Unde ne sunt morţii?

La început de Noiembrie, unii oameni îşi aduc aminte de morţii lor, mai mult decât în oricare perioadă a anului. Pentru unii este un obicei. Pentru alţii un prilej deosebit ca să-şi demonstreze lor înşişi, cât şi altora, că n-au uitat de cei dragi care i-au părăsit şi care au mers mai devreme pe calea pe care merge tot ce este pământesc.

Păstrând momente de reculegere şi împodobind mormântul cu flori, adeseori se întreabă: Unde ne sunt morţii?

Nu ne propunem să vorbim aici de istoria lui Adam, o ştim cu toţii. Dar drama omului căzut pradă tâlharilor în drumul spre Ierihon, este drama întregii omeniri, şi lacrimile ce i-au brăzdat şi încă îi mai brăzdează faţa, sunt mărturia inefabilă a acestui lucru. La izgonirea omului din Paradis, Dumnezeu rosteşte asupra lui o sentinţă tragică. „În sudoarea feţei tale să-ţi mănânci pâinea, până te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat; căci ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce.”(Genesa 3:19). „Dar atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat la moarte pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.”(Ioan 3:16) „Pedeapsa care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.” (Isaia 53:5).

Mulţumiri să-I fie aduse lui Dumnezeu, pentru că ne-a găsit un Mântuitor. Datorită îndurării Sale, Isus a pus ca zălog în locul lui Adam perfect, o viaţă sfântă, nevinovată şi deosebită de păcătoşi, devenind astfel: „ Jertfa de Ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi.”(1Ioan 2:2). Toţi cei care au ajuns să pătrundă dincolo de învelişul mecanic al lucrurilor, au speranţa solidă a unei lumi dincolo de mormânt când fiecare om va învia, fie că a fost drept, fie că a fost nedrept. Siguranţa învierii este garantată de Preţul Răscumpărării depus de Domnul nostru Isus Hristos. Isus a fost Cel dintâi şi singurul care în realitate a experieţat o înviere din morţi. Toate celelalte învieri, despre care aflăm din scripturi că le-a făcut Isus, sunt numai treziri temporare la viaţă, pentru a se dovedi puterea divină în învierea morţilor. Prin faptul că numai Domnul Isus a înviat, se confirmă faptul că, singur numai El a primit viaţă desăvârşită, viţă în Sine.

Cu privire la aceste lucruri, precum şi la întrebarea iniţială – Unde ne sunt morţii? – diferenţele de opinie sunt desul de accentuate.

Unii învaţă şi susţin că, îndată ce omul moare, merge fie în cer la fericire, fie în iad la chin. Din această informaţie putem să înţelegem că, de fapt, nimeni nu este mort, iar învăţătura Scripturii că va fi o înviere a drepţilor şi a nedrepţilor, devine absurdă. Ap. Petru, în cuvântarea sa de la Rusalii, spune: „Cât despre patriarhul David, să-mi fie îngăduit fraţilor să vă spun fără sfială că a murit şi a fost îngropat, şi mormântul lui este în mijlocul nostru până în ziua de azi.” (Fp. Apost.(2:29). Amintim încă un verset: „Nimeni nu s-a suit în cer, afară de Cel ce s-a coborât din cer, adică Fiul Omului, care este în cer.” (Ioan 3:13).

De atâtea mii de ani pământul a absorbit cu nesaţ sângele milioanelor de oameni care au trăit sub stăpâniri feroce, despotice şi heteroclite. Dar toţi aceştia n-au mers de pe câmpul de luptă direct în cer. Când s-a spart vasul de lut în care îşi aveau existenţa, fiecare a coborât în locuinţa morţilor. „Acolo nu te mai necăjesc cei răi, acolo se odihnesc cei sleiţi de puteri.” (Iov 3:17).

Astăzi pe pământul nostru sună mii şi poate chiar milioane de glasuri care nu corespund nici cu o raţiune sănătoasă, nici cu Biblia. Patronii crezurilor îşi închid enoriaşii în văgăunile dure ale fanatismului religios, ca să nu-şi dilate conştiinţele şi să prindă licăriri ale frumuseţii adevărului.

Unde ne sunt morţii? Şi primim un răspuns: „La moarte, cei sfinţi se duc în cer. Toţi ceilalţi merg în purgatoriu pentru curăţirea de păcate. Perioada de închidere în acest purgatoriu poate fi de sute şi mii de ani, potrivit cu puterea fiecăruia, cu pomenile făcute de rude. Aproape toţi creştinii, cu toate dulcile lor oficii, cu apa sfinţită, cu liturghiile ce le oficiază, sfintele lumini, sfintele locuri de îngropare, tot în purgatoriu ajung, pentru că nepregătind un caracter sfânt, nu pot intra în cer, până când experienţele dure ale purgatoriului, nu le va pregăti inimile.”

