Părintele Avraam

"...tatăl nostru al tuturor..." (Romani 4:16).

După însemnătatea numelui, Avram era "părintele înalt", pe care Dumnezeu l-a numit Avraam, "părintele mulţimilor."

Aşa cum se ştie, Avraam şi-a petrecut viaţa timpurie în oraşul Ur, în Caldea – Irakul de astăzi. Se spune că la 37 km. Sud de Ur se găseşte un grup de movile cunoscut sub numele de ERIDU – (Abu Şarem) – căminul lui Adapa. Arheologii au căzut de acord că acolo a fost Grădina Eden. Astăzi, Ur nu mai este decât o staţie de cale ferată, o gară la aproximativ 190 km. de Basra, lângă golful Persic – pe drumul Bagdadului.

Biblia ne spune că, prima convorbire a lui Dumnezeu cu Avraam a fost pe vremea când el era în Ur. De unde ştim lucrul acesta? În GENESA cap. 11:31, citim: "Terah a luat pe fiul său Avram, şi pe Lot, fiul lui Haran, fiul fiului său, şi pe Sarai, noru-sa, nevasta fiului său Avram. Au ieşit împreună din Ur, din Caldea, ca să meargă în ţara Canaan. Au venit până la Haran şi s-au aşezat acolo." Citind mai departe, cap. 12 v 1,2,3 observăm cum Dumnezeu i-s zis lui Avram să iasă din ţara lui, din casa tatălui său şi să meargă într-o altă ţară. Îl asigură că îl va face un neam mare, că îl va binecuvânta, şi că toate familiile pământului vor fi bine cuvântate în el. Avram a plecat, cum i-a zis Domnul. A luat cu el şi pe Lot, nepotul său. Avram a avut 75 ani când a ieşit din Haran. De aici se poate înţelege, că Dumnezeu i s-ar fi arătat lui Avram numai după moartea tatălui său, care s-a întâmplat în Haran. Avem, însă, mărturia diaconului Ştefan, din Faptele apostolilor cap. 7:2, unde citim: "...Dumnezeul slavei S-a arătat părintelui nostru Avraam, când era în Mesopotamia, înainte ca să se aşeze în Haran." De ce, oare, a trebuit ca Avram să iasă din Ur? Acolo se aşezase după potop cel mai mare fiu al lui Noe, Sem. Din această ramură a lui Noe se trăgea Avram. Dar imoralitatea a pătruns şi în această ramură, deşi era considerată cea mai reprezentativă. De aceea Dumnezeu l-a scos de acolo.

Credinţa sa puternică în făgăduinţele lui Dumnezeu l-a făcut ascultător şi astfel Avraam ajunge în Canaan.

Este posibil ca, ascultarea de Dumnezeu şi supunerea la voinţa Sa, pe Avraam să-l fi costat mult. Dar indiferent ce l-a costat, piederea numelui său bun, a averii sale ori altceva, Avraam nu s-a compromis cu oamenii din locul naşterii sale şi n-a luat parte la idolatria şi imoralitatea lor.

Când Avraam a intrat în pământul Canaanului, el s-a aşezat mai întâi la Sihem. Nu a stat mult acolo, ci s-a dus într-o parte mai muntoasă, aproape de Betel. Acolo şi-a stabilit casa, a ridicat un altar Domnului, şi s-a rugat pentru el, pentru familia sa, şi pentru toţi servii pe care îi avea sub mâna sa. Dacă suntem urmaşi ai lui Avraam, trebuie să ne dăm seama că este de lipsă a avea în casa noastră un altar închinat Domnului pe care să aducem arderile noastre de tot.

