merge înaintea răbdării, dar gradul răbdării arată măsura puterii de credinţă.

Răbdarea este credinţa care nu se grăbeşte.

PACEA

Când ne dedicăm lui Dumnezeu, El ne dă pacea, pacea cu El. "Deci, fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi, prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Hristos" (Romani 5:1). Aceasta înseamnă că Dumnezeu ne iartă datoriile şi ne socoteşte îndreptăţiţi. Totuşi, pacea deplină a inimii n-o avem atunci. Este nevoie de o nouă dezvoltare. Ea nu vine numai după ce creştem mulţi ani în har şi cunoştinţă, după ce Legea lui Dumnezeu este săpată adânc în inimile noastre cu un "priboi" de fier. "Atunci multă pace au cei ce iubesc Legea Ta, şi peste nici o piedică nu dau", ne spune psalmistul. Când fructele păcii noastre vor fi aproape de coacere, pacea inimii va fi mare, oricât de furtunoase ar fi vremelnicele noastre experienţe. Pacea finală însă, deplina pace, o vom simţi numai când vom ajunge la învingere.

BUCURIA

Cuvântul bucurie este sinonim cu fericire. Domnul nostru a spus plin de bucurie: "Acestea vi le-am spus, ca bucuria Mea să rămână în voi şi bucuria voastră să fie deplină." Majoritatea oamenilor nu înţeleg bucuria pe care o avem noi, tot cântând, rugându-ne, şi învăţând din Biblie. "Ferice va fi de voi, când din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni, şi vor spune despre voi tot felul de lucruri rele – minţind pentru Mine. Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă, pentru că răsplata voastră este mare." Ne bucurăm de speranţa noastră, deşi apostolul nu o aminteşte între roadele Spiritului, totuşi speranţa este germenele din care creşte fructul bucuriei noastre. Noi nu vom putea culege, dacă n-am semănat. Dacă vrem ca recolta bucuriei să fie bogată trebuie să semănăm mereu în această viaţă. "Cei ce seamănă cu lacrimi, vor secera cu cântări de veselie" (Psalmul 126:5).

DRAGOSTEA

Piatra de sus a caracterului. Ceea ce pentru o piramidă este piatra de sus, aceea este dragostea pentru caracterul acceptat de Dumnezeu. După cum nici o piramidă, şi chiar nici o clădire nu este completă dacă nu are vârful, tot aşa nici un caracter nu este deplin dezvoltat dacă nu are iubirea – fructul copt al Spiritului Sfânt. Ce este iubirea? Nu se poate defini. Singurul lucru pe care îl putem face este, să vorbim despre iubire. Ea este de la Dumnezeu. Este asemenea cu Dumnezeu. "... pentrucă Dumnezeu este dragoste" (1 Ioan 4:8). Lipsa armoniei şi a dragostei afectează întreaga lume. Când iubirea va fi introdusă în lume , ea va aduce lumina după noaptea de păcat şi teroare. Contrastul dintre lumină şi întuneric va produce Armonia Universală ce nu se poate descrie acum. Va fi contrastul dintre Împărăţia Iubirii, a lui Hristos şi împărăţia despotică a lui satan. Toate creaturile inteligente din cer şi de pe pământ vor admira Caracterul inefabil al Tatălui ceresc, faptul că din haosul produs de către om, datorită întrebuinţării greşite a libertăţii de voinţă, El a adus în existenţă o lume ideală a păcii, armoniei şi dreptăţii. AMIN!