Dreptul de întâi născut

Subiectul în jurul căruia vreau să gravitez puţin astăzi, se referă la pierderea dreptului de “ întâi născut”, prin vinderea lui.

Toţi credincioşii care au făcut un legământ cu Dumnezeu sunt expuşi la acest lucru.

Când vorbim despre dreptul de întâi născut, ne gândim cu toţii la întâmplarea dintre Iacov şi Esau, fii lui Isaac. Acesta este un exemplu foarte bun. “Tot ce a fost scris mai înainte, a fost scris pentru învăţătura noastră . . .” (Rom. 15:4). Dar dacă limităm acest lucru doar la episodul de acolo – este prea puţin pentru noi.

Nu întâmplător Dumnezeu în planul Său a legiferat dreptul de întâi născut. Primul născut era întâiul în vrednicie, întâiul în putere, întâiul în faimă, întâiul în măreţie, întâiul în slavă, întâiul în frumuseţe.

Când Moise binecuvintează pe copiii lui Israel, înainte de moartea lui, zice despre Iosif: “Ţara lui va primi de la Domnul, ca semn de binecuvântare, Cel mai bun dar al cerului, roua, Cele mai bune ape care sunt jos, . . . El are frunuseţea întâiului născut al taurului . . .” (Deut. 33:13,17.)

În ochii lui Dumnezeu întâiul născut, nu numai dintre oameni ci chiar dintre animale, era foarte valoros. “Orice întâi născut este al Meu, chiar orice întâi născut de parte bărbătească din turmele de vaci sau de oi. Să răscumperi cu un miel pe întâiul născut al măgăriţei; iar dacă nu-l răscumperi, să-I frângi gâtul. Să răscumperi pe orice întâi născut al fiilor tăi; şi să nu te înfăţişezi cu mâinile goale înaintea Mea.”(Exod. 34:19,20).

Orice întâi născut al animalelor trebuia adus de jertfă. Întâiul născut dintre oameni putea fi răscumpărat, precum şi întâiul născut dintre dobitoacele necurate, dar nu putea fi răscumpărat întâiul născut al animalelor curate. (Exod 13:13, Numeri 18:17).

Dreptul de întâi născut se poate pierde, fie prin vânzare (vezi Esau), fie prin a fi luat şi dat altuia. (1Cronici 5:1).

Să ne aducem aminte ce valoare mare au avut întâii născuţi ai evreilor din Egipt. Datorită lor toată naţiunea lui Israel a fost eliberată din robia Egiptului.

Să ne aducem aminte cum Dumnezeu a ales pe Israel dintre toate popoarele şi l-a făcut întâiul Său născut. (Deut. 26:16-19).

Aşa cum Israel a fost recunoscut ca întâi născut dintre toate popoarele pământului, tot aşa în epoca evanghelică cei ce formează Eclesia lui Dumnezeu sunt întâi născuţi faţă de lume.

Apreciem înţelepciunea lui Dumnezeeu care ne-a dăruit în acest sens, pentru învăţătura noastră, un tablou semnificativ a celor doi fraţi, Iacov şi Esau.

Iacov este cunoscut sub numele de Israel, popor deosebit al lui Dumnezeu, moştenitorul făgăduinţelor făcute lui Avraam. Urmaşii lui Esau au fost Edomiţii – triburi din arabia.

Când copiiii se zbăteau în pântecele mamei lor, Rebeca nedumerită s-a dus să întrebe pe Dumnezeu despre acest lucru. (Gen. 25:23).

În acest verset putem admira cu toţii atotştiinţa lui Dumnezeu care cunoaşte desfăşurarea lucrurilor înainte de începutul lor. El a văzut că cei doi copii sunt caractere deosebite.

Esau a devenit un vânător iscusit, avea tăria întâiului născut, era bine văzut de toţi, fiindcă era moştenitorul unei părţi îndoite din averea tatălui său. – după cum era legea evrească. (Deut. 21:15-17). În schimb Iacov era un copil de casă, un copil liniştit, iubit de mama sa – Rebeca. Isaac iubea mai mult pe Esau, pentru că mânca din vânatul lui.

