Înţelepciunea

Când juca Înţelepciunea pe Pământul necreat,
Şi-şi găsea toată plăcerea în fiii celui Prea-nalt,
A-nceput "Creaţiunea", cum Tatăl a plănuit,
El era meşter la toate, cu putere investit.

A făcut pe om din humă, Dumnezeu l-a acceptat
Şi acestui trup inert, Duh de viaţă i-a suflat.
Apoi Domnul Dumnezeu a sădit la răsărit
Grădina Eden, în care a pus omul întocmit.

Erau tot felul de pomi, toţi erau buni de mâncat,
Dar în mijlocul Grădinii, Dumnezeu a aşezat
Un principiu de-ascultare, ca să-l testeze pe om;
I-a interzis să mănânce fructe dintr-un singur pom.

"Nu-l voi lăsa pe om singur, să fie nemulţumit,
Din carnea lui îi voi face un ajutor potrivit".
Domnul a trimis un somn şi omul a adormit;
A luat una din coaste şi nevastă i-a-ntocmit.

În sfârşit, omul a zis: "carne e din carnea mea,
Ea se va numi femeie"(în evreeşte işa).
Dar această armonie ce domnea în Paradis,
A stricat-o heruvimul, după cum Moise ne-a scris.

Şarpele a zis femeii: "Oare Dumnezeu vorbi
Să nu mâncaţi din toţi pomii căci cu moarte veţi muri?
Hotărât nu veţi muri, ci veţi fi ca Dumnezeu,
Ochii vi se vor deschide, cunoscând bine şi rău!"

Ea luă un rod din pom, apoi a dat la bărbat;
Mâncând s-au văzut că-s goi, s-au temut şi ruşinat.
S-au ascuns de Dumnezeu printre pomii din grădină,
Nu puteau să-L vadă-n faţă când ştiau că sunt de vină.

"Cine-a zis că sunteţi goi", Dumnezeu a întrebat,
"Ai mâncat cumva din pom şi porunca ai călcat?"
Femeia ce ai făcut-o ca să fie lângă mine,
Mi-a dat să mănânc din pom şi n-am ascultat de Tine.

Dumnezeu a zis femeii: "Femeie de ce-ai mâncat?"
Şarpele m-a amăgit şi de el am ascultat.
Dumnezeu a zis la şarpe: "Fiindcă astfel ai lucrat,
Tu de astăzi înainte eşti proscris şi blestemat!

Între tine şi femeie, Eu voi pune vrăjmăşie,
Din ea v-a ieşi Sămânţa, ce va moşteni-n vecie.
Aceasta-ţi va zdrobi capul şi va fi biruitoare,
Deşi tu de-alungul vremii vei împunge-o în picioare."

Femeii s-a adresat şi a rostit o sentinţă:
"Vei naşte cu greu copii, cu dureri şi suferinţă".
Apoi omului i-a zis: "Fiindca-i crezut pe nevastă
Blestemat este pămntul acum, din pricina voastră.

Să mănânci iarbă din câmp şi să seceri pălămidă,
Cu trudă şi cu sudoare să scoţi hrana din ţărână,
Până când te vei întoarce cu tristeţe în pământ,
Căci din el ai fost luat, şi el îţi va fi mormânt."

Totuşi, Domnul le-a făcut celor doi haine din piele,
Ca să nu se simtă goi, şi i-a îmbrăcat cu ele.
Apoi au fost izgoniţi din Grădina Frumuseţii,
Şi-a pus nişte heruvimi să păzească pomii vieţii.

Aproape-o mie de ani, ce la Domnul e o zi,
A murit încet Adam, şi-ntr-o zi el se sfârşi.
A lăsat în urma sa întreaga rasă umană
Bântuită de necazuri, oropsită şi sărmană.

Dar atât de mult Iehovah a iubit făptura Sa,
Încât a trimis pe Fiul ca să moară pentru ea.
Îl vedem urcând Golgota, spre locul crucificării,
Şi pe stâlpul infamiei semnând actul împăcării.