Ori de câte ori Dumnezeu cheamă pe cineva, El îi arată şi scopul pentru care este chemat. Când Dumnezeu îl cheamă pe Avraam să iasă din Ur, care devenise un târg al deşertăciunilor, ca premiu a acestei chemări îi face o făgăduinţă. Făgăduinţa cuprindea în sine nu numai faptul că Avraam va fi binecuvântat, ci şi aceea că prin dânsul vor fi binecuvântate toate familiile pământului. Deşi la timpul acela făgăduinţa era destul de întunecată, Avraam l-a crezut pe Dumnezeu şi acest lucru i-a fost socotit ca neprihănire. Ce putem învăţa de aici? Faptul de a nu pune niciodată la îndoială cuvintele lui Dumnezeu, felul în care îşi duce la îndeplinire spusele Sale. Învăţătura pe care o tragem din istoria lui Avraam este aceea că, lui Dumnezeu îi place să cinstească şi să răsplătească credinţa. Porunca lui Dumnezeu a fost: "Umblă înaintea Mea şi fii desăvârşit". Dar Dumnezeu ştia că Avraam era, de fapt, nedesăvârşit, atins de păcatul căderii. Porunca lui Dumnezeu nu era decât ca inima lui Avraam să fie întreagă devotată lui şi voinţei Sale. Şi aşa a fost. Din motive de credinţă, el a putut trece prin probe atât de aspre, ca aceea de a-şi jertfi unicul său fiu, în care erau concentrate toate făgăduinţele. Era credinţa puternică în făgăduinţele lui Dumnezeu că, anume, cândva, în viitor va fi stabilită pe pământ o domnie a dreptăţii prin sămânţa sa. Atunci va fi împărtăşită tuturor familiilor pământului binecuvântările din făgăduinţa făcută lui Avraam.

Când Împărăţia lui Hristos va pune la cale o domnie a dreptăţii pe pământ, ea va avea ca reprezentanţi "domni peste toată ţara." Putem fi siguri că Avraam va fi unul dintre aceştia. Credem că Avraam va avea o parte însemnată şi activă în distribuirea binecuvântărilor pentru omenire. Deşi Avraam, numit astăzi părintele credincioşilor, va fi doar distribuitorul. Adevărata binecuvântare pentru omenire va fi adusă de către sămânţa spirituală a lui Avraam – adică HRISTOS. Avraam nu va mai fi numit părintele credincioşilor, ci ca unul din copiii acestei seminţe.

După cum proba credinţei era cea mai însemnată parte din probarea lui Avraam, tot aşa se întâmplă şi astăzi. Proba cea mai aspră pe care o are credinciosul este încercarea credinţei. Astăzi umblăm prin credinţă şi nu prin vedere. Când soarele dreptăţii va împrăştia întunericul, când Caracterul lui Dumnezeu se va vedea în frumuseţea lui, se va umbla prin vedere. Dar credinţa lor nu va fi ca cea de astăzi, mai scumpă ca aurul. Admirăm înţelepciunea lui Dumnezeu care face deosebire între cei care astăzi renunţă la interese lumeşti pentru un scop mai proslăvit, şi lume în general.

"Acum, făgăduinţele au fost făcute lui Avraam şi seminţei lui. Nu zice: "Şi seminţelor", ca şi cum ar fi mai multe, ci şi cum ar fi vorba numai de una: "Şi seminţei tale", adică Hristos." (Galateni 3:16) Avraam, precum şi întregul Israel care vor deveni copii ai acestei seminţe, pot fi numiţi sămânţa seminţei. Apostolul arată acest lucru în declaraşia sa cu privire la legea Evangheliei, arătând că scopul ei era să facă făgăduinţa sigură pentru amândouă seminţiile. Atât pentru ceea spirituală care are credinţa lui Avraam, cât şi pentru ceea pământească – adică Israelul după trup. În Epistola către (Romani cap. 11), după ce descrie înlăturarea seminţei fireşti a lui Avraam şi alegerea seminţei spirituale în locul ei, apostolul ne spune că la sfârşitul veacului evanghelic, când sămânţa spirituală va fi gata de ales, îndurarea lui Dumnezeu se va întoarce înapoi seminţei fireşti a lui Avraam. Cuvântul spune: "Izbăvitorul va veni din Sion, şi va îndepărta toate nelegiuirile de la Iacov." (Romani 11:26). "În ce priveşte Evanghelia, ei sunt vrăşmaşi, şi aceasta spre binele vostru; dar în ce priveşte alegerea, sunt iubiţi, din pricina părinţilor lor." (Romani 11:28). Este de observat, de asemenea, că apostolul argumentează spunând că, "... dacă înlăturarea lui Israel a adus împăcarea lumii, ce va fi primirea lor din nou, decât viaţă din morţi?"

"O, adâncul bogăţiei, înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecăţile Lui, şi cât de neînţelese sunt căile Lui!" (Romani 11:32)

Cât de puţin a putut înţelege Avraam din toată această făgăduinţă, că sămânţa ca stelele cerului are să fie o sămânţă spirituală, şi că sămânţa ca nisipul mării are să fie o sămânţă firească. Mulţumim lui Dumnezeu pentru că ne-a descoperit multe taine din adevărul Său. Amin!