IONA

Ninive, "cetatea mare", a făcut mult rău,
Domnul i-a vorbit lui Iona despre planul Său.
Scoală, du-te la Ninive, strigă-le ce Eu ţi-am spus,
Căci păcatele lor multe au ajuns la Mine sus.

Iona s-a gândit să fugă şi a alergat la mare,
Când corabia, spre Tars, era gata de plecare.
A plătit călătoria şi credea că a scăpat,
Însă Domnul l-a văzut, tocmai când s-a îmbarcat.

A suflat un vânt năprasnic, oamenii s-au speriat;
Norii negri de furtună barca le-a ameninţat.
Toţi erau cuprinşi de spaimă şi credeau că vor muri,
Numai Iona, fără teamă, se culcă şi adormi.

Scoală-te, i-a zis cârmaciul, de ce dormi atât de greu?
Nu vezi că perim cu toţii? Strigă Dumnezeul tău!
Haide, vom trage la sorţ, au zis unul către altul,
Vom putea atuncea şti, care este vinovatul.

Sorţul a căzut pe Iona şi fără al judeca,
I-au zis: cine eşti străine, care aste ţara ta?
Eu, fraţilor, sunt evreu şi mă ascundeam de Domnul,
Creator al lumii-ntregi, care a făcut şi omul.

Aruncaţi-mă în mare, senin, Iona le-a vorbit,
Numai eu am fost de vină că furtuna s-a pornit.
Au luat atunci pe Iona şi l-au aruncat în mare;
Furia s-a potolit şi-au avut cu toţo salvare.

Dar în jurul bărcii lor, un peşte s-a învârtit,
Care-n pântecele său, pe Iona l-a înghiţit.
De trei zile şi trei nopţi, din adâncul tăinuit,
Iona a strigat pe Domnul şi Domnul l-a auzit.

L-a scos viu din groapa-n care ajunse-se dus de val;
Domnul a vorbit la peşte să-l aducă iar la mal.
"Ziceam că sunt lepădat de la a Ta sfântă faţă,
Tu, Doamne, m-ai ascultat, mi-ai salvat a mea viaţă.

Eu îţi voi aduce jertfe şi-ţi voi mulţumi mereu,
Predicându-Ţi izbăvirea ce vine din braţul Tău."
Domnul zise-a doua oară lui Iona, şi-l întări:
Scoală şi du la Ninive mesajul că vor peri.

Încă paruteci de zile este timpul hărăzit,
Şi după această vreme, totul va fi nimicit.
Oamenii au dat crezare şi au hotărât un post,
De la mic până la mare, toţi într-o unire-au fost.

Chiar şi Maiestatea sa a şezut jos pe cenuşă,
S-a acoperit cu-n sac, respectând legea propusă.
Hotărârea lor de jertfă n-a putut să fie stinsă,
Până Domnul s-a oprit din mânia Lui aprinsă.

Iona s-a supărat foarte, că Domnul S-a îndurat,
Şi n-a nimicit cetatea ci, din milă, I-a iertat.
Vreau mai bine ca să mor, zise Iona, sunt mâhnit,
Ştiam că eşti plin de milă şi de-aceea am fugit.

Te ştiam cu bunătate şi îndelung răbdător,
Te ştiam plin de-ndurare, iubitor şi iertător.
"Bine faci tu că te mânii, când nimic nu te-a costat
Întâmplarea cu Ninive? Tu ai fost doar încercat."

Uneori suntem ca Iona şi adesea ezităm,
Dumnezeu când ne trimite, ţarina s-o-nsămânţăm.

Rodica Dragoş.