Exerciţiul Rugăciunii

"Voi binecuvânta pe Domnul în orice vreme; lauda Lui va fi totdeauna în gura mea", spune David în Psalmul 34.

Fiecare dintre noi este chemat să binecuvinteze pe Domnul în orice vreme; lauda Lui să fie totdeauna în gura noastră. Fiecare dintre noi avem de adus ceva Binefăcătorului nostru. Poate o jertfă de mulţumire, ori poate o jertfă de laudă. Poate o durere, un suspin, o dorinţă după iertare, ori poate o cerere. Chiar şi tăcerile, când ne rugăm în inima noastră, au efectul lor, precum în casa plină de mirosul parfumului pe care Maria l-a turnat pe capul şi picioarele Domnului, fără să zică un cuvânt.

Graţie Tatălui nostru ceresc noi avem un altar sfinţit cu sângele preţios al Domnului nostru Isus Hristos. "Să ne apropiem dar, cu deplină încredere de scunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie "(Evr. 4:16).

Noi dorim ca Dumnezeu să-şi reverse binecuvântările Sale peste noi necontenit. Pentru aceasta trebuie să urmăm îndemnul apostolului: "Rugaţi-vă neîncetat." Cum putem face paşi importanţi în viaţa spirituală fără rugăciune? Un om fără rugăciune este un om sec, fără putere. Ar fi lipsă de respect din partea noastră, dacă am neglija rugăciunea. Cum am fi priviţi de oştile cereşti care zi şi noapte îi cântă osanale şi aduc laudă Creatorului, iar noi fiinţe imperfecte, fiind supuse atâtor ispite să neglijăm rugăciunea, factorul vital ce susţine în existenţă fiinţa spirituală şi o face plină de viaţă?

În "întuneric" se aud şoapte care tratează superficial rugăciunea şi reduc importanţa ei în viaţa creştină. Este interesul adversarului să ne pună piedici în calea spre Tronul Harului şi să nu primim, prin rupăciune, puteri prin care să rezistăm ispitelor. Îndemnul apostolului: "Stăruiţi în rugăciune, vegheaţi în ea cu mulţumiri", nu numai că este amintită tot mai rar, dar tot mai rar este amintit faptul că, rugăciunea stă la baza creşterii noastre în cele spirituale.

Dacă Isus, ca om perfect, ca Fiu a lui Dumnezeu, a simţit nevoia rugăciunii, cu cât mai mult noi astăzi. Mesajul Domnului este: "Vegheaţi dar în tot timpul şi rugaţi-vă ca să aveţi putere să scăpaţi de toate lucrurile acestea, care se vor întâmpla, şi să staţi în picioare înaintea Fiului omului." Dacă ap. Pavel şi-a plecat cu drag genunchi înaintea Tatălui din care îşi trage numele orice familie, în cer şi pe pământ, cu cât mai mullt noi astăzi. Mesajul transmis de apostol este: "Rugaţi-vă neîncetat"(1Teasal. 5:17), "Stăruiţi în rugăciune"(Romani 12:12). Dacă Profeţii cu încredere l-au lăudat pe Domnul în Sion şi au dus la îndeplinire juruinţele pe care le-au făcut, cu cât mai mult noi. Mesajul lăsat nouă este: "Daţi Domnului slavă pentru Numele Lui! Aduceţi daruri şi veniţi înaintea Lui, închinaţi-vă înaintea Domnului cu podoabe sfinte."(1 Cronici 16:29).

Rugăciunea este respiraţia fiinţei noi ce se dezvoltă în simţurile noastre. " Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit"(Iacov 5:16). Ana, mama lui Samuel este un exemplu în această privinţă. Textul Scripturii din 1 Samuiel 1:13 spune: "Ana vorbea în inima ei, şi numai buzele şi le mişca, dar nu i se auzea glasul." Deşi fără cuvinte care să fie auzite, rugăciunea fierbinte şi stăruitoare a Anei a fost ascultată. Domnul i-a dat un fiu pe care Ana, chiar aşa i-a pus numele, Samuel – Domnul a ascultat.

Apostolul Pavel ne spune în epistola către Efeseni cap. 6 v 18 următoarele: "Faceţi în toată vremea prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri. Vegheaţi la aceasta cu toată stăruinţa..." Rugăciunea făcută cu Duhul, dar şi cu mintea, rugăciunea serioasă, raţională şi stăruitoare, are în ochii Domnului o valoare pe care nu o putem evalua. Să avem îndrăzneala a ne apropia de Domnul în orice timp. Fiecare experienţă a noastră este un prilej de rugăciune. Când pe câmpul de bătaie repurtăm victorii mergem înaintea Tatălui şi-i mulţumim pentru ajutorul acordat. Înfrângerile noastre care, chiar dacă dor, sunt de asemenea ocazii de a ne exprima prin rugăciune adânca noastră părere de rău pentru că nu am fost destul de vigilenţi, iar săgeţile arzătoare ale celui rău ne-au străpuns. În acelaşi timp ne fortificăm hotărârile noastre de a fi mai atenţi pe viitor.

Rugăciunea cea mai adevărată este aceea care vine dintr-o puternică şi adevărată necesitate interioară.

Noi nu putem pretinde ca Dumnezeu să asculte şi să răspundă rugăciunilor noastre, fără să îndeplinim câteva condiţii.

1)Trebuie să fim în Hristos. "Cine zice că rămâne în El, trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus"(1Ioan 2:6)

2)Trebuie să ne închinăm Tatălui în duh şi adevăr. "Dumnezeu este Duh; şi cine i se închină Lui, trbuie să i se închine în duh şi în adevăr"(Ioan 4:24).

3)Trebuie să avem un simţământ adânc după ajutorul Său.

4)Trebuie să avem credinţă. "Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este, şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută"(Evrei 11:6).

Cine caută comuniunea cu Dumnezeu, să folosească orice ocazie de rugăciune. Prin rugăciune nu î-L facem pe Dumnezeu mai bunl. E este nespus de bun, însă rugăciunea este un mijloc de descărcare a inimilor noastre de poverile grele, încredinţându-le în seama Aceluia care toate le rezolvă spre folosul nostru.

Câtă vreme trăim aici, în cortul nostru de pământ, departe de casă, oricât am dori nu vom putea aprecia la justa valoare privilegiul de a fi acceptaţi la comuniunea cu Tatăl nostru din ceruri. Să-i mulţumim pentru această frumoasă moşioară ce ne-a căzut la sorţ. Rugaţi-vă neîncetat! Amin.