Promisiuni şi Juruinţe

"Dacă faci o juruinţă Domnului, Dumnezeului tău, să nu pregeţi s'o împlineşti; căci Domnul, Dumnezeul tău, îţi va cere socoteala, şi te vei face vinovat de un păcat" (Deuteronom cap. 23:21).

Juruinţele pe care le-am făcut lui Dumnezeu, atât în public cât şi în particular trebuie onorate cu stricteţe. Dacă făgăduinţele lui Dumnezeu sunt "da şi amin", atunci şi de la noi se cere ca promisiunile noastre să fie la fel. Relaţia de Tată – fiu, pe care o avem cu El, ne îndeamnă să ne amintim de promisiunile pe care le-am făcut şi mereu să le reânoim. Nu numai din an în an, ci chiar din zi în zi. Făcând acest lucru nu înseamnă că la începutul consacrării noastre nu am votat să facem voia Tatălui până la moarte, dar din cauza vicisitudinilor vieţii, a atâtor ispite şi încercări, uneori şchiopătăm şi atunci imediat ce observăm acest lucru ne refugiem la Tronul Îndurării, unde ne cerem iertare şi ne reânoim promisiunile noastre de a rămânea credincioşi.

Lupta creştinului cu "fiinţele nopţii" se dă pe plan psihic. De aceea reânoirea votului nostru este necesară, pentru că tocmai acest lucru ne apără de săgeţile arzătoare ale celui viclean. Prin aceste juruinţe repetate dovedim că suntem hotărâţi să rezistăm pe câmpul de bătaie, fie oricât de sângeros. În tot acest exerciţiu din ziua încercării nu vom înceta a ne ruga. Rugăciunea este linia de comunicaţie spirituală cu Tatăl. "Vegheaţi şi rugaţivă...", au fost cuvintele Mântuitorului adresate prietenilor Săi în Ghetsimani. Fără rugăciune, creştinul este la bunul plac al duşmanului, întocmai ca un soldat care a pierdut legătura cu compania sa. El cade în mâna inamicului. Tăierea firului spiritual este pericol, în care dacă rămânem aduce moarte sigură.

Noi ne-am consacrat să facem voia Tatălui. Acesta este scopul nostru cel mai serios şi sincer. Dar adeseori se întâmplă cum ne spune ap. Pavel: "Căci nu ştiu ce fac: nu fac ce vreau, ci fac ce urăsc. Căci binele pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul, pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac!"

În toată existenţa noastră de creştini încercăm să devenim mai buni, mai capabili de a ne duce la îndeplinire juruinţele. Nu vom putea face, însă, nici un progres şi nici o realizare, decât prin Hristos care ne întăreşte.

Consacrarea de la începutul căii noastre a fost un vot sfânt şi solemn către Domnul. Dacă acel vot a fost curat, sincer şi onest – Tatăl l-a primit. Din acel timp votul nostru este irevocabil. Putem lua nişte învăţături frumoase din voturile pe care le făceau evreii. La evrei un copil de 12 ani devenea oficial membru al naţiunii. Cu acest scop a fost Isus în Templu la vârsta de 12 ani. Din acest moment Isus a fost supus Legământului legii, care cerea ca orice bărbat să se prezinte la Templu de trei ori pe an. Când s-a întâmplat aceasta? (Deuteronom 16:16).

Consacrarea evreului corespunde cu consacrarea creştinului care, predându-se şi primit fiind de Dumnezeu devine membru al naţiunii sfinte. Dedicarea evreului la vârsta de 12 ani însemna începutul unei perioade de viaţă în care putea face diferite promisiuni lui Dumnezeu. Aşa se întâmplă cu creştinul consacrat. El face multe promisiuni. Promite că-şi va controla temperamentul. Promite să-şi iubească fraţii, să nu părăsească adunarea. Promite să viziteze pe bolnavi, să facă bine tuturor oamanilor. Promite să lupte lupta bună pentru credinţa dată sfinţilor, şi multe alte promisiuni face. Toate acestea sunt privite de Tatăl ca solemne şi sfinte, din cauza legăturii pe care o are cu copilul Său, prin vot.

Am amintit mai înainte că războaiele noastre le ducem, îndeosebi, pe plan mintal. De fapt, victoriile se câştigă aici. Soldaţii inamici de pe câmpul de luptă al minţii noastre, sunt gândurile inspirate de către duşmani. Aceşti soldaţi sunt foarte îndrăzneţi şi vin hotărâţi să facă cuceriri, să zdrobească armata noastră de gânduri sfinte. Unii sunt spioni şi deschid calea altora. Alţii vin cu diferite sugestii din partea lumii, a corpului şi a deavolului. Noi nu putem împiedica ideile duşmane să se ivească, pute însă alunga soldaţii, pentru a nu-şi face în mintea noastră un "cap de pod", de unde să cucerească întreaga fiinţă. Unele din gândurile duşmane se află în diferite filozofii de viaţă. Se strecoară prin cărţi, ziare, televiziune, internet. O conştiinţă curată,dedicată Mântuitorului va discerne lucrurile şi se va feri de tot ce-i întuneric şi nelegiuire. Dacă le acceptăm cu voia noastră, nu le mai putem stăpâni cu puterea noastră. Pericolul este riscant. În cel mai bun caz, am putea primi ajutor de la Tatăl, dar cu corecţiile de rigoare pentru că nu am fost destul de vigilenţi. În cel mai rău caz, alunecăm puţin câte puţin până acolo că, o întorsătură eroică pentru a recâştiga poziţia pierdută, nu mai este posibilă. Nu de puţine ori soldaţii gândurilor duşmane îmbracă uniforma armatei Domnului, "se fac îngeri de lumină." Dacă nu suntem destul de vigilenţi, unii îngeri din aceştia pot pătrunde în rândurile armatei noastre ca să ne distrugă moralul. Cât de tristă poate deveni situaţia, dacă nu veghem şi cât de dulce poate fi victoria dacă veghem şi ne rugăm.

Să medităm la aceste aspecte şi să folosim cea mai sigură tehnică de luptă. Gândiţi-vă la strategia Domnului. Amin!