Se spune despre Esau că era un om violent, sălbatic, avea ochi ca de vultur şi arcul său niciodată nu a dat greş. S-a asociat cu popoarele păgâne şi puţin îl interesa de Dumnezeul părintelui său Isaac, şi mai puţin , de legământul bunicului său Avraam. A dat prea puţină valoare dreptului de întâi născut.

Pe de altă parte, Iacov moştenise pe Isaac şi avea dragoste pentru făgăduinţele lui Dumnezeu. Îl durea mult faptul că nu el va fi moştenitorul acestor făgăduinţe. Iacov tânjea după binecuvântarea lui Dumnezeu. Credem că mama sa, Rebeca, i-a spus despre profeţia – că cel mai mare va fi slujitorul celui mai mic – şi acest lucru a putut aduce lui Iacov o rază de speranţă. Medita mereu cum să cumpere de la Esau dreptul de întâi născut.

Această ocazie a venit când fratele său s-a întors de la vânătoare flămând.

Între ei a avut loc un dialog. (Gen. 25:30-34). Esau nu a conştientizat legătura dintre dreptul de întâi născut şi moştenirea pe care trebuia să o primească de la tatăl său.

Isaac nu ştia nimic despre această tranzacţie. Când a îmbătrânit a chemat pe Esau să-I dea binecuvântarea. Esau a acceptat fără să-l anunţe pe Isaac că el şi-a  vândut dreptul de întâi născut fratelui său Iacov.

Rebeca şi-a adus aminte de făgăduinţa – cel mai mare va sluji celui mai mic -  şi văzând că Esau nu-şi aminteşte că şi-a vândut dreptul de întâi născut şi nu renunţă la binecuvântare, împreună cu Iacov s-au hotărât să-l înşele pe Isaac.

Ştim cu toţii cum s-au petrecut lucrurile. Isaac după un moment de ezitare i-a dat lui Iacov binecuvântarea.

Când a aflat Esau acest lucru – a scos nişte ţipete – ne spune Gen. 27:34 şi a implorat pe Isaac să îl binecuvinteze şi pe el.

Isaac şi-a dat seama cum s-au petrecut lucrurile şi a zis: “Fratele tău a venit cu vicleşug şi ţi-a luat binecuvântarea, vei trăi din sabia ta şi vei sluji fratelui tău, dar când te vei răscula vei scutura jugul lui de pe gâtul tău.”

Esau s-a aprins de ură împotriva lui Iacov şi zicea: “Zilele de bocet pentru tatăl meu sunt aproape, iar apoi am să ucid pe fratele meu Iacov.”

Aceste intenţii ale lui Esau au speriat-o şi pe Rebeca. Ea l-a sfătuit pe Iacov să fugă pentru un timp din faţa lui Esau, să-şi facă propria lui avere şi să lase moştenirea lui fratelui său. Rebeca şi Iacov  au dat mai multă valoare binecuvântării primite, decât moştenirii averii părinteşti.

Iacov cu credinţa în făgăduinţa lui Dumnezeu a plecat în Mesopotania, în ţinutul Padam Aram, la bunicul său Betuiel, unde a slujit unchiului său Laban pentru ai da de nevastă o fată a lui, care îi

era verişoară.

Prin acest gest pe care l-a făcut Iacov, de a pleca în Padam Aram să-şi caute o soţie, el a împlinit o poruncă a lui Isaac care a zis: “Să nu-ţi iei  nevastă dintre  fetele lui Canaan.”(Gen. 28:6).

În drum spre Haran, îngerul lui Dumnezeu I s-a artat lui Iacov în vis şi i-a repetat promisiunea făcută lui Avraam şi Isaac. Când Iacov s-a trezit din somn a zis: “Cât de înfricoşat este locul acesta! Aici este casa lui Dumnezeu, aici este poarta cerurilor.” (Gen. 28:17).

La timpul nostru şi probabil în toată vârsta evanghelică a existat o dilemă în privinţa învinovăţirii ori a dezvinovăţirii lui Iacov şi a mamei sale pentru că au minţit pe Isaac. Deşi credem că Dumnezeu nu aprobă astfel de căi, totuşi noi nu ne putem permite să criticăm întâmplarea de atunci. Biblia nu arată că Dumnezeu l-a învinuit pe Iacov pentru gestul său, nu l-a mustrat şi nu l-a pedepsit. Şi dacă Dumnezeu nu spune nimic despre un lucru, este înţelept ca nici noi să nu spunem nimic, să nu riscăm a măsura cu măsurile noastre pământeşti.

