Primejdia lăcomiei

Numesc acest subiect „primejdia lăcomiei” şi nu „păcatul lăcomiei”, deşi cred că lăcomia este un păcat. Nici un lacom de avere – ne spune Cuvântul – nu va intra în Împărăţia lui Dumnezeu.

Lăcomia spurcă pe om. (Marcu 7:20-23).

Lăcomia este o poftă exagerată pentru orice lucru. O dorinţă necumpătată pentru a câştiga averi, ranguri, poziţii sociale ori eclesiastice. Multe texte ale VT vorbesc despre lăcomie: Exod 18:21; Iov 20:21,22; Prov. 1:19, 28:16; Isaia 57:17. La fel în NT găsim texte ce se referă acest lucru: Efeseni 5:5; Tit 1:7; etc.

Pentru a ilustra cât mai pe înţeles această „pecingine”, această „boală contagioasă”, care este lăcomia, fac un drum până la Avram, când locuia la Betel. Avram s-a simţit bine acolo, dar credinţa lui i-a fost aspru încercată de foametea care a venit, destul de repede, peste Canaan. Avram ar fi putut zice: Acesta este Canaanul, ţara promisă în care curge lapte şi miere? Uite ce foamete a venit. Această ţară nu poate fi comparată nici măcar cu Haldea mea natală. Oare am greşit eu undeva, că Dumnezeu nu şi-a putut ţine promisiunea? Astfel de gânduri s-ar fi putut naşte în inima lui Avram. Dar, nu! El nu a pus nici un moment la îndoială Înţelepciunea lui Dumnezeu, ci s-a dus mereu spre sud până a ajuns în Egipt.

Nu ni se spune dacă pelerinajul în Egipt a fost după voia lui Dumnezeu. Ştim, însă, că acolo Avram a avut necazuri. Sarai era o femeie frumoasă şi Avram şi-a dat seama că Faraon o va pofti, iar el va fi omorât. A propus nevestei sale să spună că este sora lui. Acest lucru a fost o greşeală. Deşi în această greşeală Avram a dovedit lipsă de credinţă, prin mustrarea primită de la Faraon, el s-a întărit în credinţă, iar mai târziu devine prietenul lui Dumnezeu.

La fel şi noi, când greşim şi un frate ne atrage atenţia s-au chiar ne mustră, dacă suntem înţelepţi, acest lucru nu ne va supăra, ci ne va face mai atenţi.

După un timp Avram se întoarce din Egipt în Canaan şi merge mai întâi la Betel, acolo unde a fost cortul său la început. Biblia ne spune că la altarul pe care-l făcuse mai înainte, Avram a chemat Numele Domnului.

În Egipt Avram s-a îmbogăţit mult, la fel şi nepotul săun Lot. Ei locuiau împreună. Deşi pământul Canaanului era fertil, turmele de oi şi cirezile de vite erau prea multe şi era prea greu să mai locuiască împreună. Adeseori păstorii se certau. Este deosebit de sugestiv felul în care Avram a potolit aceste certuri.

În loc să lase ca certurile dintre servitori să crească, lucru ce putea dăuna şi relaţiei cu nepotul său, el a preferat mai bine despărţirea. Nu a ales cel dintâi unde să plece, deşi era întemeiat dreptul acesta pe faptul că Dumnezeu i-a promis lui toată ţara şi nu nepotului său Lot. La fel, Avram era mai bătrân şi ar fi avut prioritate. Dar el nu a fost un lacom. Avea credinţă puternică în Dumnezeu că toate le face spre folosul său şi îi va da ţara seminţiei lui , aşa cum a promis. Şi într-adevăr această întâmplare afost o binecuvântare pentru Avram.

„Binecuvântarea Domnului îmbogăţeşte.”(Prov. 10:22).

În Egipt, Lot a prins gustul luxului, iar când s-a ivit oportunitatea alegerii a ales Valea Iordanului, care semăna cu pământul roditor al Egiptului. Poate că în lăcomia lui a vrut să-l întreacă pe unchiul său cu averea. Şi-a întins corturile până la Sodoma, o cetate aşezată în câmpia Sidimului, devenită simbol a stricăciunii. Valea Sidimului se mai numea şi valea demonilor. În această vale era aşezată Sodoma.

