Piatra de boltă a caracterului

Oricâte progrese am face în cunoaşterea adevărului este imposibil a discerne toate bogăţiile harului divin faţă de noi. Dumnezeu a făcut aceste lucruri pentru noi din bogăţia harului şi a îndurării Sale, mânat fiind de iubire. Domnul Isus a fost "meşterul" care a dus la îndeplinire grandioasa operă de salvare a omului din păcatul strămoşesc, tot mânat de iubire. "El, care este oglindirea slavei Lui şi întipărirea Fiinţei Lui, şi care ţine toate lucrurile cu Cuvântul puterii Lui..." (Evrei 1:3).

Dumnezeu este iubire şi oricine vrea să-i fie plăcut Lui, aleargă spre această ţintă. . "Acum dar, rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea." (1Cor. 13:13). Credinţa şi nădejdea în Domnul ne îndeamnă ca, în toate împrejurările să cultivăm iubirea. În primul rând iubire mai presus de toate faţă de Dumnezeu, faţă de Domnul Isus Hristos şi dedicare bucuroasă adevărului. În al doilea rând, iubire nobilă şi curată faţă de fraţi. Apoi iubire simpatică faţă de lume şi chiar faţă de duşmani.

Ap.Pavel vorbind în ep. Galateni despre roadele Duhului, aşează iubirea pe primul loc. Oare de ce? Pentru că "...iubirea este împlinirea Legii." (Romani 13:10). Fondul adevărat al caracterului lui Dumnezeu este iubirea. Această însuşire ne arată în mod concret personalitatea Lui. Legătura desăvârşirii care strânge laolaltă pe toţi copiii lui Dumnezeu este iubirea. Cine nu este în iubire nu cunoaşte pe Dumnezeu.

Adresându-se Corintenilor, în prima sa epistolă, ap. Pavel le-a amintit toată gama largă de Providenţe divine, de care se bucura eclesia timpurie. Le-a vorbit despre diferitele daruri ale Spiritului care au fost acordate Bisericii pentru stabilitatea şi dezvoltarea ei, dar le-a indicat că mai presus de toate acestea există o cale a maturităţii în Hristos.

În Biserica primară se practica miraculosul dar al limbilor. Era nevoie de acest lucru pentru ai strânge laolaltă şi a analiza împreună mesajul Domnului. Pentru a se fortifica în credinţă, ei aveau nevoie ca mesajul să vină într-un chip miraculos, pentru a fi cât mai bine apreciat şi crezut că vine de la Domnul. Ap. Pavel dorind să-i conducă mai departe le-a atras atenţia că pun prea mare preţ pe darul limbilor. Le spune cu îndrăzneală un mare adevăr şi declară că nu cunoştinţa, nu înţelepciunea, nu talentele, nu darurile, de orice fel, sunt lucrurile care trebuiesc căutate, ci mai presus de orice este IUBIREA.

Cu siguranţă, nu stă în puterea noastră să descriem iubirea. Tot ce putem face este să vorbim despre iubire. Nu vom copia aici însuşirile iubirii pe care le găsim în 1Cor. cap. 13. Pot fi citite din Biblie. Ap. Pavel a alăsat Corintenilor, precum şi la noi, un poem al iubirii. Toate energiile, copiii lui Dumnezeu le folosesc pentru a atinge acest standard.

Dragostea sufere totul în sensul că, îndură orice opoziţie fără să se răzbune, ştiind că răzbunarea este a Domnului şi că orice presiuni vor fi exercitate asupra sa, nu va fi zdrobită. Dragostea crede totul în sensul că, nu are suspiciuni, nu contestă sinceritatea semenilor săi. Este plină de credinţă în promisiunile divine. Dragostea nădăjduieşte totul, are speranţa că Cel Atotputernic o va întâmpina în revărsatul zorilor sprijinăndu-se pe braţul iubitului ei.

Pavel vorbeşte Corintenilor despre darurile Spiritului Sfânt, iar Galatenilor despre roadele Spiritului Sfânt. Din această ordine aşezată de către Pavel, putem înţelege că iubirea nu este un dar, ci o roadă. O roadă care trebuie să o dezvoltăm în grădina sufletului nostru cu multă gingăşie şi perseverenţă. Dar tot apostolul ne spune că "...dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat." (Rom. 5:5). Iubirea ne-a fost dată, dar noi trebuie să creştem în iubire. Înainte de a putea face acest lucru trebuie să fim echitabili şi drepţi. Idealul iubirii îl putem atinge numai dacă avem înscrise în caracterul nostru trăsăturile de caracter ale Domnului, dacă cugetăm în continuu la Legea lui Dumnezeu şi o practicăm în relaţiile cu semenii noştri şi mai ales cu fraţii. Dacă în inima noastră predomină iubirea, ea nu va îngădui ca sentimente obscure să facă din orice lucru neînsemnat dovada unei rea intenţii din partea altora.

Noi vorbim despre iubire şi dreptate ca despre însuşiri pe care le au toţi oamenii, într-o măsură mai mică sau mai mare. Dar dacă am vorbi despre milă şi îndurare, care sunt manifestări ale iubirii – acestea întrec dreptatea. Legea dreptăţii zice: "Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel." Aceasta este datoria oricărui om, după Legea dreptăţii. Dacă noi facem mai mult, fapta noastră este calificată milă şi îndurare. Dumnezeul nostru nu a fost obligat de nimeni şi nimic să răscumpere neamul omenesc, ci a făcut acest lucru din bogăţia harului şi a milei Sale. Dând pe Isus la chinuri şi suferinţi a făcut mai mult decât cerea dreptatea. Şi noi suntem chemaţi să trecem în iubire peste porunca dreptăţii. O astfel de iubire este cerută de la membri corpului lui Hristos. Aceasta nu este numai iubire faţă de Dumnezeu şi poruncile Sale (care este datoria oricărui om), ci este cu mult mai mult. Trebuie să fim totdeauna dispuşi a ne da viaţa pentru fraţi. "Purtaţi-vă sarcinile unii altora, şi veţi împlini Legea lui Hristos." (Galateni 6:2). Aceasta este iubirea de sacrificiu. Este fructul copt al Spiritului Sfânt. Este piatra de boltă a caracterului. AMIN.