"Ştiinţa" ştiinţelor

În ultimul secol, ştiinţa a făcut progrese vertiginoase în toate domeniile. Pornind de la mandatul primordial: "...creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul, supuneţi-l şi să-l stăpâniţi...", omul şi-a lărgit mereu orizontul de cunoaştere. Dar nu s-a limitat numai la atât. Bazat pe tezaurul de informaţii acumulat din însuşirea altor ştiinţe, omul a forţat graniţele mărginirii lui fiind atras, mai ales, de fantasticile fenomene de perfecţie cerească. Dar cu cât s-a lărgit cercul cunoştinţelor sale, cu atât s-a lărgit şi linia de demarcaţie cu necunoscutul. Mintea omului este finită şi ar fi o dovadă de aroganţă dacă cineva ar vrea să treacă dincolo de revelaţia dată de Dumnezeu.

"El (Dumnezeu) a făcut ca toţi oamenii ieşiţi dintr'unul singur, să locuiască pe toată faţa pământului; le-a aşezat anumite vremi şi a pus anumite hotare locuinţei lor."(Fap. Ap.(17:26). Dar omul nu a luat seama la " domeniul său de definiţie" şi este trist faptul că, în această ecuaţie a cunoaşterii, în cele mai multe cazuri, Dumnezeu nu are loc. Ştiinţele naturale s-au grupat mai întâi în jurul conceptului de evoluţie în locul celui de creaţie. Creatorul a fost împins tot mai departe, spre marginea chestiunii, astfel că pentru cei mai mulţi oameni de ştiinţă El a încetat să mai existe. Şi fără un Dumnezeu inteligent, rânduiala Universului rămâne o enigmă. A crede într-un Dumnezeu inteligent, creator al cerului şi al pământului este un raţionament logic. Dacă am crede în ceva ce nu există cu adevărat ar fi, de bună seama, o absurditate. Dar când Universul întreg respectă Legile lui Dumnezeu, când cerurile proclamă slava Lui în cântece îngereşti ce trec dincolo de percepţia umană, a nu crede şi a nu avea reverenţă faţă de un astfel de Creator, înseamnă că există o problemă de raţiune.

Omul necredincios cere dovezi palpabile pentru a crede în Dumnezeu. Dar Dumnezeu nu este asemenea naturii noastre ca să poată fi pipăit. El este dincolo de spaţiu şi anterior timpului. Nouă ni s-a descoperit prin Cuvântul Său, prin creaţia Sa şi prin natura înconjurătoare. Soarele care încălzeşte mereu planeta ca să nu se instaleze pe ea o atmosferă glacială, nesfârşitele întinderi ale câmpurilor verzi, multitudinea de flori multicolore, codrii cu arbori înalţi în care cântă păsărele de toate soiurile, norii pe bolta cerească, ploile care aduc apa necesară vieţii, toate acestea inspiră inimii noastre respect şi veneraţie. Dumnezeu doreşte ca făptura mâinilor Sale să aprecieze şi să găsească plăcere în frumuseţea cu care El a împodobit căminul nostru pământesc. Dacă Dumnezeu personal nu poate fi observat cu simţurile noastre fizice, nu înseamnă că existenţa Lui este o utopie. Nici electronii nu se văd şi totuşi există. "Dumnezeu este Duh", iar omul fiind materie nu poate să-L vadă. "Nimeni n-a văzut pe Dumnezeu" (Ioan 1:18).

Noi credem că Dumnezeu este omnipotent şi omniştient. Credem că Biblia este revelaţia Lui. Credem că Dumnezeu este capabil să ne dea informaţii precise, atât despre cer cât şi despre pământ. Astăzi proliferarea cunoştinţelor şi progresele ştiinţifice sunt fără limite. De aici aroganţa unor "inteligenţe" care neagă credinţa în Biblie şi în Autorul ei.

Misterul "Alfa şi Omega" ne demonstrează că, oricât ne-am apropia de Începătorul a toate, veşnicia întregă ne rămâne de a-L cunoaşte şi mai mult, tot mai mult, niciodată – absolut. Cunoştinţele superioare pe care cineva le deţine, nu-l fac inteligent şi, cu atât mai puţin, înţelept. Adevărata cunoaştere este ştiinţa despre Dumnezeu – Tatăl şi despre Isus Hristos – "...în care sunt ascunse toate comorile înţelepciunii şi ale ştiinţei." Să ne însuşim ştiinţa despre divinitate. Aceasta este – ŞTIINŢA ŞTIINŢELOR.