Privită din punct de vedere lumesc, alegerea pe care a făcut-o Lot pare a fi înţeleaptă, dar ea a fost neânţeleaptă din punctul de vedere al lui Dumnezeu.

Nu putem spune că Lot era un om rău, căruia să-i fi plăcut nelegiuirea Sodomei şi pe acest considerent să fi făcut alegerea. Dimpotrivă, Scriptura ne vorbeşte despre „…neprihănitul Lot”, cum el îşi chinuia viaţa în mijlocul Sodomiţilor stricaţi.(2Petru2:7).

Dacă nu a fost un om rău, ne întrebăm: Care a fost cauza unei alegeri spre nefericirea lui şi a familiei sale?

Nu putem şti sigur, dar se pare că mintea lui lumească, lăcomia de a avea cât mai multă avere, posibil ca să placă nevestei şi fetelor sale, l-au făcut ca să aleagă luxul.

Printre cei care azi se pretind poporul lui Dumnezeu, se găsesc unii în starea lui Lot. Îşi aleg felul de viaţă creştină după priceperea minţii lor, conform intreselor pe care le au. Fac compromisuri. Lăcomia îi doboară.

Învăţătura pentru noi din această lecţie este, să urmăm pilda lui Avraam şi nu a lui Lot.

În cei doi sunt reprezentate două clase de creştini. Creştini cu mintea naturală, ca Lot şi creştini cu mintea spirituală, ca Avraam.

Despărţirea dintre ei nu a fost aparenta ceartă dintre păstori. Această ceartă putea fi aplanată uşor.

Pentru Avram, această ceartă a fost o minunată ocazie de a-şi arăta puterea credinţei şi nivelul moralităţii sale înalte la care credinţa ridică pe credincios. Pentru Lot a fost ocazia de a-şi arăta viaţa lumească a inimii sale.

Nu cearta a produs viaţa lumească în Lot şi nici credinţa în Avram; cearta doar a scos la iveală ce fiecare avea în inimă.

Lot umbla prin vedere şi lăcomia inimii sale l-a făcut să aleagă. Dar Avram a umblat prin credinţă şi n-a permis inimii sale să aleagă. Pentru el a ales Dumnezeu.

Privind la aceast episod al vieţii  celor doi, putem învăţa multe la timpul nostru. Trăirea frăţească ne arată că într-o adunare sunt atât caractere Avraam, cât şi caractere Lot.

Toţi ne ospătăm din belşug la „mesele noastre de dragoste”. Toţi credem că suntem bogaţi, din punc de vedere spiritual. Bogăţia, însă, poate fi un factor de despărţire. Despărţirea dintre Avram şi Lot a avut la bază o motivaţie materială. Despărţirile dintre fraţi au motivaţii spirituale şi sunt foarte dureroase.

Darurile pe care Domnul ni le-a dat, nu le-a dat cu scopul ca ele să producă despărţiri, ci le-a dat ca prin ele să ajungem „toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei, la starea de om mare, la înălţimea plinătăţii lui Cristos.

Atunci când darurile nu sunt întrebuinţate conform înţelepciunii de sus, pot fi motive de ceartă.

Trebuie să sesizăm şi un alt aspect: Lot nu s-a despărţit de Avram pe când se aflau amândoi în Egipt. Egiptul este lumea. Imediat ce părăsim lumea şi venim la Isus încep probele.

Nimic nu ne probează mai bine ca iubirea frăţească pe care o arătăm în discuţiile cu fraţii.

Suntem lacomi să ne poziţionăm deasupra altora. Ne guvernează egoismul.

Legile lăcomiei sunt foarte perfide. Acţionează în toate domeniile.

Lot a văzut şi apoi a ales, Avram a crezut pe Dumnezeu şi a lăsat să aleagă pentru el.

Atât în Biblie cât şi în zilele noastre întâlnim multe exemple de lăcomie. Să ne ferim de acest păcat. Noi să avem lăcomia pe care o avea David: „Deschid gura şi oftez, căci sunt lacom după poruncile Tale.”(Ps. 119:131).

AMIN!