Unii încearcă să spună că probele şi greutăţile prin care a trecut Iacov, slujind la Laban, ar fi fost pedepse divine. Dar ştim din scripturi, “Căci Domnul pedepseşte pe cine-l iubeşte, şi bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeşte.”(Evre 12:6).  Aşa s-a întâmplat şi aşa se întâmplă cu toţi copiii lui Dumnezeu care trec prin încercări. Aceasta nu înseamnă că Dumnezeu şi-a retras favoarea de la noi, dimpotrivă, necazurile noastre sunt semne ale dragostei Sale, prin care pregăteşte pe copiii Săi pentru incomparabila măreţie şi binecuvântare din viitor.

Apostolul se referă la vinderea dreptului de întâi născut, spunând evreilor: “Vegheaţi să nu fie între voi nimeni curvar sau lumesc ca Esau, care pentru o mâncare şi-a vândut dreptul de întâi născut.” (Evrei 12:16).

Esau a fost socotit un om lumesc, care s-a asociat cu păgânii, lua parte la petrecerile lor, neapreciind lucrurile viitoare.

Noi astăzi putem să spunem că Isus a murit şi pentru el, şi jertfa de Răscumpărare îi va da dreptul să se trezească din somnul morţii şi pe baza credinţei va avea posibilitatea să beneficieze de binecuvântările restatornicirii.

La timpul nostru întâlnim mulţi oameni fireşti, de tipul lui Esau, pe care nu-I interesează lucrurile spirituale. Noi nu ştim toate lucrurile care au dus la această stare. Să nu-i osândim, dimpotrivă, să-i privim cu simpatie şi compătimire. Poate că s-au născut aşa, poate că domeniul în care au trăit i-a coborât la un nivel destul de jos pe scara degradării. Nu ştim!

Noi trebuie să apreciem harul lui Dumnezeu făcut nouă, că ne-a născut cu o inimă mai bună. Ne-a făcut să apreciem dreptul de întâi născuţi primit pe baza jertfei Domnului nostru de pe Golgota. Să nu îl vindem!!! Nimic din lumea aceasta nu echivalează cu acest preţ.

Lumea nu are un astfel de drept, de aceea nici nu-l poate vinde. “Toată lumea zace în păcat.”

Afirmaţiile ap. din Evrei 12:16 – se adresează celor care au scăpat de robia păcatului, fiind socotiţi îndreptăţiţi prin sângele de mare valoare a Domnului Isus. Ideea care reese din argumentaţia apostolului este că, e posibil ca în casa credinţei să fie reprezentaţi amândoi fiii lui Isaac. Făgăduinţa lui Avraam stă la dispoziţia tuturora. Unii o vor cîştiga, iar alţii o vor pierde.

Esau a mâncat cu poftă – dar a fost o singură mâncare. Prea mică valoare pentru a achivala un drept de întâi născut.

Uneori şi noi suntem luaţi prin surprindere şi gândim ori poate chiar procedăm ca Esau. Poate că vrem să împăcăm lumea, făcând câte un mic compromis, considerând că nu afectează interesele noastre spirituale. Dar atunci, aproape pe neobservate, schimbăm brâul de curea cu care a fost încins Ilie, cu haina pe care ne-o oferă Ahab şi Izabela.

Să nu ne coborâm în Egipt nici măcar pentru un ceas! Riscăm să rămânem împingând la carăle lui Faraon.

Fericiţi sunt cei care ca şi Iacov renunţă la moştenirea lumească de dragul făgăduinţelor lui Dumnezeu. Nefericiţi sunt cei care iubesc lumea pentru a se bucura de plăcerile ei, pentru a atinge scopuri egoiste, moşteniri pământeşti. Prin această atitudine este posibil să-şi vândă dreptul de întâi născuţi.

 Să nu facem tranzacţii de care să ne fie ruşine cândva!

Să nu dăm moştenirea eternă pentru un “blid” de fericire trecătoare!

Doresc ca Dumnezeul nostru căruia îI sujim, să ne dea putere ca să ajungem cu bine în “Canaan”, în ţara călătoriilor sfinte.

AMIN!