Nu ar fi înţelept din partea noastră, nici spaţiul nu ne permite, să descriem mai multe aici. Nedumerirea, însă, rămâne. Unde se află acest purgatoriu, unde am putea afla informaţii privitoare la el? Filele Cărţii Sfinte, analizate în amănunţime, exclud posibilitatea găsirii unor dovezi cu privire la acest subiect. Ne pare rău pentru cei ce cred astfel. Răspunsul este complet nescriptural. Inimile noastre sunt îngreunate de tristeţe aflând că, sărmana noastră rasă, după atâta progres şi civilizaţie în toate domeniile, poate avea o astfel de raţionament.

Unde ne sunt morţii? Aceeaşi întrebare, un alt răspuns. El vine din partea unora care au protestat împotriva doctrinelor nescripturale, devenind protestanţi. Unul din punctele contra cărora au protestat a fost că, dânşii nicăieri în scriptură nu găsesc purgatoriul. Au rămas însă, la alte două destinaţii pentru morţi. Cerul şi iadul.

Curăţirea unei răni este un lucru bun, dar legarea la loc cu acelaşi bandaj proliferează infecţia şi se va dovedi foarte dăunător. Teoretic, doctrinele protestante şi neoprotestante ţin cu Biblia pe de o parte, şi cu marea masă a creştinilor, pe de altă parte. Declară că cerul este un loc al perfecţiunii, că acolo o schimbare nu este posibilă, ci totul se face aici, dar predică şi un iad al chinului veşnic.

Cu prima afirmaţie conglăsuim şi noi. Susţinem chiar că, numai cei curaţi cu inima, biruitorii, cei ce urmează pe Miel ori unde merge El, vor intra în cer. Cu cea de a doua, că toţi ceilalţi vor trebui să sufere chinul veşnic, Biblia nu se uneşte. Inimile noastre protestează la aceasta, pentru că în atâtea veacuri, cohorte întregi de fiinţe umane au murit fără Dumnezeu. Minţile noastre nu pot cugeta că aceste creaturi care s-au împărtăşit de sentinţa dată lui Adam vor merge la foc etern, fără a avea posibilitatea să beneficieze de hotărârea iertării adusă de Isus. Tot aşa nu putem crede că ei ar fi potriviţi pentru cer.

Dacă suntem siliţi a obiecta că, suntem contra purgatoriului, fiindcă este nescriptural, tot la fel demascăm chinul veşnic tot ca şi nescriptural, neadevărat, ilogic, nerezonabil. Biblia declară că toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în Hristos.

„Dar Eu vă spun: Iubiţi pe vrăşmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc, şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc.” (Matei 5:44). Auzind acest verset, cât este de curios a cugeta că Dumnezeu va chinui pe duşmanii Săi în etern, când pe noi ca oameni imperfecţi ne îndeamnă să-I iubim. Cere Dumnezeu de la noi mai mult decât oferă El creaturilor Sale? Ce spune Biblia în acest sens? În Eden Dumnezeu a zis cu autoritate părinţilor noştri: „În ziua în care vei mânca din pom, vei muri negreşit.” (Genesa 2:17). Şarpele a zis femeii: „Hotărât că nu veţi muri.” (Genesa 3:4). Se observă că marea majoritate a creştinilor dau crezare minciunii lui satan, refuzând adevărul lui Dumnezeu, susţinând că morţii sunt mai vii ca înainte. Eclesiastul Solomon, cercetând acest domeniu spune: „Cei vii, în adevăr, măcar ştiu că vor muri, dar cei morţi nu ştiu nimic.”(Ecl. 9:5). Scriptura este autorizată a ne spune că morţii, după plecarea lor de pe pământ nu experienţează nici bucurie, nici întristare, ei n-au nicio idee despre ce se întâmplă sub soare. Această stare va dura până la deşteptarea lor din somn, la înviere. Învierea morţilor va fi minunea minunilor!

Dacă chinul veşnic ar fi fost pedeapsa pentru păcat, atunci Răscumpărarea l-ar fi costat pe Domnul acel preţ.

Prin aceste lucruri pe care le susţinem, nu vrem să dovedim că nu avem responsabilitate, ori că nici o pedeapsă nu se va primi pentru vinovăţii. O dreaptă răsplată va fi pentru fiecare om, atât pentru binele, cât şi pentru răul pe care l-a făcut câtă vreme a trăit în trup. Fiecare păcat înfăptuit aduce după el degradare, iar pentru recâştigarea poziţiei iniţiale va fi nevoie de pedepse. Astfel fiecare individ poartă o responsabilitate prezentă pentru felul în care îşi trăieşte viaţa pe care a primit-o în dar de la Dumnezeu.

Unde ne sunt morţii? Ei se află în ţărâna pământului unde aşteaptă învierea.

Fie numele Domnului binecuvântat. Amin!