Când fructele Spiritului vor sta coapte pe crengile existenţei mele,
Şi mireasma lor va fi pentru Dumnezeul meu un miros bine plăcut,
Atunci voi fi chemat să merg acasă din valea încercărilor grele
În lumea inefabilă a infinitului din spaţiul necunoscut.
Până atunci mai port încă pe grumaz jugul moştenit de la părinţi
Şi sunt atacat sistematic de invizibile făpturi oculte.
În lupta mea acerbă cu ofertele lor bizare, de câţiva arginţi,
Aud vocea blândă a Păstorului ce mă cheamă la El pe Munte.
Nimic nu mă va opri din ascensiunea mea spre Munţii cei Frumoşi,
Admir cu drag Sionul, cetatea sărbătorilor pline de bucurie,
Chiar dacă mai persistă pe cerul existenţei mele nori întunecoşi,
Luceafărul de dimineaţă mă aşteaptă la El în veşnicie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu